sâmbătă, 5 octombrie 2013

Din nou cu Sf Spiridon

     Sîmbătă 5 oct 2013, merg la servici, ca să mă aflu-n treabă, deoarece mare minune nu se-ntîmplă. Sîmbăta, prin zona în care-mi am jobul, nici iarba nu creşte...
  Mai aveam de srăbătut cîteva zeci de metri pînă la biroul meu, cînd am zărit-o pe mămăiţa care vine, la colţul unei străzi lăturalnice străzii mele, cu un coş cu flori crescute-n curtea ei, nişte frumuseţi naturale. Flori pe care bătrînica le vinde la un preţ insignifiant.
 M-am bucurat maxim văzînd-o, deoarece toată săptămîna nu trecusem pe la Sfîntul meu ocrotitor, şi nu-i dădusem bineţe...iar acum aveam şansa să-l onorez cu un buchet de crizanteme naturale.
 O bucur pe mamaie, cumpărînd două buchete (Aş fi cumpărat întreg coşul cu flori, la cît erau de frumoase, mai ales că bătrînica le vindea la preţ de damping, dar, am lăsat şi altora bucuria de-a se bucura de preţul modest), şi am dat fuga la Sfîntuţul Spiridon.
  În Biserică era ca într-un stup. Forfotă mare-mare! Toată lumea trebăluia. Lume multă. Flori. Agitaţie!!!...
  M-am strecurat prin mulţimea ce forfotea, şi am ajuns lîngă Racla Sfîntuţului Spiridon. Era înconjurat de ghirlande impresionante de trandafiri imperiali...
  I-am făcut o reverenţă Sfîntului, mulţumindu-i totodată pentru dragostea cu care mă înconjoară, am strecurat umilele mele crizanteme ( desigur că deşi naturale şi f f frumoase, păleau totuşi, pe lîngă impresionantele ghirlande de trandafiri imperiali...) într-o vază rămasă ca prin minune "liberă de sarcini", şi m-am retras, discret, din Biserică.
 La uşă, un cerşetor mă dumireşte cărui fapt i se datorează zarva dinăuntru: "eveniment Piedone" -primar de sectoru' 4-, cununia  fiului acestuia; plus cununie Sandra Stoicescu, avînd ca naşi, cuplu Vrînceanu Firea/ primaru de Voluntari. Hmm, iar e Sărbătoare-n cartier! Iar maşini de epocă, iar parada de ţoale...iar e rost de bani pt aurolacii din zonă!! Iar e "nas tăiat" cu întreaga-i trupă în alertă maximă!!!, că..iar e rost de mangleală...la cîţi baştani cu maşini de fiţe vor invada zona...iar vor fi tablete şi mobile de vînzare la..talciocul ad-hoc, din cartier, săptămîna viitoare! Marfă proaspătă!! De fiţe!!!...Piese rare!!...
  Mă duc la munca mea, şi mă instalez la birou, cugetînd la opulenţa mahărilor. Dar n-apuc să deschid modestul meu computer şi să pun în funcţiune ibricul cu cafea, că intră în încăpere un domn însoţit de mama sa. 
Las baltă cafeaua, cobor şi intru-n vorbă cu cei doi.
 Mama, o femeie simplă de la ţară, punea întrebare după întrebare, şi mă chestiona în legătură cu nişte "chestiuni" legate de religie. Îi răspund, şi femeia, iar şi iar mă iscodeşte cu noi întrebări. Fiul încearcă s-o obstrucţioneze, sau măcar să-i mai tempereze elanul întrebărilor. Eu însă îi răspund calm, femeii, la curiozităţile ei, explicîndu-i pe îndelete ce şi cum. De regulă, mă plictisesc "îndrăzneţii", şi mă retrag rapid, dar femeia aceasta avea ceva plăcut, care mă atrăgea, şi mă ţinea lîngă ea. I-am invitat să mai discutăm, în biroul meu, unde aveam, printre altele, o icoană pictată cu Sf Spiridon. Femeii i-a plăcut mult icoana. Eu i-am dăruit-o. Femeia, bucuroasă, a vrut să mi-o plătească. Am refuzat. Mi-a mulţumit. La plecare, în uşă, fiul ei, mi-a spus că a fost surprins, plăcut, de purtarea mea, şi mi-a făcut o ofertă care m-a lăsat perplex.
  De vreo doi ani, încheiaţi, căutam un specialist într-un domeniu, dar dădusem numai de şnapani, şi neserioşi, drept pentru care, renunţasem să mai abordez pe cineva, lăsînd baltă, evident, şi domeniu...
 De unde a ştiut omul acesta că eu aveam nevoie de serviciile în al cărui domeniu se pricepea el? Eu nu am rostit niciun cuvînt care să-i indice ceva. Vorbisem de cu totul altceva, pe tot parcursul conversaţiei noastre... Iar acum, el îmi oferea, gratis, serviciile lui, în domeniu în care eu aveam nevoie...
Am rămas interzisă! Omul a spus, clar, apăsat că va face cutare lucru! Gratis! Drept recompensă pentru graţia cu care am înconjurat-o pe mama lui...
...Sfîntuţul Spiridon! Dragul de el!...O, Doamne! Minunat lucrezi Tu, prin Sfinţii întru care ai binevoit!...
Mulţumesc, Doamne! Mulţumesc Sfîntuţule Spiridon!
Şi cînd te gîndeşti că eu ţi-am dăruit doar un buchet de crizanteme! Şi nici măcar nu ţi-am cerut ceva! Nu ţi-am cerut azi!!...sîmbîtă, 5 oct 2013!!! Mulţumesc, Sfinte Spiridon! 

2 comentarii:

  1. Cred ca ar trebui sa-ti faci o poza cu niste aparate speciale(daca or exista) si sa o postezi ca sa se vada ca ai o inima care e mai mare decat tine.Si eu am "profitat" de generozitatea ta.
    Multumesc!
    Nicu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nicu, faptul ca Pr Boca, a juns la tine, nu mie mi se datoreaza, ci parintelui cit si dragostei si cinstirii tale, pe care i le acorzi! Iar eu nu sint asa generoasa precum ar trebui, si precum Hristos, Domnul cere!
      Ma bucur ca mai treci din cind in cind pe aici, si mai ales, imi aduci bucurie ca mai lasi si cite un semn!
      Dumnezeu sa te binecuvinteze cu dragostea SA, oriunde te-ai afla!

      Ștergere