Spovedania...pe negîndite

             “SPOVEDANIA”

                          

   Mi-aduc aminte că o dată am plecat la Ploieşti, la Părintele, cu scop précis. Trebuia să-l iau pe “veşnicul”, nelipsitul “Johan”. Ghidul şi..”Liderul”, cum îi plăcea lui să se creadă!!! Îl sun şi-i zic:

  - Coboară în colţul străzii! Mergem la părintele Nicodim! Vino singur! Am o problemă de rezolvat ce nu suportă amînare!!..

   Cînd ajung în colţul străzii respective, alături de Johan, trona masiv...”schimonahul Serafim”. M-am făcut verde-albastră. De furie!!.. Avem probleme mai mari decît statura mea şi aveam nevoie să-i cer, părintelui, sfat.Voiam să mergem în “regiment“ redus. Ca să pot discuta cu părintele în voie…

  Trag maşina la bordură.Urcă “personajele”.”Netrebnicul  Johan”, îl lasă-n faţă, pe bancheta din dreapta mea, pe “schimonah”. Am crezut că explodez!! Nu era de-ajuns că-l luase cu noi fără să mă informeze. Mi-l mai punea şi pampon pe bancheta de lîngă mine. Să-mi mai şi respire-n ureche tot drumu’!!!..Offf!! …

D’ăştia nu scapi ca de rîie!! ( Nu-l prea agream. Deşi nu aveam niciun motiv întemeiat. Doar, nu-mi plăcea că, neisprăviţii de “amicii mei”, îl luau drept ceea ce ..nu era!!! )…

  Juma’ de drum n-am scos niciun cuvînt. Johan, ştiind “c-a sărit calul”, nu mai zicea, nici el, nimic. Cît era el de “tăriciune!!!” Îmi cunoaştea limitele. Ştia că, dacă tac, înseamnă că  “a facut-o lată” şi nu forţa nota. De la jumătatea drumului încolo însă, mi-am zis că e inutil să mai ţin supărare. Faptu-i consumat! Şi-apoi dacă mă “descopere” părintele, c-am fost tot drumul îmbufnată pe un “frate” mă mai încarc şi de…”Doamne ajută!” din pricina neisprăvitului de “schimonah”. Şi iar începe a ne vorbi în parabole!!! Mai bine nu! Aşa că am început să..”socializez”. Şi, din una, din alta, ajungem şi vorbim, printre altele, despre spovedanie. Şi-i zic lu’ Johan că nu m-am mai spovedit de nu-mai-ţin-minte…La care şi el şi chiar “schimonahul”, ziseseră că nici ei nu se spovediseră de multişor…

  Ajungem la Ploiesti. Johan propune să-l lăsăm pe “schimonah” să intre  singur, şi întîi, la părintele. Că de’, ar avea ceva de vorbit cu părintele, între patru ochi, el fiind, vezi Doamne!,...”schimonah”, bla..bla…

  - Să intre, numai să nu stea prea mult!, îi zic răutăcios ( ei, restul “grupului nostru”, îl luau pe “schimonah” de bun şi se purtau cu el cu mare evlavie; eu NU! Nu dădeam nici măcar o ceapă degerată pe schimonahu’ lui Johan!!! Aşa cum nu dădeam nici pe preoţia lui! Drept pentru care..mă purtam ca atare!!! Mai tîrziu, şi nu după multa vreme, timpul mi-a adeverit că nu mă înşelasem ).

Nu s-a ţinut însă de cuvînt şi a stat la părintele pînă ne-a trecut nouă, mie şi lui Johan, os prin os, aşteptîndu-l!…

   Timpul petrecut cu părintele trecea foarte repede şi aproape că nu-ţi dădeai seama cît timp a trecut, cînd erai cu el! Doamna Mia “ne rugase” să nu stăm mult, ca să nu-l obosim, Părintele fiind foarte, foarte, bolnav. Desigur, promisesem că o să fim atenţi. Numai că “schimonahul” nostru uitase şi de promisiunea făcută dnei Mia şi uitase şi de faptul că mai eram şi noi  ( eu şi Johan ) pe-acolo. Plus că era posibil ca, între timp, să mai pice şi alţi ucenici ai părintelui. A stat, “schimonahul” cu părintele, uitat de Dumnezeu!, cum se zice! Deja nu mai răbdam. Mă temeam că acuş vine dna Mia şi ne dă : TIME OUT!; iar eu n-o să apuc să mai vorbesc cu părintele şi să-mi spun păsul. Venisem cu “scop précis”! Şi “ăla” nu mai ieşea!! Drept pentru care îl admonestez pe Johan:

