Decisesem de sîmbătă să ajung la Schitul Horia. Trebuia să ajung! Dar, tot amînam. Aşa că sîmbătă am decis. Numai că, mai spre seară, realizez că duminică era data de 13 ale lunii. Primul gînd a fost să nu mai plec. Dar pentru că promisesem cuiva că voi merge la Horia, a trebuit, nolens-volens, să-mi ţin cuvîntul dat.
Duminică m-am trezit f f tîrziu. Primul gînd a fost să nu mai plec. Nu prea mai aveam timp suficient şi pentru a-mi face o rugăciune mai cu rîvnă, nici să-mi execut tabieturile dimineţii, şi-apoi, nici la vreme potrivită nu mai ajungeam la Horia pentru a mai prinde Slujba Liturghiei, ceea ce-mi crea un oarecare discomfort. Dar, iarăşi, mi-am adus aminte că am promis, deci trebuia să-mi ţin cuvîntul. Nu de alta, dar era posibil ca săptămînile următoare să se strice vremea şi să nu mai pot ajunge, din pricina lipsei cauciucurilor de...iarnă.... Aşa că..
O sun pe amica mea, cu care decisesem sîmbătă să plecăm la Horia. După vreun sfert de ceas de apelare, îmi răspunde, în sfîrşit mormăind, şi-mi silabiseşte-n ureche că nu mai poate merge. I-am închis, instant. Un pic furioasă, un pic relaxată, amestec de furie şi totodată mulţumire...
Poate nu e cazul să mai plec! Poate Dumnezeu nu vrea ca eu să fac acest drum astăzi! Poate ceva nu-i în regulă cu această călătorie! Rînd pe rînd îmi năvăleau frînturi de informaţie, care nu mă informau ci mă băgau în ceaţă...
Ce să fac? Nu prea mă trăgea inima să plec singură la drum. Iar faptul că neisprăvita asta de Zuza -amica mea, scumpa de ea!!!-, s-a răzgîndit, fără să mă anunţe în prealabil, mă cam scotea din uz. Dar..nu-i nimic! Nici că mai pupă, s-o mai iau cu mine pe undeva! Asta -Zuza- cînd n-o iau undeva, se bosumflă şi comentează răutăcios, veninos chiar, şi cînd vreau s-o iau, dă bir cu fugiţii, pretextînd..diabetul!!!
Încerc să mi-o scot din minte, ca să nu mă crizez şi mai rău pe ea, pentru gest, şi totodată încerc să-mi alung gîndurile ciudate care se succedau, din pricina lui 13, şi a faptului că nu prea credeam a fi o simplă coincidenţă faptul că Zuza devenise brusc indisponibilă...
Îngenunchez şi mă rog. Chiar dacă-i, nepermis de tîrziu! Drumul va fi sigur cu peripeţii - nu ştiu ce anume, dar va fi!-, aşa că un pic de stăruinţă în rugăciune nu strică.
Îmi iau camera de filmat la subbraţ şi cobor la maşină.
Mă întîmpină un domn, din blocul de vis-a-vis, spunîndu-mi că proprietara locului de parcare a cam făcut ceva scandal, că cineva cu maşina de Vrancea i-a ocupat locul, şi că aş face bine să nu mai parchez acolo!
- Domnul meu, eu sînt proprietara locului de parcare! Şi..aseară, pentru a 3a oară în acest an (deja eram in octomrie) am reuşit, şi eu, să-mi ocup locul, absolut printr-o minune!!! Şi asta, din pricină că, persoana care parcase aseară pe locul meu, din bun-simţ -ceea ce nu-i caracterizează pe neisprăviţii care tot bîntuie Zona Zero, după discoteci şi Pub-uri!!!-, şi poate şi pentru că ea, cea care parcase aseară, ştia că acolo e o Parcare Privată, plătită; dar pt care diriguitorii sectorului 5, n-au nicio apăsare, ca s-o şi semnalizeze ca atare, cu indicatoare şi/ sau inscripţii!!!; drept pentru care, noi locatarii, arar ne putem parca maşinile la domiciliu, noi fiind foarte vitregiţi, atît de Instituţiile cu ştaif ale Statului, vecinele noastre, cum ar fi Poliţia Capitalei, SMB-ul si altele..., cu care ne învecinăm ( Instituţii ai căror angajaţi sînt de-o crasă nesimţire şi de-o "superioritate" indefinită ), cît şi de, aşa cum am zis mai sus, Pub-uri şi Bistro--uri cu ştaif ( unde vin de beau şi mănîncă toată protipendada progeniturilor cu moţ, şi cu merţan).
- Mă scuzaţi!, zice omul. Dar, ştiţi, doamna cu pricina, a văzut maşina de Vrancea, şi a crezut că...
- Ce-a crezut? Eu am maşina cu nr de Vrancea de 5 ani, şi locuiesc aici de 30! Iar ăsta-i locul meu de parcare, pe care, repet, nu reuşesc să mi-l ocup, de mai mult de 4 ori pe an, drept pentru care, nu mai aduc acasă maşina decît arar...
- Mă scuzaţi!, zice omul.
- Nu-i bai! O zi bună!, îi zic omului, după care îmi zic mie: na, că începu' bine ziua, Antoaneto!...Şi, demarez...
Opresc la periferia oraşului. Intru într-un market şi cumpăr cîteva daruri pentru Schit. Mai nimic! Dar, să nu mă duc, totuşi, cu mîna goală la Hristos şi la Maica Domnului...
La Brăneşti, după sensul giratoriu văd flori. Opresc. Cumpăr 2 ghivece cu crizanteme ( îmi plac foarte tare crizantemele, şi le cumpăr, chiar dacă nu am cui le dărui!). Să le duc Maicii Domnului Kato-Xenia, de la Schitul Horia.
Demarez, bucuroasă că am găsit şi flori, şi mă aşez la drum. De după nişte maşini, la nici 500 metri, sare instant un poliţist şi face semne disperate să opresc! Îniţial am crezut că i se întîmplase ceva, şi avea nevoie urgentă de ajutor. La prima strigare nu am văzut Maşina Poliţiei. Nici n-aveam cum, pentru ca era parcată într-un tufiş, în spatele altor maşini. Trag repede pe dreapta, mă dau jos din maşină şi deschid larg portiera din spate, adun catrafusele de pe canapele, după care îl rog să grăbească să urce că mă cam grăbesc!!!...
El, radios, rîzînd chiar, îşi declină identitatea şi-mi cere...Actele! Relaxata ( căci habar n-aveam că sînt în culpă!!! ) scotocesc după geanta cu Acte ( pe care tocmai o înghesuisem odată cu fleacurile de pe canapeaua din spate, aruncîndu-le în grabă alandala, ca să-i fac loc omului!!! ), şi între timp încerc un dialog cu "omu' legii":
- Să nu-mi zici că m-ai oprit cumva pentru depăşirea vitezei!...
- Exact!, îmi răspunde poliţistu', zîmbind foarte larg.
Ce-are ăsta de zîmbeşte Iliescian!!?, mă întreb şi mă mir totodată. Ce-i aşa distractiv? Oi fi avînd ciungă-n cap!, şi nu ştiu ( el ştia de ce zîmbeşte larg, eu nu! Atunci! Apoi, am aflat şi eu! Mi-a umflat banii!!! Şi cînd încasezi, n-ai acelaşi sentiment ca atunci cînd dai!!!; şi..nici singurul fraier din zi nu am fost!!!)...
- Cum exact, amice?, îi întreb. Abia am demarat! Tocmai am oprit la florăreasa de colo, 500 metri mai-'napoi, ca să iau flori! Că mă duc la Schit. La Horia! N-aveam timpul practic să prind viteză, cît ar fi el de Rover!!! Da', ia zi! Cît zici că aveam la oră?
- 76 km!
- Cîîîît? 76! Mă nene! Mă duci cu capu'! În 500 de metri, 76 la oră? În fine! Hai, că n-am vreme de pierdut cu tine! Văd că te distrezi copios! Iar eu nu prind poanta!! Zi-mi cît tre' să cotizez! Şi încearcă să te desfăşori mai repede că mă grăbesc!
- Păiii, tocmai de-aia v-am oprit! Pt că ...vă grăbeaţi! Şi..aţi cam călcat pedaua de acceleraţie!!! Ce să vă fac dacă "aveţi piciorul greu!", mă persiflează isteţul.
- Hai, zi cît tre' să achit, şi lasă şaradele, că n-am vreme!
- Nu ştiu! Colegu' ştie! Dar, pentru că mergeţi la Mănăstire, vă dăm cea mai mică!
- Ooo!! Mă simt onorată! Şi..cît e "cea mai mică"?
- Nu stiu! Depinde! Colugu' decide!
- Ia zi colegu'!, mă adresez celuilalt poliţist.
-160, zice colegu'!, cobărînd din maşină, deşirîndu-se interminabil...
- Cum 160, frăţioare? Ce a intrat cumva Noul Cod Rutier în vigoare?, mă lametez eu.
- 160, repetă sec, colegu'.
- No hai, 160! Fie! Scoate şi chitanţieru', şi scrie un pic mai repejor că mă cam grăbesc!
- Dacă n-aveţi fix, nu vă tai chitanţă!, îmi zice sec, poliţistu'.
- N-am "fix"! Dar vreau să achit, aşa că te rog să scoţi chitanţierul!
- Dacă n-aveţi fix, nu vă încasez!
- Nu am "fix"! Însă dumneata eşti obligat să-mi încasezi, caci eu vreau să achit amenda! Te priveşte de unde-mi dai restu'! Nu-i problema mea! Dumneata îmi dai amendă, eu vreau să achit, aşa că, hai găseşte soluţia, şi mai rapid că mă grăbesc, după cum îţi zice PREŢIOSU' tău radar!...
Şi dialogul a continuat, pănă m-a luat capu'..la propriu. Că...cu "omu' legii" nu reuşeam s-o scot la capăt...
Colegu' său, între timp.."lucra"! Se pitea după maşinile parcate, şi ca la un semnal, la 5 secunde, mai sărea în carosabil, şi-şi vîntura braţele disperat oprind cite-o maşină. Şi aşa a făcut un ditai cîrnatu', pînă spre ieşirea din localitate. Ăla doar îi oprea şi le lua actele. Restul trebii (murdare!!!), o făcea, mai lentissimo, tovarăşul său, care nu era la fel de vesel ca cel care oprea maşinile, ba, mi s-a părut a fi destul de crispat, aşa ..cam ca un om care suferă de constipaţie!!! Genul de om cu care poţi intra în conflict fie că vrei, fie ca nu vrei!!!
M-am scotocit, am achitat, "fix", şi am plecat, la drum, încercînd să uit că tocmai fusesem jecmănită de către omu' Legii, şi totodată încercînd, INUTIL, să-mi ţin CAII ( putere ), în frîu, şi să-i dresez pe 50 la oră...pe un drum, eminamente..European!!!
- Să circulaţi regulamentar, că în localitatea următoare e Radar!, mă atenţionează omu' negru la plecare.
- Care va să zică aţi ieşit la drumu' mare, ca haiducii! Că deh', trebe' bani la Buget!!! Şi-acu' te-a mai prins şi mila de mine, după ce mi-ai luat amar de banet! Ce? Eşti egoist? Nu vrei să cotizez şi la "fraţii tăi"? "Nu vrei să mănînce şi gura lu Nicuşor"?...Bine că v-a dotat Statu' cu echipamente! Şi că primaru' vostru cretin, a plantat plancarda cu 50 la oră!!! Asta pînă într-o zi, cînd camionagiii, şi "fraierii ca mine", le vom smulge şi vă vom da cu ele-n cap!...pentru "Siguranţă şi încredere!" la drum!, îi zic cu ciudă lui Garcea.
............................................................................................................ Ajung la Schit. După Litughie s-a săvîrşit Maslu. Am mai prins 2 mirungeri şi 2 Evanghelii. Bineînţeles şi binecuvîntarea de la sfîrşit. Slavă Domnului!
Chiar la intrarea în Biserică, mă întîmpină Maica Domnului, Kato-Xenia. Mă strecor printre cei prezenţi, şi îngenunchez! Mă podidesc lacrimile, deşi eu nu sînt o plîngăciosă. Nici nu mai tin minte de cînd n-am mai plîns...
- Maica Domnului!, îi zic. Dacă ăsta este preţul pe care trebuia să-l plătesc pentru a ajunge aici, iată-mă-s! Îţi mulţumesc! Tu ştii, şi Domnul ştie, că vrajmaşului îi cam plac banii mei! Şi de mult prea multă vreme, nepermis de multă vreme, stă pe capul meu, şi mă păgubeşte în fel şi chip...încercînd să mă îngenuncheze...şi să mă lase..Lefter Popescu!!!
Mă ridic din faţa Icoanei Maicii Domnului, şi scriu un pomelnic ca să-l dau la Altar. Cînd să scot bani din portofel, pentru pomelnic, constat că nu am Actele! Bucuria nebunilor!!!
Încerc să nu mă gîndesc la ce-i mai rău!
Voi opri la întoarcere, şi-mi voi recupera Actele rămase la poliţist!, mi-am zis, încercînd să-mi păstrez calmul, şi să nu dau o conotaţie extrem de negativă zilei de 13. "Ştiusem" de la trezirea de dimineaţă, că nu trebuia să mai fac drumul acesta azi. Însăşi faptul că mă trezisem tîrziu fusese un semn. Faptul că amica mea, Zuza, mormăise la telefon, că ea nu mai poate merge cu mine, fusese un al doi-lea semn. Dar eu, n-am ţinut cont de nimic! Îngerul Păzitor îşi făcuse datoria! Eu nu!...
Am făcut ceea ce aveam de făcut la Horia, şi am plecat spre casă, încredinţată că-mi voi recupera Actele. Teoretic era simplu!
Acolo, la Brăneşti aflu că nu mai există Sediul de Poliţie Rutieră. Iar "băieţii isteţi de la Siguranţă şi Încredere" nu mai erau pe felie! Probabil îşi savurau voioşi succesul! Recolta fusese grasă, pe tura lor!!!
Opresc la Poliţia de la "staţia următoare". Îi spun păsul ofiţerului de serviciu, şi acesta "mă informează" că poliţistul care mă oprise nu face parte din Brigada lor. Drept pentru care îl rog să fie amabil şi să dea un telefon, să anunţe la Brigada poliţistului, că îmi caut Actele, şi că doresc să mi le recuperez neîntîrziat. Sau măcar să ştie colegul lui de breaslă că am constatat că nu-mi înmînase Actele, după ce-mi dăduse P-Verbal de amendă!
Cam codindu-se, poliţistul sună. Cel de la capătul firului îi zice colegului lui de breaslă, că da: " o doamnă, şi-a lăsat actele la mine"!
M-am enervat instant! Cum adică "mi-am lăsat actele la individ"?Şi-i zic poliţistului din POST, să-i transmită colegului de breaslă de la capătul firului, că : "Îi doresc tot binele!"!! La care el, ofensat de "binecuvîntarea" cu care-i gratulasem colegu' de breaslă, sare ca ars, şi-mi zice:
- După ce că v-am ajutat într-o chestiune care nu ne privea!..bla..bla..
- Cum adică nu te privea?!, dom'le poliţist. Păi nu era treaba Poliţiei de Proximitate să fie în slujba unui cetăţean, cînd acesta îi cere?...domnule poliţist de proximitate...
- Nu era treaba noastră, doamnă! Nu ţine de noi problema dvs!...
- Domnule poliţist, nu sînt în Papua, Noua-Guinee! Mă aflu pe teritoriul patriei mele, Romînia! Dumneata nu eşti angajatul Poliţiei Romîne? Nu crezi că era de datoria dumitale să serveşti cetăţenii, cînd eşti solicitat? Ce mare lucru ai făcut? Oi vrea să-ţi dau premiul Nobel, pentru că ai dat un telefon, pe care erai obligat să-l dai! Nu era treaba dumitale!!! Vai...Scuzaţi, dle poliţist de proximitate!, dar de unde "puii mei" -vorba celebrului-, să ştiu eu cum muma-măsii sînteţi voi, "băieţii cu ochii albaştri", repartizaţi, şi care şi cui aparţine Brigada x, sau Brigada y??? Eu ştiu că trebuie să mă adresez Poliţiei de Proximitate, atunci cînd situaţia o impune. Şi acum, mă aflu într-o asemenea situaţie! Aşa că...
Şi "dialogul" a continuat, un pic mai nuanţat...El zicea una, eu doua, el 5, eu 9...
Pînă la urmă mi-a indicat Brigada de care aparţinea colgu' de breaslă, şi "m-a sfătuit" să merg mîine să-mi recuperez Actele, pe care eu "le lăsasem", chipurile, "la colegul"...
- Dar aş vrea să merg acum!
- Acum nu se poate! Mergeţi începînd de mîine....
Şi..uite-aşa a decurs o zi pe care eu, mi-o doream a fi...de poveste!
Şi.."de poveste" a fost!!!!
"Ştiam" că va fi "ceva", dar..nu ştiam ce! Acum ştiu! Dar..cu ce preţ!!!!
Şi..ca să nu mai am surprize pe ziua de 13 oct 2013..să ajung acasă şi să-mi găsesc locul de parcare ocupat, mi-am dus maşina la servici, şi am lăsat-o acolo. Bine-am făcut!!!..
............................................................................................................
Intru-n casă, şi mă duc la Bătrînul meu, Nicodim Bujor. Radia!!! opsssssssss!!! Părinte!!! Ce-ai păţit? Ce-i veselia asta!!!, îi zic, înghenunchind la Icoane...
Nu ştiu de ce-i Bătrînul meu atît de radios....Cred însă că de data asta sare calul! Chiar nu văd motivul veseliei lui...Mie tocmai mi s-au înnecat corăbiile, iar dumnealui, scumpul, dragul şi sfîntul meu părinte, Nicodim Bujor, este radios nevoie-mare!!! În fine. I-am făcut o fotografie. Nu numai lui. Ci tuturor Sfinţilor care sălăşluiesc în casa mea. Toţi erau radioşi!!! Asta nu s-a mai întîmplat niciodată pînă acum. În camera fără lumină..ei erau luminoşi!!!.Pînă şi părintele Arsenie Boca era ceva mai puţin criticist...Iar asta-i..prea de tot! Şi eu nu-nţeleg decît că..nu-nţeleg..NIMIC!
Va continua...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu