" Arşinel, operat pe datorie!"

   Ştirea Tv, cum că Alexandru Arşinel, a  fost operat pe datorie, şi nu orice fel de operaţie, ci un transplant de rinichi, m-a dus cu gîndul la unul dintre nepoţii mei, care, acum cîteva luni în urmă a fost chemat de urgenţă la Bucureşti, pentru un  Transplant (de rinichi).
  Am fost anunţaţi mult după ora 21,00 de către o asistentă, de la renumitul Spital bucureştean, cum că trebuie să aducem, DE URGENŢĂ, la Bucureşti, pacientul, care este singurul, "cel mai compatibil" cu "donatorul". "Pacientul, trebuia să ajungă la Bucureşti a doua zi dimineaţa, cel tîrziu la ora 7,00", ne-a anunţat, cu gravitate şi insistenţă, asistenta.
  Pacientul se afla, într-un sătuc, la aprox 300 km de Bucureşti. Era ora  trecut de 21,00. Pînă la ora 7 dimineaţă, nu prea mai era mult! Aşa că..
 Mai întîi să-i dau de veste..pacientului. Am crezut că-mi iese inima din piept de bucurie, la primirea telefonului, de la asistentă! ...
Mă rugasem cîţiva ani buni, zi de zi, ceas de ceas, ca Dumnezeu să facă cumva, şi să rînduiască un transplant pentru nepotul meu, care rămăsese orfan de ambii părinţi, de foarte mic, şi pe care-l crescuse tatăl meu, la ţară, rupt de oraşul natal -Bucureşti-, şi de sora sa, care fiind ceva mai mare, a trebuit să rămînă să-şi termine studiile...
 Părinţii mei, nu-şi permiteau "să-i cumpere" nepotului un rinichi, oricît de mult l-au iubit! Apoi, ei "au plecat" la Domnul! Rămînînd, oarecum, "în custodia mea", eu nu mi-am permis o cheltuială de asemenea "anvergură"!!, un transplant pt el ( deşi tare mi-aş fi dorit să fi putut!), aşa că mi-am pus nădejdea-n Dumnezeu, şi am purces la..rugăciune...încercînd să suplimentez nevoile materiale şi suferintele lui fizice şi psiho-emoţionale (multe, la vîrsta şi în situaţia lui) cu ceea ce puteam, la măsurile mele...
Trecuseră 9 ani de chin pentru nepotul meu. Mai mult prin spital decît acasă!!! Vreo 7 ani a facut  autodializă ( zilnic din 4 în 4 ore ), şi cînd lucrurile s-au agravat pentru el, medicii l-au trecut pe dializă ( 3 sedinţe săptămînal), la un Spital aflat la 140 km de casă. Abia acum de vreo 2 ani, l-au transferat, pentru a face dializa, la un oraş mai apropiat de casă, la vreo 40 km, unde, dealtfel, se simte, oarecum, şi un pic mai bine...zice el. Binele lui..nici al duşmani!
  Aşadar...am crezut că-mi iese inima din piept de bucurie, la aflarea veştii că este propus pentru un transplant!
  "El -nepotul meu- este singurul, cel mai compatibil pentru acest transplant!; care trebuie făcut negreşit a doua zi, în zori!"...
 Nici nu ştiam ce să fac, dacă să mă întristez pentru cel "aflat în moarte clinică", sau să mă bucur pentru nepotul meu!
Aş fi vrut să mă bucur, dar conştiinţa mă trăgea de mînecă şi-mi amintea că pentru bucuria mea, cineva varsă lacrimi....amare... Aşadar nu mă puteam bucura...
Primisem vestea pe stardă. Am alergat, într-un suflet acasă. Trebuia să dau nişte telefoane...Şi totodată să dau nişte chiote! Sau, măcar să pot plînge -de prea mare bucurie-  în voie!!!
 Nepotul meu, aflat la odistanţă de 300 km,  TREBUIA să ajungă la Bucureşti pentru..transplant! Nu aveam timp de pierdut. Trebuia sa decid rapid!
 Dumnezeu auzise rugăciunile mele, şi îmi răspunsese, după socotelile LUI...M-am pus în genunchi şi I-a zis lui Dumnezeu:
- Doamne!!! Iartă-mă! Ar trebui să-Ţi aduc mulţumire, dar... nu ştiu dacă să mă bucur sau să mă întristez!!! Nici nu ştiu dacă să-l încurajez pe Marian să accepte sau nu transplantul! Sînt în dilemă! În mine se dă o luptă grea. Părinţii copilului ăluia plîng şi jelesc, pierderea fiului lor -poate unicul!- iar eu mă bucur pentru un eventual rinichi, pentru nepotul meu! Doamne!! Ciudate SOCOTELI faci!!!; iartă-mă, Doamne!!! Mulţumesc, Doamne! Mulţumesc pentru că mă primeşti Înaintea TA! Cu văicărelile mele! Cu neputinţele mele! Cu nepriceperea mea!...
Nu ştiam ce decizie să iau! Să-l anunţ, şi să-l încurajez să vină, urgent, la Bucureşti, sau să-şi vadă de viaţa lui amărîtă, desfaşurată între dialize....spre Slava lui Dumnezeu, ca le-a rînduit pe pămînt, pentru uşurarea celor suferinzi!...
Am sunat! Decizia de a veni la Bucureşti pentru acest transplant, i-a aparţinut lui Marian. El a zis că dacă "şansa" "i-a surîs", el nu-i poate da cu piciorul. Era un pic sceptic, dar..va veni!...
 Dă-i şi omoară-te, acum , Antoaneto, cu telefoanele, ca să faci posibil transportarea, în regim de urgenţă, a lui Marian la Bucureşti...
 La 7 fără 15 minute era în Spital, deja cu analizele făcute. Nu mî întrebaţi cum!...
Era pregătit sufleteşte pt transplant..
 Apare doctorul şi-l anunţă că: " în ultimul moment, s-au descoperit în analizele donatorului, nişte INCOMPATIBILITĂŢI!"...
 La ora 8,30 de minute, nepotul meu a părăsit, dezamăgit, Spitalul bucureştean, unde venise -chemat fiind; ca "singurul compatibil cu donatorul"-cu mari speranţe...
 Nu fusese SINGURUL chemat!...
Mulţi chemaţi, puţini..ALEŞI!...
Şi iată că unui semen i se face un transplant..pe datorie! Ştirile spun asta! Asta e!...
 Mă bucur pentru marele Arşinel! Domnul să-l binecuvînteze, şi să-i fie de folos, ani mulţi, acest transplant! Dar..totodată, mă întristez pentru cei mulţi şi..goi! Pentru aceşti oropsiţi ai soartei!  Pentru ei nu există..CREDIT! Ei TREBUIE să plătească..CASH!