  - Dacă-l mai iei pe “schimă” ăsta vreodată cu noi, să ştii că ai terminat-o cu mine! Te scot din schemă! După ce că-i de-o tonă ( de la prea-multă postire!!, deh. ), de-mi termină cauciucurile la maşină şi-mi toceşte canapeaua, nu pune nici bani la benzină sărăntocul

( că de’, în “pustie” nu “e” bani; acolo-i doar miere sălbatică  şi lăcuste!!! ), mai e şi ne-simţit! Schimonahu’ lu’ Peşte! Du-te şi scoate-l afar’ că dacă vine dna Mia şi vede că n-am plecat, ne dă afar’, cu măturoiu’, şi nici că ne mai calcă mergătorii pe-aici!...

- Hai, fată, las’că iese el! Are şi el nişte probleme!, încearcă Johan..

- Da, istetule! M-apucă mila!!, că doar pentru “problemele schimonahului” tău am bătut io drumu’ la Ploieşti!!! Ce tare eşti!!! Îmi dau ultimu’ crăiţar să bag benzină, ca să rezolv problemele schimonahului tău şi-apoi descind direct în RAI!! Şi-o să ajung şi paznic la uşă!!! Şi să vezi ce staţi voi la rînd, neisprăviţilor, să intraţi!! Ce tare!!! Hai, du-te !, ce mai stai, că doar este “schimonahu tău“. Că, dacă nu te duci tu şi nu te duci în clipa asta, mă duc eu şi ţi-l scot afară de urechi şi cu şuturi în dos, cît e el de “schimonah!”, îi zic lui Johan, furioasă la culme. Gata! M-a călcat pe nervi, rău de tot, cu nesimţirea! E ultima oară cînd se mai urcă-n maşina mea pe banii mei!..Şi, dacă mai faci nefăcute, nu mai pupi nici tu, neisprăvitule!, i-o retez nervos.

Dar n-apuc să termin bine fraza, că iese “schimonahul” jubilînd! Intrăm noi. Eu şi Johan. Şi-n urma noastră intră …dna Mia! Pfui!!...Mă duc cu capuuu’!!!... Doamneee, ai milăăă!!!...

 Îl îmbie pe Bătrîn cu ceva de mîncare, dar el nu primeşte. Ea insistă şi, refuzată fiind, se aşează pe un scăunel şi…rămîne la “taifas”…

Why? Why?... Scînteiam!!!...Şi, mă străduiam, INUTIL!!!, să nu arăt…

Ne “dăm la discuţii”( ce altceva mai poţi face??, cînd viaţa-ţi joacă feste!; “Răbdare şi ..tutun!”; numai că eu nu fumam, îmi fumam..nervii!!! ) La un moment dat, reintră “schimonahul”( cireaşa de pe tort!!! ). Discuţiile pe  “diverse teme” decurg, acum, în 5. Mă luase capu’! Rrrău!!!... De nervi…

După un timp ( cît un secol! ), pleacă dna Mia. Slavă,Tie, Doamne!

 Continuăm discuţia în patru. Schimonahul nici gînd să mai plece. Se “plantase” lîngă noi şi …”făcea conversaţie”…

  La un moment dat, părintele începe a căuta ceva primprejurul lui, prin pat. Noi stăteam, toţi trei, cuminţi pe scăunele şi aşteptam ca părintele să-şi încheie căutarea. Nu găsea! Căuta…şi căuta! Johan şi “schimonahul” nu ziceau nimic. Atunci, mă ridic şi-l întreb pe părintele:

 - Da’ ce căutaţi atîta şi nu găsiţi, părinte?...

 - Era pe aici o “hîrtie!” O “hîrtie!” precizează părintele căutînd mai departe…

Atunci m-apropii de părintele şi-l trag uşor la o parte, cu hanţe cu tot, şi suindu-mă-n pat…caut! Răscolesc prin aşternut, mutîn-du-l pe bietul părinte, dintr-un loc într-altul   ( era uşor ca un fulg! )! Caut …“hîrtia!!” Evident, căutam acul în caru’ cu fîn! Eu habar n-aveam cum arată “hîrtia” pe care o căutam…

O găsesc! Citesc titlu! Ramîn siderată!!!...SPOVEDANIE!!!...

Opsss!!!...

 I-o înmînez părintelui. Părintele o ia, se uită la ea, o cercetează să vadă dacă este “hîrtia” căutată de către el, constată că da, după care mi-o returnează, zicînd:

  - Citeşte! Citeşte cu voce tare!

  Opsss!! Cum să citesc o spovedanie cu voce tare?! Doamne!!!, în ce situaţie mă pune părintele??? Să mă spovedesc aici, de faţă şi în faţa la “netrebnicii” ăştia, cu voce tare!!! Nu eram deloc în largul meu. N-aveam nimic de care să mă ruşinez ( prea tare!!!, zic ), însă ideea în sine mă deranja. Dar, pentru că-l iubeam nespus pe părintele şi-i purtam o cinstire deosebită, am purces la lecturare. Fie ce-o fi! Am citit!… Pe măsură ce citeam, vedeam că este vorba despre un formular de spovedanie, foarte la îndemînă oricui ( mai tîrziu am aflat, de la părintele, că era Îndreptarul de Spovedanie al Sfîntului  Dimitrie al Rostovului, îndreptar pe care, părintele Nicodim Bujor, îl găsise, pe sub un scaun arhieresc, într-una din zile, cînd făcea curat prin Biserica de la Mrea Cernica. Părintele transliterase Îndreptarul -probabil din chirilică-, şi acum spovedea după el. Era tare fain întocmit! ). Închei “spovedania” ( retrăind, în minte, toate cele: asta am făcut!; şi asta am făcut!!...Arar mai aveam şi eu cîte un..asta n-am făcut!!!.)! Părintele mă ia în braţe şi mă binecuvîntează, rostind şi Rugăciunea de Iertare! Am rămas interzisă! Tocmai mă “plînsesem” pe drum, la venire, că nu mă mai spovedisem de mult. Na, că m-a spovedit  Avva Nicodim Bujor  acum!...

  Apoi, părintele mi-a zis să dau mai departe HÎRTIA. Am dat-o. Dar, în secunda a doua, pînă să înceapă urmatorul să citească, părintele a zis:

 - Nu! Nu mai e nevoie! Ce, n-au fost şi ei aici? Completează, ca pentru sine, părintele. Apoi mă-ntreabă pe mine, din nou: N-au fost şi ei aici cînd ai citit? ( nu ştiu de ce mă întreba, fiindcă nu ar fi avut motive s-o facă, pentru că el vedea, nu era nevăzător. Îi văzuse că fuseseră de faţă la..”spovedanie”…Dar, doar el şi Dumnezeu ştiau de ce părintele pusese întrebarea! Eu în niciun caz nu am priceput cimilitura…el aşa vorbea, cu subînţelesuri tainice nouă…)

 - Ba da, părinte!, îi răspund.

 - Atunci veniţi!, le-a zis Bătrînul. Şi le-a făcut Semnul Crucii pe cap, binecuvîntîndu-i…

  Am plecat, mai apoi, pentru că între timp mai “picase” cineva …

  Pe la jumătatea drumului spre casă însă, îmi aduc aminte că nu-mi atinsesem targhetu’!! Pfui!!!..Ce mai puteam face ?! Nici măcar să mă enervez şi / sau să-i mai zic “schimonahului”, vreo “vorbă de duh n-aveam voie acum!!” Pentru că tocmai mă...spovedisem! Ai scapat “serafimule”!!! De data asta!; dar…NICI CĂ MAI PUPI tu cu mine la Moşu’ meu! Adios “schimonahule!”, mi-am zis în sine-mi...

Nici c-a mai pupat! N-a mai existat pentru “schimonah”, o dată viitoare…

  Începînd de atunci, am mers la părintele fără “serafimi”, fără “nelipsitu’ Johan”, fără “popici”, fără Marii şi Cristine şi fără  “Smărăndiţe”...

Mai apoi, nu foarte tîrziu, şi “gaşca noastră” s-a destrămat ( spre Slava lui Dumnezeu! ).

Dar părintele Nicodim Bujor a rămas….

Este şi va fi: VIU, în inima mea mereu, mereu! VIU! Sfînt!

 -Te iubesc, scump şi drag părinte, Nicodim Bujor! Ştiu că ştii aceasta, însă sîmt nevoia să-ţi mai spun. O dată şi încă o dată…Şi să te mărturisesc! Să mărturisesc Sfinţenia sfinţiei tale!, bunule Părinte…

                          

               

         23 iunie 2005; O altă vizită, cu “scop précis”, eşuată

 

  Hotărîm cu Johan şi Xtela ( nevastă-sa ), să dăm o fuguţă la părintele. Johan, aflînd că mă pricep, mă tot bătea la cap, să facem veşminte preoţeşti, iar eu nu prea voiam. Aveam materiale berechet, aveam utilaje aşişderea, aveam şi priceperea, numai că ceva nu-mi venea tocmai bine să mă apuc să fac eu, cu el, veşminte. De multă vreme, nu-mi prea mai călcau străini  -şi nici cei apropiaţi- prin casă, iar acum, chiar nu aveam disponibilitate să-mi intre cineva în habitat. Johan se cam supărase şi chiar şi mie îmi părea rău că l-am mîhnit cu refuzul meu, dar…

  Deşi, personal, nu aveam uzul binecuvîntării împămîntenit, am zis, totuşi, să dăm o fugă la Bătrîn, să cerem binecuvîntare. Evident că nu-mi aparţinea ideea şi, habar n-am, nu ştiu de ce-am aplicat-o…

 Plecăm pe la ora 13,00. Dar, ca de obicei, “mai pică” la zar un “personaj”, aşa că se implementează şi nu-mai-ştiu cine în maşină.

  L-am găsit pe părintele Nicodim tare bolnav. Vorbim cu dumnealui un pic, apoi mă pune, pe nepusă masă, să citesc Spovedania Sfîntului Dimitrie al Rostovului, după care ne face, cu puteri abia adunate, rugăciunea de iertare, ne îmbrăţisează şi ne binecuvîntează adăugînd, fiecăruia, Semnul Crucii.

  Pentru că părintele se simţea foarte rău, ne-am simţit şi noi (deşi, noi din fire eram tare nesimţiţi!!) şi am zis să plecăm. Dar, în hol, în timp ce ne puneam încălţările, amintindu-ne noi de ce-am venit de fapt, am reintrat la părintele, eu şi Johan, şi-i cerem binecuvîntare pentru lucru. Părintele însă, schimbă vorba şi ne vorbeşte despre nu-ştiu-ce-carte…şi despre nu-ştiu-ce…altceva…

  Eram dezamăgiţi şi derutaţi. Ne uitam, tîmp, unul la altul, încercînd să dezlegăm noi idioţii -la propriu, de data asta-, misterul spuselor părintelui! Mă băgase, Bătrînul, într-o ceaţă totală, cît mă credeam eu de mintoasă!!! Mai ţin minte, acum, doar că ne spusese pilda cu cei doi ucenici ai lui Hristos, Ilie şi Cleopa, care mergeau pe cale, în drum spre Emaus şi vorbeau despre Învierea Domnului Iisus, la care li se alătură Însuşi Mîntuitorul, lucru de care cei doi nu-şi dăduseră seama…

  Dumnezeu, Domnul Iisus, era cu ei -aşa cum le spusese-, dar ei nu şi-au dat seama...

 Va continua...
  (Fragment din Cartea: "Dragul, scumpul şi sfîntul meu părinte, Nicodim Bujor, Autorul Acatistului Sfîntului Calinic de la Cernica, un...ilustru necunoscut", de Antoaneta Rădoi -de la Vrancea )