Cuvîntul meu despre "Prigonitorii mei..."

 Cuvînt despre "Prigonitorii mei...."

                                                                             

                                                                           

  Am scris această Carte, căreia, dacă-i dădeam o altă formă şi mai adăugam cîteva ataşamente putea fi cîndva o Carte-document. Zic. Fiindcă am scris despre „bunele obiceiuri” ale sinodalilor BOR. Am scris despre „dragostea” cu care arhiereii şi alţi sus-puşi ai Sinodului m-au înconjurat vreme de mai mulţi ani, despre cîte „sfinte masluri” mi-au administrat în Anul Omagial al Sfîntului Maslu şi al întrajutorării bolnavilor ( 2012) şi de cîte „sfinte binecuvîntări” am avut parte în toată vremea în care eu m-am „încăpăţînat” să menţin în funcţiune un Magazin cu Obiecte religioase ( al meu), încălcînd „flagrant” ( în zisa lor!) o LEGE (a fărădelegii, zic eu), emanată din minţile şi inimile lipsite de frica de Dumnezeu, ale Sinodalilor, Lege care, ea însăşi, prin conţinutul textului, încalcă, FLAGRANT, legea bunului simţ şi a demnităţii umane, încălcînd, totodată, drepturile ce decurg din Constituţia Romîniei -cum ar fi dreptul la liberă asociere şi la liberă practică şi nu numai-, precum şi Legea concurenţei precum și morala morala creștină de care, se pare că Sinodalii Bor, nici n-au auzit, darmite să o mai şi respecte!

Am scris despre acestea şi despre..”alte cele...faceri de bine” ale sinodalilor BoR, pe care le-am mai văzut şi auzit pe ici-pe colo, cît şi despre cum mai pun în practică aceşti „haiduci în sutană”, „legea fărădelegii” pe care o fac după „bunul” lor plac, ei care-şi zic loruşi, tătici spirituali! Personal, eu nu mai văd spiritul, din cauza ceţii dense ce s-a interpus între .. ei şi mine!

  Cu sufletul contorsionat de durere, am scris această carte, care, culmea, printr-o minune, am şi publicat-o, deşi, cînd am terminat Manuscrisul nu aveam nici măcar „o monedă de 50 de bani, a mea, în buzunar!!”

 Cînd publici o Carte e ca şi cum ţi s-ar fi născut un prunc. Bucuria este nemărginită. Ei, dar, la „naşterea” aceasta, eu n-am simţit nicio bucurie! Sau, cel puţin, nu am simţit acea revărsare de inimă pe care-am simţit-o în luna mai, anul Domnului 2014, la apariţia anterioarei mele Cărţi: „Părintele Ilie Lăcătuşu, grabnic-ajutătorul!”

  Nu-s fericită c-am scris despre „făptaşii” din Bor şi despre reprobabilele lor fapte.  N-am avut, după cum v-am spus, nicio revărsare de bucurie, la apariţia Cărţii, în chiar Ziua Naţională a României, 1 decembrie. Dar mă simt de parcă mi-aş fi împlinit o misiune. Mă simt, așa cum am spus și la lansarea Cărții, ca un soldat român întors din Războiul din Afganistan!!Şi simt asta pentru că, de-a lungul cîtorva ani, pe care, întîmplător sau nu, i-am petrecut printre...sutane, şi printre...creştin-ortodocşi, am observat să NIMENI nu a avut demnitatea -acest „curaj nebunesc”- să le spună ipocriţilor din sinodul Bor cît de...IPOCRIŢI sînt!! Ei, iată că eu am comis-o! Le-am spus-o verde-n faţă! Şi încă şi negru pe alb!!! Le-am spus-o fără ocolişuri, fără menajamente! Căci...nici ei nu m-au menajat atunci cînd m-au tot asmuţit, re-re-repetat, preţ de trei ani, o dată  la trei luni, cu PITT-BULII de la Garda Financiară!! Şi, na! Cei care asmuţeau pitt-bulii de la GF asupra mea, erau învăţătorii şi păstorii mei!!!...iar eu..nu eram decît...o „oiţă rătăcită!!!”...Căreia, păstorii au decis... să-i taie capul! S-o sacrifice şi s-o ofere drept jertfă de sînge, pe altarul...jetfei..cainice! Să mă ofere, pe mine, o micuţă şi neînsemnată mieluşea, spre junghiere! M-au oferit, ZEULUI lor -SATAN, cel căruia ei slujesc, cu credincioşie neştirbită!!! Spre...orgasmica lor bucurie!!! Căci biata de mine, tot încercînd să-mi ţin în picioare Magazinul -și prin Magazin, însăși existența mea și felia mea de pîine-, mai „cotizam” La GF, cu sume între 10-30 milioane lei vechi, contravaloarea unei amenzi, conform Legii 103/’92, revizuită, readăugită şi refasonată, casă le dea lor bine la socoteală şi să le intre banu-n cont după Legea facută de ei!!! –Legea mamii lor!!!, vorba lui Ion Săracu al lui Cezar Petrescu ( Ion, cel din romanul „Războiul lui Ion Săracu!!”; cine nu a citit cartea aceasta a lui Cezar Petrescu, a pierdut mult, căci autorul redă, într-o inegalabilă exprimare stilistică, epoeea existenței semenilor noștri din epoca aceea).

  Eu, poate ca mulţi dintre dumneavoastră, sufăr şi mă doare că cei din Biserica în care sînt botezată, şi în care-am crezut, păstorii şi învăţătorii mei m-au falimentat, m-au lăsat pe drumuri şi m-au adus la disperare, ucigîndu-mi, cu încetinitorul, spiritul, pentru un pumn de arginţi pe care, acum ,  îi vor cîștiga, căci ei au deschis sau, oricum, vor deschide în curînd, în 2015, un nou Magazin (al cîtelea???!!!) în spațiul în care am avut eu Magazinul!!! 

Sufăr cînd văd lumea că suferă sau cînd lîngă mine-i un om care plînge pentru că cineva l-a umilit ori jecmănit. Sufăr cînd duhovnicul meu -un preot al lui Hristos şi un om pita lui Dumnezeu- este deposedat de Biserica pe care dimpreună cu ai săi credincioşi a construit-o, dar nu se mai poate bucura de rodul muncii şi a strădaniei sale din pricina acestor hulpavi: sinodalii BOR! Care vor ca numai ei să se bucure de toate cîte le-a lăsat Dumnezeu pe pămînt, numai ei sa manînce și încă gras!!! Numai ei să poarte hainele cele mai frumoase și numai ei să conducă cea mai grozavă mașină ca..nah, doar au depus VOTUL SĂRĂCIEI de buna-voie!!!

Sufăr cînd duhovnicului meu, în loc de cinstea cuvenită, i se întinde, de către mai-marii lui, un potir plin cu...pelin!! Ori chiar cu...cucută!!!

  Am scris şi ce e scris rămîne! Poate ca un DOCUMENT la ceea ce este acum în Biserica al cărei copil încă...sînt!

  Nu le-aş fi spus-o, poate, niciodată, „Prigonitorilor mei din Sinod”, cu..atîta ”dragoste”, însă ”nevoia s-arăta să le-o spun ca să mă răcoresc şi, poate, să mai răcoresc şi pe alţii” şi să-i răcoresc şi pe preoţii cărora li s-au tot „subtilizat” Biserici la cheie, Biserici pe care Sinodalii le-au oferit, mai apoi, acoliţilor lor, „doctorilor docenţi” (în ”Teologie”, fireşte!!!), drept ofrandă pentru „doctoratele” lor! Să-i răcoresc pe preoţii lui Dumnezeu care trudesc din greu, arînd şi semănînd pe Ogorul lui Hristos, străduindu-se, nu să-nalţe Măreţe Catedrale -Ziduri Reci, fără suflare de viaţă-, ci să adune suflete pentru Hristos şi să ţină aprinsă flacăra Luminii Sfinte în sufletele noastre! Slavă lui Dumnezeu că mai avem încă dintre aceștia!

  Vă ofer spre lecturare o „delicioasă” Carte, scrisă cu suflet din suflet şi cu lacrimi de sînge și cu nemărginită durere! Căci mi-am jelit cu amar închiderea Magazinului  -deh, „de bună voie şi nesilită de nimeni”, a trebuit să-l închid, ca să nu le mai stea-n gît  „Prigonitorilor mei din Sinod”, ci să le ofer Pacea şi Liniştea mult dorite, pe care ei n-au fost în stare să le gestioneze, cît şi exclusivitatea încasărilor din vînzarea Obiectelor de cult! 

Vă ofer Cartea, şi m-aş bucura s-o lecturaţi şi să luaţi din ea ceea ce este bun! Fiindcă eu cred, şi cred cu tărie, că am pus şi ceva bun în carte, în afară de obida mea şi nişte..umile păreri despre...! Trebuie doar ca dumneavoastră să descoperiţi, citind Cartea!

  Toată darea cea bună şi tot darul cel desăvîrşit, pogorîndu-se de la Părintele Luminilor, să fie peste voi toți, cititorii mei, şi să vă bucuraţi de iubirea lui Dumnezeu acum şi în veac!

                                                                     Antoaneta Radoi -de la Vrancea