Religia mea

                                  Religia mea

   - Ce religie ai?, mă întreabă dăunazi, un amic.
- Sînt o persoană cu vederi religioase, am frică de Dumnezeu, şi încerc din răsputeri să  mă ţin cît mai departe de ispite, deşi nu totdeauna reuşesc, îi răspund acestuia. Răspund astfel, nu dintr-o lipsă de responsabilitate faţă de religia în care am fost botezată, ci din dorinţa de a nu crea, iarăşi, controverse obositoare, agasante chiar, pe tema cultelor.
  Tot mai des se stîrnesc, astăzi, controverse. Dispute încrîncenate “vizualizez”, cel mai adesea, pe NET, şi  nu numai.
  Unii mai religioşi decit altii, aparţinînd diferitelor culte se “asasinează” reciproc revendicîndu-şi-L pe Dumnezeu, după cum îl sfătuiesc "dascălii" lor.
  Disputele dintre creştinii ortodocşi, cu “milenarele pretenţii”( doua mii de ani de creştinism ortodox!!!) …!!!, care sînt înfruntaţi, la rîndul lor, cu “dîrzenie”  de către aparţinătorii altor confesiuni, sînt la ordinea zilei. Atît de încrîncenaţi sînt unii adepţi, încît, cred că, dacă s-ar afla faţă-n faţă, ar curge sînge…Şi-şi mai spun creştini!!!...Şi unii şi alţii. Unii mai mult decît alţii. Şi-şi dispută, fiecare în parte, un Dumnezeu în care cred -zic ei- uitînd, în fapt că: DUMNEZEU ESTE DRAGOSTE! Este iubire! Este modestie. Este blîndeţe şi bunătate….Este toleranţă…Este… IERTARE!.
…Aşa un sentiment amar mi-au lăsat disputele, intrînd, de cîteva ori pe un site de profil, încît în ultima vreme nici nu am mai accesat paginile respective. Ultima oară am ieşit “biciuită”, rău de tot, de biciul opinanţilor, fiindcă-am îndrăznit să emit o altă opinie decît a lor, şi nu ştiu ce-ar fi ieşit dacă, prin absurd, m-aş fi aflat faţă-n faţă cu aceştia…
  Am pe cineva, foarte drag mie, care este de altă confesiune decît a mea, în sensul că aparţine, numeric, unei grupări religioase, fiind membru al unei confesiuni cu alte “vederi” decît cele ortodoxe. E sufficient să abordez o opinie uşor separată, legată de ceea ce a învaţat el acolo, în Adunarile lor, că şi ia  foc. Atîta patimă pune în discuţie, încît ne-am putea lua chiar la bătaie, dacă n-aş fi, un pic, mai atentă la modul cum pun problema. Cu toate acestea, aproape toate încercările mele de a purta o conversaţie echilibrată şi în termini creştineşti, au eşuat, de fiecare dată. E de ajuns o scînteie şi transformă, ceea ce se voia, în intenţia mea, a fi o discuţie obişnuită, aşezată, într-o adevarată dispută. Orice termen de care mă folosesc, îi dă amicului meu “tema” pentru un adevărat discurs. Un teren de luptă, mai précis.
  Cunoscător al Sfintei Scripturi, virgulă cu virgulă, dă acesteia o interpretare care aproape că te convinge că lucrurile stau exact aşa cum ţi le înfăţişează el -şi gruparea religioasă din care el face parte- şi, aproape că mă convinge să cred, de multe ori, după disputele noastre, că sînt în înşelare, în religia mea. Şi aproape că ar reuşi să mă convingă dacă nu ar vorbi, dacă nu şi-ar expune spiciul cu atîta patimă şi cu gesticulări spaţiale… Aproape cu ură, aş zice. Şi tocmai acest lucru mă trezeşte…
…Dumnezeu i-a harazit, acestui om, multi talanţi. A lucrat cu multă migală, cu meticulozitate, minuţios, la cearea lui. Frumos la chip, aproape angelic, musician, poet, pictor, intelligent -nativ- …pare un om blînd -şi chiar este-, şi oarecum aşezat la vorbă şi la faptă. Pare şi chiar este! Dar toate pînă…la momentul discuţiei pe teme religioase Atunci devine, dintr-o dată, altfel. Se încruntă şi se înnegreşte la faţă. Apasă cuvintele, găsind  "argumente”  solide, din care nu lipsesc citatele biblice -la obiect, add litteram-, dar şi cîteva “epitete” fermecătoare la adresa mea şi a religiei mele, dar cu precădere, la adresa mai-marilor religiei mele, cărora, din păcate, nu le pot lua apărarea, pt că au destule insuficienţe. Drept pentru care, gata!!!, mi-a închis gura amicul meu!...
 Creştinismul, în esenţa sa, constă, în fond, în sfinţirea sufletului. În a te strădui să fii mai bun…
…A fi creştin, în opinia mea, înseamnă a fi ..generos. O generozitate izvorîtă din blîndeţe. Blindeţe izvorîtă din bunătate. Bunătate izvorîtă din dragoste. Din dragoste faţă de Cuvîntul Domnului, care ne învaţă, ne porunceşte chiar, să avem dragoste faţă de aproapele, indifferent cine este acest aproape. ”Cum ţi-e viaţa aşa ţi-e şi credinţa!”, zicea Pr. Arsenie Boca. Dar eu aş îndrăzni şi aş pune în ordine inversă cuvintele părintelui Boca, şi aş zice: cum ţi-e credinţa aşa îţi e şi viaţa!...
Personal, sînt… un stînjenitor monument de superficialitate, în multe privinţe, dar, ca orice om, cred, am, şi eu, profunzimile mele, măcar în anumite lucruri. Şi cred, cu tărie, spre ex, că, în fiecare dintre noi, există CEVA-ul acela care, mai devreme sau mai tîrziu, ne va unifica în cunoaşterea lui Dumnezeu, aşa încît să facem lucrurile bine-plăcute LUI! Cred -şi sper!- că va veni o vreme cînd nu vom mai fi: evrei sau masoni, ortodocşi sau catolici, adventişti sau musulmani, baptişti sau stilişti. Visarionişti. Bărbaţi sau femei, şi/sau mai ştiu eu ce alte “invenţii religioase”, ci  vom fi: OAMENI…vom fi CREŞTINI, cu majuscule, stăruind în cunoaşterea lui Dumnezeu, în aşa fel, încît, fiecare dintre noi, să-L aibe în inima lui, în mintea lui, în viaţa lui, în toată vremea şi-n tot locul! Ca astfel să ducem o viaţă care să  ne recomande la…Dumnezeu. ”Măsura credinţei în Dumnezeu, să ne fie măsura vieţii!”
…………………………………………………………………………………………….
…Nu din vorbele noastre, ci din faptele noastre să reiasă credinţa noastră! "Căci poţi fi un cunoscator şi un bun orator al citatelor Sfintei Scripturi, dar un slab interpret”. Un practicant de mîna a-doua. Un “creştin la fără frecvenţă”, cum m-a catalogat pe mine un oarecare, într-o zi, pentru că adusesem nişte critici cuiva la care ţinea.
  Să aplici învaţătura Sfintei Scripturi în viaţa ta, să încerci să trăieşti respectînd Poruncile lui Dumnezeu!  să nu uiţi, niciodată ceea ce Hristos Însuşi iţi porunceşte în: ”Iubiţi-vă unul pe altul, şi fiţi iertători faţă de cei care vă greşesc…!” Poruncă în care, eu, cred că se regăsesc toate celelalte porunci- . Aceasta este adevărata religie!
Aceasta aş vrea să fie religia mea şi a altora! A tuturor semenilor mei, indifferent de confesiunea din care fac parte. Hristos s-a răstignit pentru noi toţi! Şi eu zic, c-ar fi ideal dacă nu L-am mai răstigni şi noi, iar şi iar, cu doctrinele noastre! Ci doar să facem ceea ce EL ne-a poruncit, în Porunca Iubirii, şi mai ales să luăm seama măcar la una dintre Fericirile din Predica de pe Munte, şi anume: "Fericiţi cei care ascultă cuvîntul lui Dumnezeu şi-l împlineşte pe el!"