Mă sună un amic de dimineaţă şi-mi zice că a postat pe Youtube un clip cu o nouă înregistrare. Dau căutare şi, pentru că numele lui începea cu M, îmi apar nişte filmulete al căror prime imagini mi-au atras atenţia. Nu era amicul meu în imagini şi nici cîntare nu era. Ci o altfel de "psalmodiere"...!!!
Am devenit ceva mai atentă şi am poposit pe un clip.
Daomneee, mare-i gradina Ta, dar şi cea a Satanei este şi ea destul de...spaţioasă și în care mişună fel de fel de jivine!! Aici, în acest colţişor din "grădina" cu pricina, un burdihănos îmbrăcat într-o sutană slinoasă, postat în faţa unor Icoane -bine plasate în fundal!!!- se străduia să ne arate cît de profund este el aplecat asupra Scripturii, drept pentru care ne explica, pe-ndelete, şi nouă, cretinoizilor, Psalmul 3, al lui David. Ooo, dar ce peroraţie!!! Doamneee, pentru a cîta oară îmi araţi cît de "iscusit" e Satan în oratoria lui şi cît de bine cunoaşte el Scriptura pe de rost!!!
Dotat cu memorie de elefant, individu' burdihănoso-slinos, care abia-şi mai trăgea răsuflarea de pe sub kintalele de grăsime şi probabil şi după numărul paharelor şi a licorii lui Bachus îngurgitate aseară, se-aşează pe poveste şi-nşiră..."mărgăritare duhovniceşti"...Cînd se porneşte burdihănosu' ăsta, abia-abia dacă-l mai poate orpri moderatorul, pe care, de altfel, îl ştiu destul de iscusit în arta NLP...şi a conversaţiei cît şi a interviului...
Dacă nu l-aş cunoaşte pe burdihănos, aproape că m-ar convinge că lucrează pentru Dumnezeu şi pentru oameni. Dar, cunoscîndu-l, ştiu că el LUCREAZĂ doar în scop personal. Ce mă convinge definitiv şi irevocabil de acest lucru? Faptul că, la finalul celor 10, 32 minute ale clipului cu pricina, ne spune la ce număr de telefon l-am putea găsi. Ne asigurase de la inceputul filmuletului că el este un foarte priceput in a dezlega.."enigme", mai aexact CAZuri dificile. Care dificil?, mă întreb. Căci mai dificil de rezolvat, decît CAZul lui, nu ştiu să fie altul...
Dragi cititori, mi-aş dori foarte mult să fiţi cu băgare de seamă cui vă încredinţaţi sufletele voastre şi, de ce nu, şi puţinii voștri bănuţi!
Satan şi-a îmbunătăţit sistemul de racolare şi, prin tehnica ultrasofisticată, se stecoară în casele şi inimile voastre, ca, mai apoi, să vă golească portofelele...Ba am auzit că s-au "strecurat" unii şi prin aşternuturile voastre...Spre..."purificare!!!" Dar, nu-i cazul aici... Burdihănosu' oricum..nu mai poate, din cîte aud... El are doar mania...maşinilor vechi cu ștaif! Aşternuturile le-a pus în cui...
Oameni buni, fiţi foarte atenţi la Lupii în piei de Oaie! Au un limbaj oratoric bine pus la punct! Satan şi toţi ÎNGERII CĂZUŢI ştiu Biblia pe de rost! Asa că, oratoria slujitorilor lui este bine garnisita cu citate din Scriptura, cu explicaţii din Sf Evanghelie, cu vorbe de duh, dar ei sînt stăpîniţi doar de duhul finanţist şi de nestamutata dorinţă de a vă ameţi de cap şi a pune mîna pe agoniseala voastră.
Indivizi fără scrupule, îmbrăcaţi în sutane, umblă pe internet, pe Feisbuc şi pe Youtube, propovăduind bla bla bla-uri pe care mulţi dintre noi vrem să le auzim şi pentru care sîntem în stare să ne dăm ultimul crăiţar întru...rezolvarea probemelor noastre! Vreau să vă spun acum, aici, dragi creştini, frac: Nu problemele voastre le rezolvaţi! Ci "problemele " individului burdihănos (în cazul ăsta; dar mai sînt şi indivizi supli şi unii foarte spilcuiţi -ooo, dar ce pantofi de lac au, ce cristale zwarovski poartă, ce parfumuri!!!)- şi..fel de fel de neisprăviţi, îmbrăcaţi în sutană, care ştiu jongleria cu care să vă "subtilizeze" banu' din cont, întru..."rezolvarea grijilor” și a problemelor voastre!!!)!!! Ca să poată el, mai apoi, să-şi plimbe kintalele de slănină într-un Jeep de epocă! Atenţie, individului burdihănos, "pr MMBota", îi plac maşinile de epocă şi jeep-urile, drept pentru care, pentru a procura bani pentru întreţinerea lor, care-i foarte costisitoare, umblă îmbrăcat în sutană...Tipul nu face parte din nicio Biserică; nici măcar din una Paralelă cu BOR!!!, ci e un individ care-şi face veacul de unul singur sau însoţit de fiul său -student la Teologie!!!- şi, cîte o dată, de un bun amic, care-i cîntă, uneori, în strună, adresîndu-i-se cu apelativul: "părintele Bota" -spre orgasmica fericire a burdihănosului slinos-, şi-şi face veacul, spuneam, pe la hramuri, prin Cimitire -mai o pomenire de 40 de zile, mai o "povaţă", mai o "mîngîiere şi-o vorbă de duh pentru vreo văduvă neconsolată!!", vorbind cu de la sine pogorămînt, celor ce-s dispusi să îl asculte şi să-i mai dea lui cîte un Acatist spre..."rezolvarea problemeleor"...burdihănosului, că nu a celor care au plătit Acatsistul, în niciun caz, individul burdihănos fiind un simplu şarlatan, în opinia mea.... Acum, mai nou, şi-a făcut intrarea pe Youtube!! Şi-a găsit, burdihănosu', vocaţia!! Să te ţii fraieri neneacă! Aici, are Balta..peşte, din destul!! Ohh, cine nu l-ar lua în seamă pe "bunul orator","pr B", pe "pr prof MMB", în zisa moderatorului, moderator care-i chiar convins de ceea ce afirmă cît şi de vocaţia acestui individ burdihănoso-slinos!!, căruia el, moderatorul, i-a căzut pradă (burdihănosului-slinos), spre maxima bucurie și atingerea targetului acestuia...Auzi tu cititorule: "tălmăcirea sau..explicaţii la Psalmul X"... Ce nevoie are omul să-i explice "pr prof MMB" psalmul x? Singur nu şi-o da omu' explicaţii? Trebe' ajutat? O, Doamne! se zice că : "Jmecherul nu-ţi întinde sfoara, dacă tu, fraieru', nu i-o laşi la îndemînă!!"...
Mi-am rupt iar timp din timpul meu, dragi cititori, ca să vi-l aduc în atenţie încă o dată pe acest LUP îmbrăcat în piei de Oaie: "pr MMB", "pr prf MMB", auzi tu: "profesor?" "Preot profesor!!!" Mă ia capu'... Profesor în jonglerii, poate...
Vi l-am mai adus în atenţie acum aproape doi ani (Tre' să fie pe-aici, pe undeva, pe Blog un articol ). El a perseverat in VOCAŢIA lui de popă-răspopit, iar voi, cei care i-aţi căzut în plasă, v-aţi înmulţit în loc să vă împuţinaţi! ( mi-am dat seama după Jeepul în care l-am văzut duminica trecută, întîmplător, din mersul mașinii mele, în curtea unei ”biserici”, unde, probabil, mersese la..acostat naivi...În sutană e cel mai uşor de obţinut rezltate!!! Şi încă din cele cu...multe zerouri în coadă...) Aştept şi eu să-mi mărturisească, măcar şi un singur om, "rezolvarea" de care s-a bucurat din partea individului burdihănoso-slinos, care "a citit Psaltirea pînă a rupt-o", după cum el însuşi vă mărturisea într-un clip mai vechi... Da, a citit-o, dar ceea ce NU ŞTIŢI voi este aceea că, nu pentru voi a citit-o -ca să vă faceţi voi bine de bolile voastre şi de...NAIVITATE-, şi nici n-a citit-o de la cap la coadă, aşa cum e firesc a se citi Psaltirea lui David, ci...de la coadă la cap, spre...prostirea voastră şi a celor cărora el, burdihănosu-slinos şi gaşca, le poartă pică!!! Ferească Dumnezeu să-i pici la ”blagoslovenie” burdihănosului slinos! Nu te mai curăţeşti nici cu 999 de Sfinte Masluri făcute de cei mai îmbunătăţiţi preoti!!! Pe mine, pentru că m-am luat de PRACTICA lor şi pentru că NU-i RECUNOSC de preoţi (pe el şi pe aliaţii lui; că mulţi sînt!! Mare-i grădina lui Satan!!!), unul din GAŞCĂ m-a "mîngîiat", acum vreo 10 zile, cu-o "dulce binecuvîntare"...( Mă piş pe "legăturile" lui, vorba monahului-stareț Ioasaf -starețu' de la Cotmeana-, ca să se dezlege el de spurcăciunile lui şi de răutăţile invocate asupra mea...)
Eu, n-am să tac! N-am să tac, "pr prof MMB!", şi n-am să tac "cuvioşilor!!"...Ştiu că citiţi, aşa că...LECTURĂ binecuvîntată! Dea Domnul să vă insufle Frica de EL!
TEME-TE, de Dumnezeu, tu slinoso-burdihănosule! Teme-te, de Dumnezeu!, tu cel ce speri că fără muncă vei obţine milionul de euro "care se află-n Univers", pus anume pentru tine care-n loc sa mergi la munca, visezi...
Teme-te, de Dumnezeu, tu individ fară scrupule, care ÎL pîngăreşti pe Hristos...îmbrăcînd şi dezbrăcînd haine preoţeşti ba într-o așa-zisă Mitropolie ba în alta, una mai dubioasă decît alta....jucîndu-te de-a preoţia, păcălind naivii!...
Preoţia lui Dumnezeu este smerenie, e bunătate, e dragoste şi nu..ŞARLATANIE!
Bagă-ţi minţile-n cap, individule burdihănoso-slinos! Bagă-ţi minţile-n cap tu, oricinea-i fi, care te-mbraci în veşminte preoţeşti şi te prefaci a fi...preot al lui Dumnezeu! Bagă la Psaltire de la coadă la cap cît pofteşti!! Domnul îţi va răsplăti ţie şi casei tale!" Cine blesteamă, de blestem are parte!!"...Lui Dumnezeu nu-i place bolboroseala! Ci graiul pur!...
Da, Hristos Domnul a spus: "acolo unde se vor aduna doi sau trei în Numele Meu, acolo voi fi şi Eu!", dar, ia aminte burdihănosule-slinos, nu-l poţi aduce pe Hristos pe masa unde cu un ceas în urmă mişunau pisicile şi cîini cu picioarele murdare de pe afară şi unde fumul ţigării e taiat cu cuţitul!! ( am văzut asta, în decorul unde "pr B" îşi făcea litania, că Liturghie nu-i pot zice ) Şi nu-l poţi aduce pe Hristos, cînd tu, cel care faci pe preotul, ţi-ai bătut nevasta de ai ascultat-o cu urechea, de cu seară. Nu-L poţi invita pe Hristos în cocină! Tre' să te curăţeşti mai înainte şi tu şi casa ta şi locul în care Îl inviţi! Să pui olecuţă de postire, să nu mai blestemi,/ameninţi şi...cîte altele...
S-avem, aşadar, îndrăzneală înaintea lui Hristos, dar...cu măsură măsurată!...
Fraţi creştini, fiţi atenţi, dară, la...falşii preoţi!
" Iubite cetitorule, multe prostii ăi fi cetit de cînd eşti, citeşte, rogu-te, şi ceste, şi unde-i vede că nu-ţi vin la socoteală, ia pana în mînă, şi dă tu ceva mai bun la iveală, căci eu atîta m-am priceput şi atîta am făcut!" ( Ion Creangă ) Tu, cel ce vrei să poposeşti, abandonează, mai întîi, orice speranţă...ca să nu fii..dezamăgit!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu