Sîmbătă 22 iunie 2013, nişte obligaţii de serviciu îmi impuneau să fac o sumedenie de drumuri cu maşina, atît prin Bucureşti cît şi în afara lui, cam 200 km dus-întors pînă într-un loc şi alţi 60 km dus-întors în alt loc. Aveam de ajuns în două localităţi diferite ca aşezare geografică, la polul opus una faţă de alta. Ca să ajung la ele, tebuia, mai întîi, să traversez Bucureştiul în lung şi-n lat, treabă anevoiaosă, nu atît pentru că Bucureştiul este cel mai infernal oraş European sau pentru cele două oraşe în care eu ar fi trebuit să ajung se aflau la poli diferiţi, ci pentru că starea mea de sănătate se înrăutăţise brusc, cu doar vreo 30 de minute înainte de ora stabilită pentru plecare. Şi cum trebuinţa de a ajunge era necesară, aproape onbligatrie, şi nu suporta amînare pentru o altă zi, şi cum nu avea cine face teaba-n locul meu, nolens-volens eu eram obligată, cumva, să purced la drum. Dar...mă învăluia..capul şi vedeam ca prin ceaţă!
Aşa cum am mai spus, de la Paşti -5 mai- n-am mai mers la servici decît de două ori, tangenţial, şi multe lucruri rămăseseră baltă. M-a înlocuit cineva, spre Slava lui Dumnezeu! Însă acest cineva nu putea face totul, deşi este un om priceput cam la toate. Sînt însă cîteva lucrri pe care nu a vrut, şi nu vrea, să le facă, nici în ruptu' capului. Unul dintre aceste lucruri e: şofatul! Am pus, cineva-ul, la volan şi cu forţa şi cu binişorul şi..nimic! Nu-i iese şi..Pace! Şi cum nu mă pot lipsi de prezenţa-i, pentru că aşa cum v-am zis, dat fiind faptul că are pricepere cam la toate, nu pot ..omorî..."entitatea", deşi uneori tare-aş mai strînge-o niţeluş de gît, cu...încetinitorul... Dacă avea voinţă să şi şofeze, ar fi fost omul perfect! Dar, cum atunci cînd se suie în maşină, îi place să doarmă -şi încă, cu sforăituri!!!, spre furia mea extremă- s-o lăsăm, aşadar, pe "entitate", în legea ei, şi să luăm de la ea ceea ce este bun! Dătă fiind, acum, starea mea de neputinţă fizică, am sudălmit-o iar - Doamne, pentru a cîta oară!- pentru "neputinţa" ei în ale şofatului, am scris un mesaj celor cărora urma să le fac "vizitele", anunţîndu-i că mă simt f f rău, şi că nu pot lua decizia de a pleca la drum, cu maşina...
La starea de rău pe care o aveam datorată coloanei, se adăugase, acum, şi o stare de rău în cap. Mă învăluia capul, şi-l simţeam năuc. Ochii, nu-mi venea să-i deschid. I-aş fi ţinut tot închişi şi mi-aş fi dorit să mă culc... De vreo 3-4 zile iau nişte pilule pentru refacerea cartilajelor, ceva, un produs pe bază de plante -eu fiind, total împotriva medicinei stiinţifice-, şi tocmai luasem două pilule, care în loc să mă întărească, m-au ameţit. Cel puţin aşa am crezut, dată fiind starea mea... Venisem la servici tocmai ca să plec, să fac drumurile acestea două, în afara Bucureştiului, pentru că, repet, nu avea cine să le facă. Aş fi dat toţi banii din lume, ca altcineva să plece la acest drum, dar, cum nu avea cine... Aş fi luat un taxi, dar..nu aveam lăscaie...
La un moment dat, mă ridic, din scaunul în care mă afundasem, şi plec la Sf Spiridon, care se afla la două'j'de paşi de biroul meu. Era ceasul 13,00. Aaa, fain! Acum Biserica e cam goală. Afară e cald, aşa că la Biserică ajung doar cei care au STRICTĂ NECESITATE. Din principiu, nu-mi place să mă rog, de faţă cu lume. Îmi place, ca atunci cînd mă rog, să fiu eu cu Sfîntul respectiv, cu Maica Domnului şi cu... Dumnezeu! Drept pentru care atunci cînd merg într-o Biserică, nu-mi place să fac paradă de prezenţa mea acolo, aşa că încerc să mă "scurg", să dispar, discret, într-un colţişor. Drept aceea, socotind eu în mintea mea, că dacă-i ora 13,oo Biserica trebuie, pe căldura asta, să fie goală, am zbughit-o pe uşă, şi am traversat la Sfîntuţul Spiridon, care, m-a aşteptat, scumpul de el, cu braţele deschise. Şi cu uşile Bisericii tot larg deschise. Urma să fie un Botez. Cazanul frumos ornamentat cu panglici şi flori albe şi mov, era aşezat în mijlocul Bisericii, iar înauntru, în Biserică, nu era decît fata de la curăţenie, Gina, trebăluia cu aspiratorul. Stass!!! Sfinte Spiridoane!!!...Binecuvîntat fii!
...Cîtă largheţe!! Să mă primeşti, pe mine, neisprăvita, aşa cu braţele şi uşile larg deschise?!! Slavă, Ţie, Doamne! Slavă întru Sfinţii Tăi!
Care va să zică..sîmbătă , ora 13,00. Venisem şi vineri la servici, pentu a doua-a oară, în ultimele 50 de zile, şi nu reuşisem să mă duc la Sfîntuţul Spiridon, să-i fac o reverenţă. Seara, cînd am plecat de la muncă era mult prea tîrziu s-o mai fac. Aşa că i-am cerut iertare Sfîntului Spiridon, şi mi-am zis în gînd că o să ajung să mă închin, negreşit, sîmbătă. Aşa că iată-mă, înaintea Sfîntului Spiridon...
Iam făcut o reverenţă maximă, aplecîndu-mă pînă la pămînt şi mulţumindu-i pentru tot ajutorul pe care, în chip, cu totul minunat -şi tainic- mi-l dăruieşte, după care l-am rugat să-şi încalţe papuceii şi să mă însoţească la drum, să conducă el în locul meu, că sînt varzăăă, stau să crăp! Fix aşa i-am spus, telegrafic, şi am plecat la Birou. Mi-am luat geanta cu acte şi "entitatea" şi am plecat la drum. Mă învăluia capul. Eram ca într-o nebuloasă. "Entitatea" a adormit instant! Asta aşa face. N-ai nici cu cine vorbi la drum, iar de radio n-aveam chef. Traficul spre Alexandria era extrem de lejer. Sau..aşa mi s-a părut. Nici urmă de poliţist. De regulă sînt plantaţi, unde nici nu gîndeşti, mai ales sîmbăta şi duminica. Ajung în dreptul Benzinăriei, la intersecţia cu drumul spre Ghimpaţi, la vreo 45 km de Bucureşti, şi Gîndul îmi zice că n-ar fi rău să fac dreapta să mă abat, un pic, pe la Letca Nouă. "Cineva" însă, îmi suflă-n ureche, "ispititor" cum că nu am nimic în maşină pentru micii cerşetori, Lăzăruşii Bisericii de la Letca şi că, la ce bun să mai ajung acolo!! Fac repede o evaluare a"bunurilor disponibile". Cumpărasem dimineaţă un pepene, nişte roşii şi nişte nectarine, pentru mine. Bani ca să le dau, la amărîţii ăia de copii -poate am mai spus, singurii cerşetori, pe care i-am întîlnit care nu cîrtesc atunci cînd le dai pîine, ci o mănîncă precum ar mînca cea mai delicioasă prăjitură!!!- nu aveam. De regulă, cînd îmi fac drum special la Letca Nouă, iau ceva dulciuri, mă agaţ de un sac cu cartofi, pîine, ceva hăinuţe, mă rog, ce pot şi eu! E acolo o familie, extrem de săracă, mulţi copii -cu părinţi "bătuţi de soartă"-, care aşteaptă non-stop, indiferent de ora la care ajungi acolo, ca să-i miluieşti. Aşa că "acel cineva", care mă informa, nu era total în necunoştinţă de cauză...doar că "scopul" lui era..altul decît cel creştinesc!
Îmi fac evaluarea port-bagajului şi, mulţumită oarecum, cotesc dreapta spre Letca Nouă. Aşa cum mă aşteptam cîţiva copii -o parte dintre ei, de data aceasta- au văzut maşina şi au prins sprint, alergînd spre mine. Am zis să trec, mai întăi, un pic, pe acasă pe la părintele, poate "mă lipesc" de-o binecuvîntare ceva, drept pentru care am parcat la poarta acestuia. Copiii m-au ajuns din urmă şi cînd am deschis portiera erau ciorchine...
- Ne daţi, doamna, ( aşa pronunţă ei, cu a, nu cu ă ) şi nouă ceva?, întrebară în cor.
- Eu eram capie de cap. Nici nu-i vedeam. Şi nu-mi place să mă asalteze, mai ales că ei ştiu că eu nu mă duc acolo cu mîna goală şi că le dau totdeauna cîte ceva ( Cît de puţin, din puţinul meu ). Dar...Ce să le faci? Sînt vai viaţa lor!!! Nu plecasem special ca să-i întîlnesc pe ei, de data aceasta. Iar ei, sînt nişte copii cărora soarta, "nu le-a zîmbit"..ÎNCĂ! Dar..Mare-I Dumnezeu! Ne rugăm!
Nu-mi ardea nici să mor!! Drept pentru care, ursuză ( eu mereu mi-s ursuză!; urîcioasă, chiar ), am intrat la părintele în curte, fără să le răspund la copilaşi. Nu-mi plăcea atitudinea mea, dar asta am făcut. Mă revizuiesc eu acum; şi aproape de fiecare dată, după...
În curte, pe un grătar ardeau nişte lemne! O... my God! Foc! Lemne! Foc de lemne!!!...
[Vineri, cînd revenisem la muncă după 50 de zile de absenţă, mai exact de la Paşti 2013, a intrat la mine, în Magazin ( un Magazin cu Obiecte religioase) şi a urcat al mine la Birou, un om oarecare, căruia nu-i ştiu nici măcar numele - l-am văzut, tangenţial, cam de 3 ori, şi am schimbat cu el, cîteva impresii- şi văzîndu-mi starea jalnică în care mă aflam, îmi zice franc:
- Să stai la FOC de LEMNE! Să stai cu spatele la Foc de lemne!, că ai să te faci bine.. sciaticul are teamă de ..focul de lemne... zice bărbatul acesta. După care, ca să mă pună la-ncercare, îmi zice: mă duc la Biserica X, că va fi hram, dai şi tu ceva? Dă ceva? Hai să te văd!, îmi zice, în timp ce-şi rotea privirea prin Birou. Şi pune mîna pe un obiect ( de preţ ).
- Luaţi-l dacă vă place sau dacă dvs. credeţi că va fi de folos!, îi zic senin, fără să stau pe gînduri.
- E prea scump!, îmi zice omul.
- Ia-l dom'le! Şi nu te mai codi atît! Ţi-l dau cu toată largheţea!
- Faci tu asta! Eu doar te-am încercat!..
- Să fii sănătos! Acum ia-l, şi să fie de folos, oricui l-ai dărui!, îi zic omului.
- Mulţumesc! Să vezi ce-o să se bucure părintele Mihail (de la...)!, îmi zice.
- M-aş bucura! Să-i transmiteţi şi Sănătate, din partea mea!, îi zic.
- Îl cunoşti?, mă chestionează omul.
- Da. Am mîncat o dulceaţă grozavă, acum cîţiva ani, în chilia lui, şi am băut o cafea şi mai grozavă, făcută de mîna lui!...
Superb!!! Era de asteptat ca Dumnezeu sa ajute unui om atat de deschis si de sincer!
RăspundețiȘtergere