Sfîntului Alexie, omul lui Dumnezeu/ părintelui Florian

  Oamneni buni, 

                  mi s-a acordat ononarea de a vorbi, prima, aici în faţa dumneavoastră. Nu sînt cu nimic, deasupra nimănui de aici, sau de oriunde altundeva, în privinţa evlaviei. Dimpotrivă! Dar, se pare că Sf Alexie, care şi-a revărsat, cu vîrf şi îndesat, mila sa asupra mea, aşa a rînduit. Îi mulţumesc!

 Mă simt deosebit de onorată şi foarte bucuroasă! Totodată şi copleşită!

Doamne iartă-mă!, mă simt inconfortabil aici, în faţa Altarului, stînd cu spatele. Locul meu ar fi, mai degrabă, mai înspre uşă, dar.. Mulţumesc Sfinte Alexie! Îi mulţumesc părintelui Florian, parohul, pentru dragostea cu care ne înconjoară! Şi-i mulţumesc acelei doamne, care a avut  această iniţiativă. Adică, aceea ca să venim aici, din cînd în cînd, în faţa Altarului, şi să spunem fiecare, pe rînd, ceea ce am izbîndit, cu rugăciunea evident, prin mijlocirea Sfîntului Alexie, la care am alergat şi căruia i-am cerut şi-i cerem ajutorul, şi nu in ultimul rînd, prin mijlocirea cu rugăciune, a părintelui florian si a BĂTRÎNULUI Leon!

  "Sărăcie a limbajului omenesc", spunea, cel atît de drag mie, Julien Green. Cum să exprimi în cuvinte, ceea ce simţi şi gîndeşti? Sau ce trăieşti? Voi încerca însă!

 Mă număr printre fericiţii, cei mulţi- cu certitudine- milostiviţi de către Sfîntul Alexie, prin a cărui mijlocire, am primit ajutorul de la Bunul Dumnezeu. Îi mulţumesc, încă o dată Sfîntului Alexie! Oricît i-aş mulţumi însă, nu va fi îndeajuns pentru urgenţa şi abundenţa cu care m-a milostivit! 

Sfîntul Alexie a fost prompt, şi să ştiţi că nu s-a tocmit cu mine. Eu i-am cerut, el mi-a dat! Necondiţionat! Nu i-am promis nimic. Nu i-am zis: Sfinte Alexie, dă-mi că, uite, îţi dau şi eu! Sau că, uite fac şi  dreg, dacă.. Nu. Eu am cerut, am cerut, am cerut! Singura mea grijă a fost aceea să vin la Biseica lui, si/sau să ma aşez acasă, în faţa Icoanei lui, şi să mă fac auzită! Ştiam că dacă mă voi face auzită, Sfîntul Alexie, nu va rămîne insensibil. Şi..n-a rămas. Dimpotrivă! 

 Nu ştiam cît de aproape îmi este ajutorul, şi "hălăduiam", pe unde, pe neunde, peste tot, ca să-mi găsesc rezolvare la problemele mele - care nu erau neaparat pamîntene, materiale, sau de ordin afectiv-emoţional, ci erau si de ordin spiritual-  care, în loc să se împuţineze, se înmulţeau destabilindu-mă. Sfîntul Alexie, m-a oprit din alergare...

 Mi s-a descoperit, m-a chemat, m-a primit şi m-a miluit! Punct-ochit, punct-lovit!, ca să zic aşa. 

Am aflat de Sf Alexie, prin octombrie 2002, şi de atunci, iată-mă! Că tot pe lingă Sf Alexie, îmi fac veacul. Nici n-aş avea cum să mă-ndepărtez de el, sau cum să trec pe strada unde este Lăcaşul în care el sălăşluieşte şi custodeşte cu chivernisire şi cu iconomie mare, şi să nu intru, să mă închin, să-i dau bineţe, şi să-i mulţumesc Sfîntului Alexie, pentru multa lui milostivire pe care şi-a revărsat-o asupra mea, bucurîndu-mi sufletul. Englezul ar zice:" To Have To"!, ceea ce în traducere ar însemna: TREBUIE, în sensul de, OBLIGATORIU, sa fac asta! Datorie morală!, aş zice. Dar e mai mult decît atît. E legatura spirituală care s-a creat între noi!...

 Sfîntul Alexie, mi-a facilitat rezolvarea multor probleme, cu precădere de ordin spiritual, de care nu mă puteam lipsi. Dar, vă spun, înainte de toate că, Sfîntul Alexie, m-a şi pedepsit cînd l-am supărat. Şi ştiu că l-am supărat! N-am să vă relatez acum, cum am făcut-o, dar..l-am supărat, cel puţin de 2-3 ori  ( în mod conştient, voit!! ), iar Sfîntul, n-a pregetat să mă pună la punct. Şi-am simţit lucrul acesta. Pentru că m-a usturat, multă vreme, şi înainte de toate, la buzunar, acolo unde simte omnul, cel mai abitir. Şi, m-a certat, de mai multe ori, luminîndu-mă.

 În ziua în care l-am supărat prima oară -acum, nu-mi mai aduc aminte cu ce, chiar dac-aş vrea să relatez-, ştiu că mi-am pierdut ochelarii de vedere, şi fără ei nu mai puteam face nimic. Mi-i făcusem în vremuri în care avusesem, şi eu, bani. Erau nişte ochelari de firmă, foarte calitativi, făcuţi la o firmă Germană, cu lentile de fiţe -de foarte bună calitate-, şi cu rame de titan. Cineva din Biserică -acum, în 2009, ştiu şi cine, atunci, pe loc, n-am ştiut, dar sf Alexie, mi-a arătat, mai tîrziu, atunci cînd a stiut el că sînt pregătită să aflu- mi-i "subtilizase" de lîngă Icoana Maicii Domnului, unde-i scosesem, cît timp am stat de vorbă cu părintele, seara după Maslu.

 Am plecat de la Biserică "uitînd" de ochelari... Ajunsă acasă însă..eram ca orbetele. Ia de mai citeşte, şi tu, Anto, ceva, dacă ai cu ce!... 

Am dat cîteva telefoane, am aflat numărul părintelui, l-am sunat şi i-am zis că-mi pierdusem ochelarii, şi că, îl rog să pună un afiş, sau să anunţe la Liturghie, că ochelarii nu sînt de soare, chiar dacă are lentile heliomatice, ci sînt de vedere, au dioptrii, aşa că..găsitorului, nu i-ar fi de folos. Aş fi anunţat o recompensă dar..n-aveam lăscaie...

Nimeni n-a dat vreun semn că i-ar păsa, însă! Zadarnic a tot strigat părintele Florian, în microfon, după Liturghie, ca să audă toată lumea, şi să-mi returneze ochelarii. "Găsitorul" nu părea deloc impresionat de drama mea. Eu nu mai aveam lăscaie. Aşadar, nu avem cu ce să-mi fac alţii, nici măcar din cei mai ieftini...De aceea m-am pus pe rugăciune. Ziua trebăluiam, cum-necum, iar seara mă aşezam în genunchi şi strigam:

- Sfinte Alexie, te rog, vezi-l tu, pe cel care are ochelarii mei! Să nu-l laşi să-i văndă la preţ de nimic. Ci te rog, înduplecă-i inima, să mi-i returneze! Fă asta după cum ştii! Că în Biserica ta, poate chiar înaintea ochilor tăi, am fost jefuită! Şi uite, Sfinte Alexie, acum, n-am nici măcar cu ce citi un Acatist! Te rog Sfinte! Ştii că n-am cu ce-mi cumpăra alţii! Iar cel ce "i-a găsit", nici nu ştie ce valoare are-n mîini. Pentru el nu sînt aşa importanţi ca pentru mine. Poate o să-i vîndă pe-o striclă de vin! O, Sfinte Alexie, te rog, să nu-i îngădui asta: Ci să-l pui să mi-i aducă! Să mi-i lase, undeva, într-un loc, ca să nu se ruşineze de fapta sa...Şi-ţi promit că, nici eu, nu-l voi ruşina...

 Părintele Leon cu maica, au pus şi ei rugăciune. Maica mă suna şi mă întreba obsedant: maică , da' ai căutat ghini, ai scotoşit ghini, prin maşînî? De parcă nu scotociseră ei, mai toţi din biserică, nu scoseseră ei, pînă şi canapelele maşinii, dîndu-le cu totul jos din maşină, de vreo două ori, în speranţa că, poate,  ochelarii, căzuseră printre canapele!!! Eu însă-mi, repetasem faza asta , de două ori, în parcarea de la bloc, asistată şi ajutată de vecini...

 Negăsindu-i, mi-am continuat tînguirea în faţa Sf Alexie, în eter...cîteva seri...

 La vreo 2 săptămîni, duc la Sf Alexie un tablou mare, vechi, ca să vedem dacă, rama lui, se potrivea cumva la o Icoană pe care părintele o primise de la cineva. Aveam în casă, nişte tablouri pictate de un unchi, care erau înrămate în nişte rame excelente. Şi eram dispusă să cedez rama pentru Biserica sf Alexie, dacă, evident, rama s-ar fi potrivit. Drept pentru care, duc tabloul, într-o luni. Nu s-a potrivit. Părintele îi zice unuia care trebăluia pe-acolo, prin Biserică, să ia cheile maşinii mele, şi să ducă tabloul înapoi, în maşină - eu neputînd purta greutăţi, avînd probleme cu coloana- , ceea ce, omul şi face. Ia cheile maşinii, se duce, pune tabloul  -era o pictură-, pe canapeaua din spate a maşinii, şi îmi aduce cheile în Biserică. Ne vedem, mai departe de Maslu, după care, seara, ajunsă acasă, cînd am rugat pe cineva să ia Tabloul din maşină să mi-l ducă sus,  în casă - eu neputănd căra , din pricina  problemelor la coloana vertebrala; fusesem paralizată un an şi citeva luni- acesta a găsit ochelarii, şi strigă:

- Anto, uite-ţi ochelarii! Cum de nu i-am găsit noi, ieri, şi alaltăieri, şi toată săptămîna trecută, că uite-i, erau pe canapea! I-am găsit în spatele tabloului!!!! Da'..ce Dumnezeu, nu i-am căutat noi?!!! N-am scos, noi, canapelele? N-am "dezmembrat" noi maşina asta, săptămîna trecută!!? Cum de nu i-am văzut???!!, se lamenta omul ( mai exact, era un jandarm, care făcea de serviciu in faţa blocului unde locuiesc; păzea o altă "clădire", nu casa mea, că nu eram io buricul pămîntului, ci altii erau burice )...

- Lasă! Bine că " i-am văzut" acum!...Slavă Domnului! Şi binecuvîntat să fie sf Alexie!, pentru că l-a trimis pe cel care-i "găsise", să mi-i returneze!!!, i-am zis omului, luind ochelarii din mîna omului, si strîngîndu-i cu mare bucurie la piept. Erau..lumina ochilor mei!... 

  Sf. Alexie, mi-a tămăduit "un lepros", pe care, de mai multă vreme, îl aveam în casa mea ( Nu e cazul să relatez, dar dacă veţi dori o voi face! Nu e vorba despre un om, ci despre..un cîine. ) 

 Eu ştiu cum arată un lepros, şi nu din cărţi, ci..pe viu. Pentru că am avut în casa mea, un an şi jumătate, în carne şi oase, un lepros, care, de fapt, nici măcar în carne şi oase nu mai era, ci, pur şi simplu, un schelet ambulant, un hoit fără formă..Îmi cer scuze că vă oripilez auzul cu această expresie, dar, vă rog să credeţi, că nici măcar nu-i suficientă pentru a descrie starea jalnică în care se afla acel sulfet. Era de fapt, un mort-viu. Sau invers.

 Eram tare necăjită. Orice am încercat în tot acest timp, un an şi jumătate, pe cale medicală, nimic n-a dat rezultate, şi am aruncat mulţi, foarte mulţi bani, pe Apa Sîmbetei, pe la diveşi doctori, şi fel de fel de medicamente, care mai de care, mai sofisticate, cu preţuri exorbitante, care , şi-au făcut efectul, doar asupra buzunarului meu, lăsîndu-l golllllll-goluţţţ! Şi sufletul meu, de asemenea! 

Leprosul murise, dar..trăia! Ce să fac? Ce să mai fac?, îmi tot ziceam. Mi se uscase, şi mie, sufletul, în faţa acestei neputinţe. Pretutindeni, pe unde mergeam, purtam cu mine, privirea din ochii aceia rugători, în care puteai citi, lmpede, suferinţa şi zbaterea. Nu mai puteam face nimic! Încercasem totul! Mă resemnasem, oarecum, în faţa neputinţei mele. Îmi era ciudă că nu mai pot face mare lucru, şi îl îngrijeam, cu stoicism, încercînd să-i alin suferinţa, oferindu-i toată căldura sufletului meu. Aceea de care mai eram în stare la momentul respectiv. Eram, şi eu, vlăguită, şi deznădăjduită. 

Şi, în toată aceasta deznădejde, am mai făcut, totuşi, ceva. M-am rugat! Mult! Zi şi noapte! Şi-ntr-o seară, sfîrşită de oboseală şi de durere, am îngenuncheat în faţa unei Icoanei şi-am zis: Doamne, dacă Ţi-am greşit cu ceva - şi cu siguranţă, Ţi-am greşit!-, pedepseşte-mă, pe mine, cît vrei şi cum vrei, dar cruţă sufletul acesta, că el, nu Ţi-a greşit! Te rog, Doamne!, am zis. Şi ce-oi fi mai zis eu acolo, în obida mea... 

Apoi, descoperind eu, şi Sf Copie -pt prima oară- "m-am folosit"şi de aceasta. Aşa a vrut Sf Alexie! Că doar de aceea m-a chemat -de pe coclauri-, ca să mă ajute. Şi, m-a ajutat!

 După doar două luni de cînd intrasem pe uşa Bisericii unde ctitoreşte Sfîntul Alexie, dimpreună cu parohul, pr Florian ( un preot de mare angajament spiritual; vesel şi bine-primitor ), am primit ajutorul lui Dumnezeu. Sf Alexie, mi-a redirecţionat cererea, arătîndu-mi priorităţile. Pentru că, trebuie să vă spun, eu, altele le vedeam prioritare, nu ceea ce mi-a împlinit, în mod miraculos, Dumnezeu, prin mijlocirea Sfîntului Alexie, a părintelui Florian, şi a Maicii Domnului.

  Aşadar, prima minune: leprosul s-a tămăduit! Şi dintr-un viu-mort, a devenit, un viu-viu! Şi nu numai el, ci şi eu am înviat! Căci umblam...moartă ( nu că acum, cînd vă scriu, în 2013, aş umbla prea vie!!!; mila Domnului! )!

Bucuria mea a fost fără margini! Mergeam pe stradă, ca un nebun, şi spuneam bucuria mea, şi vestea cea bună, a tămăduirii miraculoase, cui voia, şi cui nu voia să mă asculte. Spuneam tuturor despre minunea făcută casei mele, de către Bunul Dumnezeu, prin mijlocirea Sfîntului Alexie. Mulţi mă priveau cu suspiciune, crezîndu-mă nebună. Dar, nu-mi păsa! Eu, turuiam: Sfîntul Alexie-n sus, Sfîntul Alexie-n jos. Şi Sfînta Copie, evident! Numai că, vai mie!, unii , nici măcar nu aveau habar ce-i aia:  Sf Copie! Şi..stai, Antoaneto, şi explică..pînă dai în bingă!!!...

- Da, cine-i "ăsta"? Cine-i acest  Sf Alexie? "Că noi, n-an auzit de un sfînt cu numele ăsta"!, mai ziceau unii, care-mi acordau, oarecare, suspicioasă, atenţie... Iau eu, dă-i şi luptă, şi explică-le...

- Oamnei buni! Mergeţi şi vă veţi convinge! Şi-au mers cîtiva... Eu, ca să fiu sinceră, l-aş fi păstrat, pe Sf Alexie, doar pentru mine, dar, mi-am dat seama că are multe de oferit şi că-i foarte generos. Aşa că nu aveam nimic de pierdut, recomandîndu-l şi altora. Nu că Sf Alexie ar fi avut nevoie de lucrul acesta -să-i fac eu recomandare-, ci, pentru că, o mulţime de oameni au nevoie de Sf Alexie, dar nu-l cunosc, şi nu ştiu ei unde să-l găsească!

Biserica Sf Alexie ( str Şerban-vodă; vis-a-vis de fostul sediu RATB; Circa de Poliţie 25); imaginea de sus.

Icoana Sf Alexie, omul lui Dzumnezeu. ( imaginea de sus) 

Acatistul audio, al sf Alexie -omul lui Dumnezeu- 

Va continua...

PS: În foto 1, Biserica Sf Alexie, de pe str Serban-Vădă, din Bucureşti.
          Foto 2, Sf Alexie, omul lui Dumnezeu.
                   3. Acatistul Sf Alexie, audio.