 |
| Pr Ilie Lacatusu |
Am avut vreo 3 evenimente,"întîmplate", la care, co-participant a fost părintele Ilie Lăcătuşu, începînd cu anul 2002.
Am tot cugetat, îndelung, dacă să spun sau nu, despre cele petrecute, şi , deşi "întîmplările" sînt authentice, şi uimitoare totodată, încă mai reflectez dacă să le fac cunoscute necunoscuţilor. Cei apropiaţi ştiu deja...
Poate ar fi bine să mărturisesc, chiar şi parţial, zic, ca mărturia celor "întîmplate" să fie spre pilda scepticilor, ori spre cinstirea pe care i-o datorez părintelui Ilie Lăcătuşu, pentru multele-i faceri de bine...
Am să relatez aici, o "întîmplare" -nu de anvergură...-, petrecută în a doua jumătate a lunii iulie 2012, "lucrare" în care "s-a implicat" Sfîntul Pr Ilie Lăcătuşu..
Aşadar, în a doua jumătate a lunii iulie 2012, vine la mine o doamnă, apropiată mie, şi-mi zice:
- Vreau să mă duc, astăzi, să mă spovedesc la Cuviosu' nostru..., şi după aia să trec şi pe la Pr Ilie Lăcătuşu!
- Da!, îi zic plictisit. F bine ! Du-te, ce mai stai?, o întreb a lehamite, căci ştiam ce era în subsidiar, ştiam că vrea să mă roage ceva, şi ştiam şi ce, iar eu nu aveam nici un chef să fac "servicii" în după-amiaza aceea toridă de iulie, deoarece mă copsesem de cald, la munca mea de zi cu zi, eram fleaşcă ( mai pe româneşte spus ), transpirată, lac de apă, sictirită că nu avusesem deloc cumpărători şi că fără ei mă paşte falimentu', că Sinodalii mi-au pus Garda Financiară pe cap, sub pretext că, chipurile, încalc "legea Monopolului" lor (...), şi abia aşteptam să se facă ora 14,00, cînd se termina Programul, ca să .."dispar" din "peisaj", să ajung acasă, şi să mă arunc, cu haine cu tot, în cada cu apă...şi apoi să încerc să mă odihnesc, să uit de toate...
- Păiii...încearcă ea evaziv ( căci îmi simţise starea )..te rog, să suni tu la Avva, să vezi dacă mă primeşte!...
- Ei, na acu'! Cum să nu te primească? Ce vorbă-i asta? Du-te sănătoasă! Ştii doar că ţi-a zis să pui pe hîrtie tot ce-ţi aduci aminte şi să mergi la el oricînd doreşti...De ce să-l mai sun? Ce e vreun prinţ? Sau vreun "funcţionar" cu ştaif, şi tre' să-ţi iei audienţă?, îi zic cu obidă ( aveam parapon pe sinodali, şi-i băgam, acum, pe toţi în aceeaşi oală... ). Du-te liniştită! Ştii doar că ai liber la Avva, precum are pasărea cerul!, îi zic încercînd un subterfugiu, ca să scap...
- Hai, te rog Anto!, îmi zice alintîndu-mă. Sună-l! Te rog!!!...
Offf, Baby asta! Ştie ce vrea! Şi, mai ales, ştie să obţină ce vrea, cînd vrea!
Acum, ştiam prea bine ce însemnă ca eu să-l sun pe Avva al ei, şi nu-mi ardea deloc. Căci asta însemna ca eu să ajung cu ea la el, s-o duc cu maşina, şi n-aveam chef, nici măcar să mor, dară-mi-te să mă tîrăsc pînă la "Pustie"! Dar cu Baby, cînd vrea ea ceva, nu-i uşor să te descurci. Nu prea-ţi merge cu subterfugiile!!! Apoi, şi pe ea şi pe Avva, îi iubesc! Ei sînt foarte dragi sufletului meu! Aşa că m-am dat bătută şi ..l-am sunat! Deşi, sincer, speram să nu răspundă!!!...
Avva ( aşa-i zice ea, io-i zic: Cuviosul ), îmi răspunde surprinzator de prompt ( parcă tocmai aşteptase telefonul meu!!! ), şi pînă să-i expun auditiv motivul pentru care-l "deranjez", mă ia el repejor, şi-mi zice sec:
- Ce faci, Antonelule? Hai, vii pînă la mine? Vino repejor, te rog, şi adu-mi nişte medicamente - şi-mi citează scurt, la obiect, denumirile, fără punct, fără virgulă, politicos-poruncitor-, că am mare-mare nevoie!..
- Ei, opa-şa acu'! "Repejor"!... "Medicamente"!!!, da' nu pari bolnav ( am vrut să-i zic: pe moarte, dar ar fi fost totuşi prea..de tot!; gluma-glumă, dar are şi ea rostu' ei, nu? ), Cuvioase!, îi zic. Ce atîta zor? Ce-ţi trebe' medicamentele astea? Că astea-s pentru oamenii grav bolnavi, şi cuvioşia ta, chiar nu-mi pari...Apoi, n-am reţetă! Mi-ai înşirat o ditai lista de medicamente, care, din cîte ştiu, se dau pe reţetă! ( Încerc să scap! Să mă furişez!!! Aş! Cu ăştia doi ţi-ai găsit? Baby şi Cuviosul meu fac cît un Batalion )...
- Hai, Antonelule!!!, mă alintă Cuviosul. Te descurci tu, că eşti "mintoasă"!!!..
- "Mintoasă"!!!! N-aş mai fi fost!!! Biiine-biiine!, îi zic. M-ai convins! Haaai că vin, Avvălică!, îi zic sec. ( Offf, nu scapă omu' de voi, ca de rîie!!!, îmi zic în sîn..).
Închid magazinul, iau înciudat cheile maşinii, şi demarez. Purced.. într-o alergare, din farmacie-n farmacie ( sîmbăta sînt mai toate-nchise după-amiază, şi nici nu vînd fără reţetă, iar io reţetă ioc! Plus că n-aveam nici chef de "strategii" cu farmacistele ciufute ). Na!, îmi zic, după primele 3 încercări, cu ce m-am "căptuşit"! Cine m-a pus să-l sun pe Cuviosul?!!! De asta-mi ardea mie acu'? Pe căldura asta de sfîrşit de iulie!!! Dar..nu puteam grăi cu voce tare, căci mi-aş fi dat foc la valiză...Baby este un om minunat, destoinic, altruist, şi, mai ales, ea, niciodată nu pregetă să sară în ajutor. Eu în schimb, îs uricioasă ( şi la propriu şi la figurat ), şi-s trîndavă în a face binele, caut mereu scuze, şi mă eschivez...şi etc...
Cumpăr medicamentele, după a 4-a încercare, mai "achiziţionez" cîte ceva, pentru Cuviosul meu drag, nimicuri, care nici nu ştiu măcar dacă-i folosesc la ceva ( dar, de', nu pot să mă duc la el cu mîna goală! Nu se cade! Ş-apoi mi-este foarte aproape de suflet, şi, pe deasupra, el chiar merita ( io-i "analizez" şi-i "selectez", pe cei pe care mi-i apropii şi, mai apoi, mi-i ÎMPROPRIEZ, după propriile-mi "legi" )! Şi demarez, spre ..."Pustie"..
Îl găsesc, pe pădrică al meu, înconjurat de mulţi cîini vagabonzi ( pardon!, comunitari; scuzaţi dom' primar! ). Ne întîmpină bucuros, radios! Ne îmbraţisăm! ( Nu părea deloc pe..moarte!!! Dimpotrivă! la ce mi-o fi zis să-i cumpăr medicamente?, mă întrebam nerăbdătoare...în gînd ) Ne "strecurăm" apoi în "Chilie", urmaţi îndeaproape de suita de cîini ( cred că erau vreo 7; nu i-am numărat; doar că se gudurau grămadă, prietenoşi, împleticindu-ni-se printre picioare ), şi.. ne "băgăm" la o "şuetă", printre bălăriile care ne ajung pîn' la genunchi ( se vede că nu l-a animat, nicicum, mînuirea coasei ăleia "made în Germany", care mă costase ceva parale!!!, şi pe care eu i-o dusesem, la o anterioara trecere a mea pe la "Pustie", de frica "faunei" care mişuna pe "alei" ), bălării şi cine ştie ce niscai jivine tîrîtoare!! Nici nu vreau să mă gîndesc, că-mi îngheaţă inima!..Văzusem pe aşa-zisa alee, o reptilă şi stăteam crispată, gata-gata, nerăbdătoare să "decolez", cît mai rapid, ca nu cumva să mi se strecoare, lighioanele, prin trăişti, sau, şi mai grav, pe la motorul maşinii, sau, de-a dreptul pe banchete, ca să fac infarct!!!... Cuviosul meu, nu arăta deloc bolnav! Era chiar f bine dispus, vesel, luminos ( aşa cum îi stă bine unui călugar -cu luminile-aprinse-, şi aşa cum îl găsesc ori de cîte ori ajung la el, indiferent de timp )...şi pus pe vorbă. Un ceas de "taifas" cu el, face mai mult decît frecventarea Facultăţii de Psihologie...doar că...de ată dată...
..I-am tăit-o sec, zicîndu-i că "ne conversăm" altă dat', şi că e vremea s-o spovedească pe femeie, că d-aia am adus-o, şi că eu mă cam ..grăbesc. Aş! Nu ştiam ce spun.. Cei care-l cunosc pe Cuviosul, ştiu ce-nseamna la el : A TE SPOVEDI!
...Aşa că...
...odată ajuns acolo, la el, tre' să te înarmezi cu ..răbdare...
Răbdare?!
Hm! Eu, nu mă pot lăuda cu niciuna dintre virtuţi, iar cu răbdarea, nicidecum ( sînt dintre cei care consideră RĂBDAREA o formă de..disperare, iar eu, nu sînt..disperată. Încă! Zic! ) Ca să grăbesc desfăşurarea lucrurilor, plec din "chilie", lăsindu-i la spovadă.
Era în jur de 3, după-amiaz'. Şi cum nu aveam unde sta ( dat fiind faptul că la "Pustie" nu există "Sala de Oaspeţi" ), m-am rezemat de Alfa mea, şi m-am pus pe aşteptare. Speram ca aceasta -aşteptarea- să fie cît mai scurtă. Eheiii! Soarele mă ardea, torid, duşmănos! Capota maşinii se încinsese, pînă la roşu. Mă frigea! M-am tot mutat de pe un picior pe altul. Sciaticul mă taia, şi el, nemilos!, amintindu-mi că fusesem paralizată un amar de vreme... M-am mai învîrtit prin împrejurimi ( dar nu prea ai ce să vezi, în afar' de imensa Groapa de Gunoi, plină pînă la refuz de..gunoaie, şi bălăriile, de care nu m-aş fi apropiat nici în ruptu' capului, de frica lighioanelor, care, gîndeam eu, ar fi putut mişuna pe-acolo ), ca să mi se pară că trece mai uşor timpul. Crăpa sufletu-n mine de cald! Simţeam că mă scurg...M-aş fi strecurat în "chilie" să caut o umbră ceva, un adăpost, o băncuţă pe care să m-aşez..Coloana mă rupea, aşa încît uitasem de jivine, dar...cum să merg acolo, la ei, cînd Baby se spovedea cu voce tare, plîngînd de se zguduiau imprejurimile, şi se auzea pînă la Balastiera lu' Erbaşu! Mă bătea gîndul să mă duc mai aproape, să-i fac semn Avvei : TIME OUT! Dar Îngerul meu lucra, şi mi-a dat, totuşi răbdare! Nu răbdarea, neapărat! Ci TAINA! TAINA care avea loc acolo! ACEASTA m-a oprit să fac gesturi necugetate, şi să nu intervin, căci răbdare nu am în general, iar acum, îmi dispăruse, cu desăvîrşire! Eram copleşită de căldura toridă a soarelui şi de timpul îndelungat -nepermis de îndelungat!- petrecut în aşteptare...Mai aveam cîte ceva de rezolvat în acea zi şi se făcuse tîrziu...Ora 18.30. Mă uit înspre "chilie", şi-l văd, în sfîrşit, pe Avva că-i pune patrafirul pe cap femeii. Slava TIE, Doamne!, mi-am zis, în gînd, ridicînd ochii la CER.....S-aştept eu 3 ore? 3 ore şi ceva....Doamne, ia-mă ! Nu-s io asta! Mi-a trecut alba prin ham!..
Ne luăm, apoi, în grabă mare, rămas-bun de la părintele meu drag şi scump, Cuviosul ( care nu-mi mai era, acum, parcă, chiar atît de drag!!! ).O urc pe Baby în maşină, bombanind în gînd...Răbdarea mea fusese greu încercată...dar.. circumstantele IMPUNEAU ...tăcere..."Pentru Hristos şi pt semeni"!, mi-am tot zis preţ de 3 ore şi jumătate, ca să-mi fac curaj...Io şi smerenia!, două lucruri paralele! Da'...ştiu că "m-a smerit", azi Cuviosu' meu, la greu! Cu, sau fara intenţie (?!)...
Îmi iau, aşadar, în grabă, rămas-bun, după ce primesc o "binemeritată" Binecuvintare, de la Cuviosul meu, şi demarez în trombă. Pînă să ajung în şosea îi zic, sec, ( încercînd să par relaxată! ) lui Baby:
- Baby, ţin să te anunţ că, la pr Ilie Lăcătuşu, te duc, dar dacă e coadă, să ştii că, te las şi plec!.. Eu nu mai pot să stau! Vreau s-ajung acas' să mă spăl şi să mă întind în pat, căci simt că mă topesc!..Îs terminată! Fizic şi ..psihic ( pe mine aşteptarea aproape că mă ..UCIDE!; îmi ucide neuronii!; atîţia cît mi-or mai fi rămas ) Plus că m-a bătut soarele-n cap pînă la tîmpenie!...O iau razna, dacă-mi mai fac de "lucru" pe undeva!...Plus că-mi crapă coloana! Simt că stă să se rupă!!!...
- Da. Sigur!, îmi zice Baby. Nu stăm! Doar trecem ( era fericită, relaxată, şi dispusă la concesii )!..
Parchez maşinuţa pe trotuar, chiar la poarta cimitirului, şi îmi iau picioarele la spinare, pe alee, în grabă , aproape alergînd, cu Baby rămasă mult în urma mea..Cineva pe alee, se bagă-n seamă, şi ne zice că nu se mai intră la părintele Lăcătuşu, deoarece e cam... tîrzior.. Noi însă, ne-am continuat drumul, ignorînd avertismentul. Baby, după ce că mergea mult prea încet pentru graba mea ( de parcă nu-i păsa de graba mea ), îşi mai aduce aminte şi că are de "împărţit" nişte iconiţe, şi rămîne, mult în urmă, pe alee "să-şi facă numaru' "...Eu m-am dus glonţ la Capelă. M-am oprit să-mi trag sufletul ( caci alergasem şi mai era şi foarte f cald afară ), dar şi pentru faptul că, la intrarea în Capelă mai erau vreo 5-6 persoane care asteptau, cuminte, să le vină rîndul. Din interior iese o persoană, şi domnul acela care supraveghează acolo, probabil o rudă a părintelui Ilie Lăcătuşu, mă invită sec:
- Poftiţi, doamnă, intraţi!..
...Ma uit, tîmp ( ca viţelul la poarta nouă!)!, fără să fac nicio mişcare...
- Poftiţi, intraţi!, îmi zice vocea, insistent. Eu însă, ezit, tîmp...
5-6 persoane, erau acolo înaintea mea, poate chiar mai multe, nu ştiu, n-am numărat. N-avusesem timp..Cum să intru eu înaintea lor?, mă interogam, în gind, şi nu făceam nicio mişcare, în semn că pricep, că sint invitată, eu inaintea lor!!, ci, doar mă uitam tîmp, contrariată, cînd la omul respectiv cînd la persoanele din faţa mea, iar ele, se uitau..la mine...contrariate...
- Poftiţi! Dumneavoastră, doamnă! Intraţi!, mă deşteaptă vocea interlocutorului, indicindu-mă, totodată, cu arătătoru'..
Bulversată oarecum de situaţie, intru! Nu-mi găsesc însă cuvintele. Emoţionată de "întîmplare", şi ca să nu ocup timpul celor care aşteptaseră, cuminţi, inaintea mea, în căldura toridă de iulie, jenată oarecum, zic doar atît: Îţi mulţumesc, părinte Ilie! Îţi mulţumesc, că m-ai primit! Şi, ies afară din Capelă, la fel de rapid precum şi intrasem...Dar în uşă ce văd şi aud...
Tocmai ajunsese şi Baby, şi dă să se aşeze la rînd, şi-o ia la zor, acelaşi domn, care cu mine fusese "amabil" pîna dincolo de ..extrem, zicîndu-i femeii:
- Mai sînteţi?!!! Voi de unde-aţi mai apărut? ( nu ştiu, n-am fost prea atentă, probabil că în urma ei mai picaseră, unu'-altu', ca de obicei, oameni veniţi pe ultima sută...)..I-a permis totuşi să intre...doar că ea, Baby, a trebuit să insiste ceva vreme, ca s-o lase să mai intre, pe cînd pe mine, mă trecuse peste rînd...ceea ce mă şi stînjenise, oarecum...
Am plecat, apoi, spre maşină, bucuroasă cum nu mai fusesema demult..Şi-am uitat şi de oboseală...de căldura care mă sufocase întreaga după-amiază..de tot...
Ajunsă acasă, am reflectat îndelung, la "fenomen"...
...Care va să zică, părintele Ilie Lăcătuşu, n-a vrut să-mi mai pună, şi el, răbdarea la încercare!!! Mi-a "văzut" neputinţa! M-a chemat, m-a aşteptat şi m-a primit cu largheţe...
Slavă Ţie, Doamne, întru Sfinţii Tăi!
Binecuvîntat fii, părinte Ilie Lăcătuşu, pentru mijlocirile tale, pentru mine, înaintea Domnului! Noi doi ştim cît mult-bine mi-ai făcut, la vreme de necaz ( în 2002, în 2004, şi mai apoi în 2012. Adică, ori de cîte ori te-am chemat în ajutor.). Grabnic ajutătorule!
Va veni vremea cînd voi mărturisi TOATE facerile de bine, ale Sfinţiei Voastre, pentru mine!
Le voi mărturisi şi altora decît celor apropiaţi mie, care deja ştiu...
Cu drag, pentru cei ce cred!
Antoaneta-Ivana
PS: Acestea sînt scrise, şi dedicate, cu dragoste şi credincioşie, atît părintelui, Sfîntului Părinte Ilie Lăcătuşu, Cuviosului şi celui f drag mie, pr G ( slujitor între sept 2011-2012 şi ceva din 2013 la "Pustie"), cît şi dragei mele, mama Maria, căreia-i zic, cu dragoste: Baby! Fiecare dintre ei, au avut şi au, un important ROL în viaţa mea! Şi ..le mulţumesc! Sper să ştie că: ÎI IUBESC şi-i PREŢUIESC!
Şi..totodată, îi rog să mă ierte, pentru toate "netrebniciile" mele!
aceeaşi A.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu