miercuri, 7 august 2013

Psalm

Pentru potolirea vrajmaşilor: 


Scoate-mă, Doamne Dumnezeule, de la vrajmaşii mei, şi de cei care se scoală asupra mea, izbaveşte-mă! 

Izbaveşte-mă de cei care lucrează fărădelegea, şi de oamenii vărsători de sînge mă izbăveşte! 

Că iată !, au vînat sufletul meu, stătut-au împotriva mea cei tari! 

Scoăla-Te, întru întîmpinarea mea şi vezi! Şi Tu, Doamne, Dumnezeul nostru, Dumnezeul puterilor, ia aminte să cercetezi toate neamurile; să nu Te milostiveşti de cei care lucrează fărădelegea! 

Întoarce-se-vor spre seară şi vor flămînzi ca nişte  "cîini" şi vor înconjura cetatea. Iată!, vor striga cu gura lor şi sabie în buzele lor, că cine i-a auzit? 

Şi Tu, Doamne, vei rîde de ei!  Vei face de nimic toate sfaturile lor! Şi toată viclenia lor!.

 Puterea mea în Tine o voi păzi!; Că Tu, Dumnezeule, sprijinitorul meu eşti!; Dumnezeul meu, mila Ta mă va întîmpina! 

Dumnezeu îmi va arăta înfrîngerea vrăjmaşilor mei!... 

Să nu-i omori pe ei, Doamne, ca nu cumva să uite legea Ta!

 Risipeşte-i pe ei cu puterea Ta şi doboară-i pe ei, apărătorul meu, Doamne!

 Păcatul gurii lor, cuvîntul buzelor lor, şi vicleşugul inimii lor să se aprindă întru mîndria lor, şi de blestemul şi de minciuna lor se va duce vestea!

 Nimiceşte-i, întru mînia TA!; Nimiceşte-i ca să nu mai fie! 

Şi vor cunoaşte, ei, că Dumnezeu ocroteşte pe copiii Săi şi toate marginile pămîntului! 

Iar eu, copila  Sa, pururea mă voi bucura de binecuvîntarea Domnului, şi pururea voi lauda pe Domnul!  

Că Domnul Dumnezeu, S-a făcut mie sprijinitor, şi scăparea mea în ziua necazului meu! Ajutorul mei eşti Doamne, şi Ţie-Ţi voi cînta pururea: Slavă Ţie, Doamne! Amin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu