Avusesem un gînd şi chiar un imbold de a descrie cîteva "secvenţe" despre..."Tradiţia" Crăciunului din..copilăria mea. Prinsă de trebi, nu am mai avut însă timp şi iată că altcineva mi-a luat-o înainte ( şi nu-i prima oară cînd cineva mi-o ia înaintre şi spune despre lucruri pe care eu TREBUIA să spun, aveam de gînd să spun, le aveam în inimă, dar...nu mai apucasem să o fac pentru că...pentru că, CINEVA mi-o luase înainte. Şi nu pentru că acel cineva fusese neapărat mai atlet decît mine, ci, pur şi simplu pentru că nu-mi fusese mie dat să relatez mai întîi..Extrapolînd, aş zice că a fost la fel cum fusese cu Dr Paulescu (cel care a inventat..INSULINA!!!). Aici însă, nefiind vorba despre vreo..INVENŢIE gen dr Paulescu, ori de vreun NOBEL..., ci despre nişte ..amintiri din copilăria mea fericită, amintiri legate de Tradiţiile Crăciunului, pot, zic, să relatez totuşi, în cîteva rînduri, cam cum decurgea mersul meu cu colinda...
Scriitoarea Mihaela Ion a redat frumuseţea acestei tradiţii, la modul în care acest lucru se petrecea în copilăria ei. În copilăria mea Tradiţiile Crăciunului şi, în general, al Sărbătorilor religioase, se petreceau cumva...ALTFEL, dar ele erau FANTASTICE tocmai prin acest..altfel...
Toţi copiii aşteptau venirea Crăciunului, nu pentru că, pe atunci venea MOŞ GERILĂ cu daruri ( la mine, spre exemplu, "MOŞ GERILĂ" venea cel puţin o dată pe săptămînă, aşa că nu mă mai oboseam să-l aştept de Crăciun cu învăţatul poeziilor şi să mai fiu şi cuminte pe deasupra!!!...Antoaneta cuminte??? Un pleonasm reuşit! Era de la sine înţeles că MOŞUL acesta, al meu, era tare îngăduitor şi iubitor şi era..tare, tare darnic!! Slavă Domnului! Asta se întîmplă cînd ai parte să te naşti într-o familie frumoasă!), puţin ne păsa nouă de..MOŞ GERILĂ ăsta! El venea oricum, fie că eram sau nu cuminţi, fie că învăţam bine sau mai puţin bine! El, MOŞ Gerilă era...nepărtinitor şi darnic! În spiritul...Crăciunului! Noi copiii însă, aştetam Crăciunul ca să ne ducem cu colinda. Pregăteam evenimentul cu cel puţin două luni înainte. Ne pregăteam costumaţii noi, hăinuţe curate, trăistuţa -ţesută de mama la războiul ei manual şi cusută apoi cu motive florale şi cruciuliţe multicolore- era la loc de cinste şi era fala mea. Tot mama ne aduna pe furiş seara, într-o cameră -ca să nu ne afle tata, care era mai ...netradiţionalist şi nu voia nici în ruptul capului să ne lase cu colinda!!!-, după terminarea treburilor din gospodărie şi ne învăţa cîntările tradiţionale. Se îngrijea de versuri şi de muzicalitate, avea grijă să nu ridicăm sau să scădem tonalităţile şi să disturbăm cumva frumuseţea colindelor! Dacă cumva ne apuca pe noi "nebunia" divagării, mama ne spunea cu blîndeţe că...cine mai face aşa ceva, nu "va pupa" mersul cu colinda! Nici că ne mai trebuia vreo vărguţă! Ne puneam mai serios pe treabă şi nu-i mai ieşeam mamei din..tonalitate!!!
Toate erau bune şi frumoase şi repetiţiile se derulau conform planului mamei şi al nostru, la unison, însă cînd sosea clipa mult aşteptată începea..."distracţia", căci...
Dacă mă prindea tata ( Dumnezeu să-l odihnească de-a dreapta Sa!, căci ne-a iubit cu o dragoste dumnezeiască şi a muncit mult ca noi copiii lui să avem de toate şi să nu ne lipsească..NIMIC! Fiindcă deşi provenea dintr-o familie f f bogată, el, tatăl meu, fusese dezmoştenit de părinţii lui -bunicii noştri bogaţi- cînd el a ales s-o ia de soţie pe mama mea, care provenea dintr-o familie modestă ca stare socială. A muncit, aşadar, mult ca noi copiii lui să nu fim mai prejos decît verişorii noştri, cei nedezmoşteniţi!!! Şi...NIMIC nu ne-a lipsit! Căci tata era un om ambiţios, erudit, şi din dragoste pentru mama a muncit şi ne-a făcut apoi..cea mai mare casă din sat! Singura casa care avea..petromax, pe vremea cînd eu încă nu fusesem născută!!! Erau născuţi doar fraţii mei...Ei se născuseră la lumina ..lămpii cu gaz! Eu..la lumina petromaxului..-Hahaha, d-aia văd lumea..altfel!!!; m-a bătut lumina-n cap!!; de la petromax mi se trage!!!- Apoi a venit în satul nostru şi..curentul electric, printr-un stîlp care era montat exact în colţul prispei casei noastre, casă care era construită, pe starda principală, chiar în faţa casei..bunicilor mei bogaţi...care..nu mai aveau acum..vizibilitate la ..strada principală, pentru că...îi eclipsa...casa noastră!!! Apoi, bunicul dinspte tata, la insistenţele insinuante ale bunicii, care era o femeie bună-bună, dar care NU IEŞEA din cuvîntul bărbatului ei, pe care-l considera domnul şi stăpînul ei -ce bine că n-am moştenit-o!!!-, a revenit uşor-uşor, la sentimente mai bune pentru harnica mea mamă şi ne-a redat din avere, cu mult mai mult decît le dăduse unchilor mei!! Dar, deja tata şi mama, harnici şi cuminţi, ne creaseră tot comfortul...Însă, cînd e dat cu largheţe sufletească, orice este bine-venit oricînd!! ) că mă duc cu colinda, "mă sărea" de la daruri şi de la alintări cu o aşa rigurozitate, că nici de Paşte nu-mi mai cumpăra săndăluţele de lac şi şoseţelele cu bulinuţe ori fustiţele cu multeee-multeee volănaşe!!! Tata fusese copil de boieri (fudui; cu precădere bunicul, căruia, bunica nu-i ieşea din cuvînt, deşi ea era..altfel, era bună-bună, ca o pită caldă!!), şi dacă îi spuneam că vreau să merg cu colinda, cu copiii, el mă certa zicîndu-mi: De ce să te duci tu cu colinda? Ce, n-ai ce mînca acasă? Ce-ţi lipseşte?, îmi zicea şi argumenta, arătîndu-mi MUNŢII de..toate cele, răftuiţi în cămara generoasă...
Aveam noroc cu mama -o femeie crescută într-o familie de condiţie modestă, 12 copii, familie mai tradiţionalistă- care, ageră la minte, foarte largă la suflet şi care era şi deţinătoarea unui..tainic umor ( Dumnezeu s-o odihnească lîngă Sfinţii Lui!, căci L-a slujit pe Dumnezeu cu credincioşie neştirbită, cîntîndu-i, duminică de duminică, sărbătoate de sărbătoare, în strana unei Biserici, fără plată, pînă a fost chemată şi s-a prezentat la Domnul, Cel pe care ..L-a iubit mult! )! Ea, mama, îl expedia pe tata la somn. Ei bine, nici nu-i trebuia tatei un imbold prea insistent! Căci obosit de pe drumuri (era inspector la Bancă şi alerga după debitori, după cei mai puţin bun-platnici, care-şi uitau, de multe ori, îndatoririle faţa de Bancă, iar el, tata, era obligat, prin natura serviciului, să alerge pe la domiciliile acestora, pentru recuperarea sumelor, pînă în Seara Ajunului! Cum nu avea maşină, alerga mai mult pe jos -căci autobuzele nu circulau atunci prea des prin comune- şi cum satele aveau distanţe kilometrice între ele, tata venea seara acasă frînt-rupt şi cădea la somn, ca un bolovan!! Bucuria noastră!!! Puteai să tai lemne pe el!!!, cîteva ore bune...), adormea ca un prunc!! Spre deliciul şi bucuria noastră, care, seara colindelor fiind, abia aşteptam să-l vedem în pijamale!! Ştiam că, după ce se va ospăta, odată ce se va introduce în pijamale, noi puteam zburda în voie prin sat, preţ de cîteva ore, dar cu reveniri acasă, din timp în timp...
După ce-l "expedia" la somn pe tata, mama ne scotea, pe mine şi pe fraţii mei, pe uşa din spate, pe la bucătărie, ne încropea, din cîţiva verişori -care stăteau pitiţi aşteptînd să adoarmă tata- la fiecare dintre fraţi, cîte o echipă (fraţii mei mai mari, băieţi toţi trei, nu acceptau să mă ia în echipa lor, le era ruşine cu mine -pt că eram...fată!!!-, drept pentru care eu aveam echipa mea, formată din..fete; le uram, desigur, căci eu nu mă împăcam DELOC cu fetele!!, dar..în acea seară nu prea avem încotro...nu mai făceam nazuri -ca de obicei!!-, dc voiam să merg la colindat ca să-mi capăt colaceii binemeritaţi!!! ). Ne punea în mînă REPERTORIUL, pe umăr ne agăţa în viteză trăistuţele gata pregătite (pe care ea, mama, ni le lucra de mînă, cu acul brodînd motive florale ori cruciuliţe sau şi una şi alta, pe un suport ţesut tot de ea; super-ofertă!!! ;faină rău!!!; mama mea, mare meşter popular şi artist fară DIPLOMĂ!! , era foarte inventivă -de la ea cred că am moştenit toate "năstruşniciile" minţii, pe care le-am tot pus în practică, cu mult înainte de a-mi obţine Diploma în domeniul..artistic!!! ), se mai asigura încă o dată că ştim ceea ce avem de făcut, punîndu-ne să emitem, rapid şi f f încet, cu glas scăzut ( să nu audă tata!!), cîteva solfegii, şi ne expedia cu cîte o Scurtă şi Sfîntă binecuvîntare, spre o ADRESĂ precisă, cu graniţe limitate, unde şi pînă unde să ajungem şi, mai ales, în cît timp să ne întoarcem...pînă nu se trezeşte tata şi să afle "giumbuşlucurile" şi "strategiile" noastre sau că am încălcat consemnul şi apoi...apoi să ne lipsească de restul bucuriilor Sărbătorilor şi, poate, să ne mai alegem şi cu o ceartă pe cinste, taman în Seara de Ajun!!!, spre durerea mamei...
Veneam acasă într-o fugă, cărînd pe fundul trăistuţei, trei colăcei, cîteva nuci şi un pumnişor de bombonele (în timp ce eu aveam acasă un bax întreg; dar...credeţi-mă, nu erau bune ca acelea căpătate din..colind!!! ). Intram păşind cu grijă în camera în care dormea tata şi unde un televizor mergea, ca televizoru'!!!, de nebun, pe un program al cărui limbă eu n-o cunoşteam -mă uitam doar la imagini şi eram...tare mîndră că am un...televizor, ceea ce NICIUN alt copil din sat NU avea!!!. Eram bucuroasă că îl descopeream pe tata dormind. Bietul de el! Obosit de alergătura zilei, de frigul pe care, de multe ori îl îndura şi de anii care se îngrămădeau, plus un reumatism sîcîitor, de care tata se plîngea mereu, dar noi nu îl credeam şi făceam, adesea, cu mama, glume pe seama văicărelilor lui...căci ne sîcîia cu văicăreala, mai abitir decît îl sîcîia pe el, necruţătorul reumatism...Noi o iubeam pe mama care, oricîte greutăţi avea de învins, le suporta cu stoicism, fără să se plîngă ori să se vaiete..aşa cum făcea tata...spre deliciul nostru. Căci aşa ne ascuţeam mintea şi mai inventam noi sarcasme la adresa lui...Iartă-ne tata!!! ...(Tata, deşi morocănos, de multe ori, el nu ne bătea. Am primit o educaţie mai spartană, dar nu ne bătea, decît arar şi f f motivat!!! Eu am incasat-o o singură dată, dar..suficient cît să nu mai fac rele...În schimb fratele meu cel mare, mai încasa, în locul nostru, al celor născuţi după el!!!, pentru că.."nu avea grijă ca noi să nu mai facem ..nefăcute!!!; ce să-i faci, "avantajul" de a te naşte..întîi!!! Odihneşte-n Pace, scumpul meu frate, Iulian! )
Îl găseam dormind pe tata şi cînd noi intram în camera aceea, el se trezea, deschidea ochii, ne număra dintr-o privire, printre genele abia mijind a viaţă ( Moş Ene ne era un bun colaborator şi prieten, binecuvîntîndu-l pe tata cu un..somn adînc!!!), după care se întorcea pe altă parte şi adormea la loc, mulţumit că...odraslele lui sînt copii..ascultători...Noi eram bucuroşi că "nu ne prinsese" cu mîţa-n sac, iar eu fremătam de bucurie că tata nu mă descoperise că umblasem haihui, eu copila lui preferată -în fapt, nimic altceva decît o..Smărăndiţă a Popii!!!, ori chiar mai mult decît atît!!!, "belită de pe curu' dracului", cum se zice în popor, căci cei trei fraţi mei şi verişorii mei, împreună, nu făceau cît mine, la înfăptuirea obrăzniciilor!!, dar cînd era vorba de pedeapsă, asta o încasa fratele meu mai mare, Iulian - Dumnezeu să-l aşeze de-a dreapta Sa!, căci a trecut, prematur la Domnul- , fiindcă "n-a avut grijă ca eu să nu fac rele!!!"...
Bucuria mea era mare cînd îl vedeam pe tata că "s-a asigurat" ca sîntem copii cu..minţi!!!, şi cînd, văzîndu-l că se întoace pe altă parte, adoarme la loc. Astfel tata nu ştia că eu fusesem cu verişorii mei la colindat, plus că puteam să-mi număr şi eu liniştită cei 3 colăcei, nucile şi bombonelele, ba uneori să-mi mănînc, cu poftă, cîte o gogoaşă care -mama ei de gogoaşă!- mă putea da de gol după zahărul care îmi rămînea pe la gură (din pricină ca tata m-a prins o dată cu botul uns, am urît, ETERN zahărul de pe gogoşi şi, ca urmare, nu am mai mîncat niciodată gogoşi presărate cu zahăr, nici în ..zilele noastre!!!). Aveam acasă plăcinte cu brînză şi stafide, făcute de mama, o minune nu alta, dar eu, ca un copil "tîmpit", mă bucuram de bucăţica aia de chilimoaţă, uneori chiar crudă, pe care o căpătam, ca recompensă pentru...colind!! Bietul tata!!! Avea el dreptate, dar..era dreptatea lui, nu a mea!!! Mama nu ne făcea gogoşi pentru Seara de Ajun. Era SĂRBĂTOARE Mare şi la aşa o MARE Sărbătoare, mama făcea plăcinte cu brînză şi stafide şi cozonaci cu nucă multăăă ( "moartea" mea!!! ). Plus că tata aducea prăjituri şi Njde feluri de fursecuri şi "minuni" de la Cofetăria de la Tîrg (Podu-Turcului, judeţul Bacău), unde se afla şi Sediul Băncii la care lucra. Venea cu ultimul autobus, încărcat ca un pom de Crăciun! Iar noi, plozi "tîmpiţi" apreciam..gogoşile căpătate ca recompensă pentru...colind!!! De-ar fi ştiut tata, jar mîncam!! dar, bietul de el, nici nu bănuia, căci mama, ofiţerul dibaci, îşşi conducea şi-şi instruia cu grijă soldăţeii, din batalion...
Cînd ne întorceam de la colindă şi îl găseam pe tata dormind, uneori îl trezeam, deşi el mărmăia ca un urs scos din bîrlog în toiul iernii, şi schimbam cu el o vorbă-două, ca să-l asigur că ...nu m-am dus în sat cu colindatul sau cu pluguşorul, după caz, şi că sînt "copil cu..minte!!!" ( Mai ales io, "fata lui tăticu'!!!", cu care el se mîndrea foarte,foarte tare. Habar n-am dece? N-aveam niciun merit!!; Făcuse 3 băieţi pînă să ma aibă pe mine, aşa că..ce şi-a dorit, a şi avut!!!, iar eu "făceam" cît cei 3 băieţi la un loc şi chiar mai mult decît atît!!!; de-ar fi doar să amintim că am fost singura din familie care, venind la Bucureşti la 15 ani, la Scoală, evident!!!, m-am înscris într-o Echipă de Fotbal la un Club arhicunoscut, şi am jucat...FOTBAL!!, spre TOTALA dezamăgire a tatălui meu, care mă visa cine ştie ce!!!, dar care, nu mi-a reproşat niciodată că m-am făcut, pentru început...fotbalistă, că mergeam cu o MOBRA -cumpărată de el, ca dar pentru majorat; dar pe care mi-l făcuse însă, neinspirat, cu mult mai înainte de majorat!!!-, fără permis, că-i cafteam, la propriu şi la greu, pe băieţii care mă enervau!!, şi mă cam enervau...că din doi punmi îi culcam la pămînt, după care, acolo jos, le mai administram şi două şuturi în dos "de siguranţă!!"... )
De cum îl vedeam că a readormit şi s-a pus bine-mersi pe somn, îmi luam picioruşele la spinare şi cu trăistuţa înflorată pe umăr, alergam să-i prin din urmă pe verişorii mei şi să-mi îndes în desagă colăceii, nucile, bombonelele şi alte cele...
Cîntam cît mă ţineau brăcinarii şi mă mîndream nevoie-mare că...am glas!! Că VOCE, NU PREA!!! Aveam io ceva voce, dar..nu absolvisem Şcoala de muzică!!! Erau însă Sărbătorile şi ..nimeni dintre auditori nu cîrtea cînd solfegiile mele erau falseee-falseee şi deasupra tuturor celorlalţi colindători. Ei, să nu exagerăm!!! Cu 3 luni înainte de Sărbători, luam lecţii de la mama, în ascuns (ca să nu ne audă tata; noroc că el era ocupat pînă peste cap cu Banca lui şi cu rău-platnicii după care era nevoit să alerge, pentru recuperarea sumelor, pînă în Seara Ajunului!!!). Mama avea o voce dumnezeiască! ( Dacă moşteneam vocea ei, eram MARE acum! Nu mă mai rugam de PRETINU' meu, Petre Moise - Moisică, iartă!!!- să-mi cînte la cîte un eveniment important din viaţă!!!; Ţine-l-ar Dumnezeu aşa bun PRETIN mereu! ) La repetiţii totul trebuia să iasă fără cusur. Io o mai dădeam, cum se zice, "în bălării", dar cu mama nu-mi mergea. Dacă nu corespundeam "cerinţelor" ei, mă excludea din TRUPĂ şi, apoi, nu-mi mai "facilita" mersul cu colinda. Era destul să mă ameninţe că nu mă va lăsa, şi nu-l va mai "adormi" pe tata sau că nu-mi va mai ţine de 6, ca să mă pun serios pe solfegii şi să nu mai falsez!...
Noi, da! Am avut o copilărie..MARFĂ!!! Iar colăceii pe care-i adunam în trăistuţă, drept recompensă pentru reuşita cîntării, deşi unii erau strîmbi şi plini de funingine şi, pe care, uneori, din pricină că ne erau mîinile îngheţate bocnă, îi mai scăpam şi pe jos şi se mai umpleau şi de noroi, erau..cea mai marfă prîjitură!!!, care bătea, de departe, toată gama de prăjituri aduse de tata de la Cofetăria din Tărg!!! Şi erau aşa de gustoşi!! Iar leul? Leul încasat, făcea cît lefa tatei pe-o lună! Şi, credeţi-mă că..avea leafă nu glumă!!! Dar aceşti "lei" adunaţi de mine din colindat, erau..banii mei!! Erau bani munciţi de mine, nene!!! Îi zornăiam şi-i strecuram pe cei de metal, dintr-o palmă în alta, şi-i cîntăream ca pe aurul de mare preţ! Iar pe cei din hîrtie îi fişîiam între deşte, pe la urechile "sensibile" ale fraţilor mei, care, nu ştiu cum se făcea, că ei, întotdeauna adunau, cu mult mai puţin...
A doau zi dimineaţă, mai "cotiza" şi tata, ca RECOMPENSĂ că fusesem ..fetiţa lui cuminte!!! şi nu-l sîcîisem cu insistenţe lacrimogene ca să mă lase la ..colindat!!! Tot el, sărmanul, simţindu-se oarecum vinovat, îşi cerea scuze că, obosit fiind, a adormit buştean şi că n-a apucat să-mi dea de cu seară una-două bancnote adevărate, din cele...albastre cu BĂLCESCU pe ele!!! Luam banii, îi sărutam mîna tatei şi dispăream, ţopăind bucuroasă că...aveam comfirmarea că..tata nu ştia nimic de...colindatul meu!!! Bucurie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu