Amintiri din tranşee

      Deschid calculatorul. Apoi mail-ul. Măiculiţăăăăă, dar cît de iubită mai sînt!!! Doamne, ce-mi mai scrie lumea! Ai milă!

 

 Fel de fel de oferte, de "invitaţii şi tentaţii", numai...aberaţii! P-ăştia nu-i securizează nimeni. Îţi intră cu anasîna-n casă...

 Printre mailuri cu oferte de mărire a penisului, şi cele pentru implanturi de păr, şi multe chestii de gen,  găsesc o invitaţie, prin care sînt rugată să particip la nu-ş-ce-miting, sau ceva, legat de Proiectul ăla imbecil de la Roşia Montană.

Frăţicule, păi la ce sa vin eu  acolo, la locul indicat? N-au ăia, ca jandarmii, pe cin' să mai bată? Nu că mi-ar fi mie frică de olecuţă de "batai"- cu accentu pe i!-, că în sensul acesta, are fata ceva experienţă cu minerii! 

La Mineriada din  13-14 iunie '90. Mi-au tras-o ăia, de-am văzut roş-albastru-galben-verde!!! Taman sosisem din Bulgaria, şi-mi căutam de-asurda maşina prin parcare! Nu mai era unde-o lăsasem cu două zile-n urmă!

 Mereu am avut eu belele gratuite cu maşinile!!! -Una furată: marca Fiat 132 automatic; una arsă Scruuuuuuuum: marca Dacia break; o alta furată, marca : Dacia break; alta tamponată în propria-mi parcare ,sau pur si simplu in staţionare,marca; Rover 620, şi..offf, Doamne! Ai milă!; că taman am plătit "parcarea mea privată", dar de parcare nici că am parte!!; în Zona Zero eşti un real challenger dacă-ţi poţi ocupa, de 3 ori pe an, locul de parcare plătit către municipalitate!!!. Şi-apoi cînd le las în parcarea mea -plătită- nu le mai găsesc!! Na, asta e! Bafta mea! Ăsta-i riscul crescut de ZONA ZERO ( next Poliţia Capitalei!!!), ha, ha..."s-au furat porţile de la Poliţie şi n-a văzut nimeni"!! Scuzaţi!, asta era din alt episod. After mineriada! Atunci, în iunie '90, o mutaseră minerii, mai în jos pe Eforiei. ..

Aşa că, orbecăind eu prin parcare, cautîndu-mi autohtona, numa' ce mă înşfacă unu' de ziceai că-i Rambo -avea nişte tinichele-atîrnînde la brîu  ( a căror  întrebuinţare nu o aveam clar definită-n minte; drept e că, nu-s nici eu aşa mintoasă! ), apoi, toporişcă, o funie groasă ( la ce-o fi bună?!!!; am aflat ulterior... ), şalopetă, casca de miner şi felinaru' prins în frunte-, şi mă tîrîie spre scări, la Capitală, mai mult pe sus...Ziceai că-s fulg în zbor!...

- Stai, bre! Un' mă duci? Că io nu vreau aici! Dă-mi drumu' frăţicule, să mă duc să-mi caut autohtona, că am treburi de făcut ce nu suportă amînare! N-am io timp de voi!... 

- Scoate buletinu'?, se răsteşte ăla, continuînd să mă tîrască după el. Hai sus în "Holding", să te verificăm!  Văd că ai blugii rupţi  ( na, acuma, mă gîndem, iaca mi-am găsit un creştin să-mi ia alţii!  Venit, cu trudă, tocmai din Petroşani! Marfă!)!!! Dar nu-mi duc gîndu' pîn la cap, că mă luminează fîrtatu'  pe dat'! Eşti golancă, nu? Golancă din Piaţa Universităţii, ai??!! ( era 13-14 iunie '90 ) Las' că vezi tu acuşa! Te verificăm noi (care noi, amice?, îmi venea să-l întreb. Păi matale eşti miner, bag samă, nu poliţist!; chiar de-aş avea vreun Act, nu ţie ţi l-aş prezenta, îmi ziceam în gînd-). Haide sus!, mă zorea el. Să te-nveţi minte să mai zbieri împotriva conducătorului nostru iubit...( repet, eu nu zbieram, eu imi cautam masina, prin parcarea blocului si priveam buimacita zarva din jur, nestiind despre ce e vb, si de ce-i atita vacarm, pe Eforiei...)

- Chiţac, Chiţac, să fie ras în cap!, aud din spate, din faţă, şi cam din toate părţile . Veneau grupuri-grupuri, manifestanţi spre Sediile de pe Eforiei, scandînd de zor!, împotriva lui Chiţac, un individ care, nu mai ţin minte eu acum, dar mi se pare că era Minstru de Interne, şi care, probabil ordonase nişte "chestiuţe" -( o diversune, arestări de manifestanţi, nu ştiu sigur, eu nu fusesem în ţară, aşa că nu ştiam exact despre ce era vorba ), cu o noapte sau două  în urmă in Pţa Universităţii.

Opsssssss!!! Mă dumiresc io, rapid, care, acum  înaintasem bine, luată pe sus, spre curtea interioară a Holdingului în care erau  Serviciile unor oameni de Stat, care ar fi trebuit să-mi apere, mai acuş, drepturile!! Oauuuuuuuuu!, da' ce văd? În curtea arhi-arhi plină, înţestată, stăteau pe jos, sute de manifestanţi, rupţi-în-două-n bătaie, plini de sînge şi desfiguraţi! N-aveai loc un' să-azvîrli un ac! Practic eu, nu mai aveam loc!!..Aşa că...

Realizînd eu, dintr-o aruncătură de privire, STAREA NAŢIUNII, m-am smuls din mîinile fîrtatului, cu-o forţă pe care nu ştiam c-o deţin, şi-am tulit-o pe scări în jos, în afara clădirii. Locuiam la 2 paşi şi speram, ca sprintu' meu, să-şi facă treaba şi să ajung în casă teafără...

 Am jucat fotbal cîndva, şi constat, acum, că, mi-a prins bine! Speram aşadar!

 Aş!! Împing uşa blocului cu piciorul, şi cînd să-mping  şi cu umărul să intru, simt o matahală cum mă-nşfacă, şi mă ia pe sus...sus de tot! Era mineru'!... 

Am început să strig cît mă ţineau baierele gurii. Speram să mă salveze cineva!

 [ Eu descinsesem de 5 minute, dintr-o maşina, care mă adusese din Bulgaria. Nu ştiam aşadar nimic de manifestaţii, nu participasem, nu avusesem nicio treabă, cu Pţa Universităţii ( în cele două zile, 13-14; dar participasem la "Golaniadă", cu vîrf şi îndesat, în tot restul manifestării -păi n-ar fi fost ruşinos să nu particip eu, care şedeam la 2 paşi de "golaniadă"?- , pînă în 12 iunie, cînd plecasem, cu nişte trebuţe, pînă-n Bulgaria ) . Constatasem doar, cînd am ajuns acasă, că nu mi-i autohtona-n parcare -de fapt nu mai era niciun autoturism în parcarea de la bloc-, şi am purces la căutarea maşinii. Asta-i tot ce făcusem în România în ultimele 24 de ore! ] 

Vis-a-vis, scumpii mei "vecini", erau în uşa Instituţiei, buluc, priveau "specacolul străzii", îmbrăcaţi la costum şi cu cravată la gît. Erau ca scoşi din cutie! 

( Nu eram eu singura ostatecă! Nu! Apăreau de după colţ, maşini care debarcau tineri, femei, bătrîni, tineri, copii, care mai apoi erau preluaţi, cu urlete, în şuturi în cur şi pe aiurea, pe scări, duşi, şi împinşi, de-a valma peste mormanul de "entităţi". Nu-i puteai numi oameni. Nici poliţiştii -oamenii legii-, nu-i considerau aşa. Se vedea limpede asta, din comportamentul faţă de următorii sosiţi, că pe cei din mormane îi anihilaseră pentru moment -şi, poate, chiar pt eternitate- !!! Chiţac, era în curte şi urla ca nebunu, dînd ordine, zecilor de subalterni ascultători şi executanţi acerbi.)

 Mă ştiau toţi! Atît cei de la Capitală, cît şi cei de la SMB (cei care priveau, la costum, spectacolul, in care eu, fara sa vreau, "jucam" un rol principal, dimpreuna cu "minerul"...

...( Eram vecini, şi seară de seară eu îmi plimbam cîinele, care, de fiecare dată, invariabil, la ieşirea din bloc,  se ducea, glonţ, direct în Sediu de vis-a-vis. Mîncau ăia îngheţată şi el, de cum îi vedea, cît ai zice peşte, le-o înşfăca, şi n-o mai vedeai. Era dusă pe aleea gîtului! Ei, imbecilii, pînă s-ajung eu să-l salvez, de la batjocura lor  -se amuzau copios, nu mai văzuseră cîine mîncînd îngheţată-, cumpărau alta, şi tot aşa, mînca bietu' animal, 2-3 îngheţate, de dăduse o dată într-o tuse măgărească, de-am crezut că moare ).

 

Eu, ştiindu-mă nevinovată, speram că-mi vor sări în ajutor. Dar, nu! Au privit scena, ca pe un Act oarecare, ca la Teatru. Mă zbăteam şi urlam, ca din gură de şarpe! Neispăvitu' de "miner", mă tîra după el, printre mulţimea de gură-cască, strînşi la "festival"! Unii au început să-mi adreseze injurii!! Oau! Nu cunoşteam pe nimeni din mulţime, şi nimeni din mulţime nu mă cunoştea! Un biciclist strigă şi el: arestaţi-o! arestaţi-o! Apoi din ce în ce mai mulţi gură-cască, strigau împotriva mea!!! Era un vacarm !...

 

Între timp, autoturismele negre, cu nr mic, aduceau şi debarcau manifestanţi, apoi  întorceau şi demarau în trombă, făcînd loc, altor colegi de-ai lor, cu maşini, cu nr mic, să intre pe strada îngustă, cu sens UNIC, ei intrind, evident, din sensul unic, şi înţestată, acum, de manifestanţi, amestecaţi cu gură-cască, mineri, securisţi, miliţinişti, etc...

Urlam şi mă zbăteam, şi am reuşit să scap din mîinile care mă strîngeau pînă la sîngerare, zbughind-o spre bloc, cu viteza luminii. "Minerul" pe urmele mele!! La uşă, reuşisem să descui, şi întorcîndu-mă să-mi feresc spatele, am văzut cum unul dintre cei în costum, se desprinde din grupul din uşa de vis-a-vis, şi-o ia în salturi de cangur spre mine. Am mai simţit doar un pumn zdravăn între ochi, şi m-am prăbuşit la pămînt, în uşa întredeschisă, cu sîngele şiroindu-mi cald peste trup. Apoi "s-a făcut întuneric"! ...M-am trezit, cîteva zeci de secunde mai tîrziu, în holul blocului meu, cu multă-multă lume-n jur. Primele cuvinte pe care le-am auzit au fost următoarele:

 - Lăsaţi-o domnilor, lăsaţi-o! Vă rog s-o lăsaţi în pace! Doamna e vecina mea! Şi e o femeie onorabilă! O femeie respectabilă! Lăsaţi-o în pace! ..

Un vecin, un domn în vîrstă, se interpusese între mine, "miner" şi "civil", -care trăgeau de mine să mă scoată iar afară din bloc, ca să mă ducă ei, "pentru verificări" la Capitală- şi protesta cu vehementă, opunîndu-se. Au mai apărut şi alţi vecini din bloc, şi au sărit cu toţii pe "miner"! 

("Civilul" se evaporase, între timp. Cînd mi-am revenit, mai bine, nu l-am mai văzut printre "meseni"!!!).

  "Minerul" insa rămăsese, mă ţinea strîns, şi voia zor-nevoie să mă ducă "trofeu" pentru verificări  (suturi in cur si pumni in capt, si pe aiurea..) la Capitală.

 Dar eu n-aveam acte la mine. Actele mele, erau toate sus, în casă. Venisem din Bulgaria, de cîteva minute, şi  am văzut că nu-i maşina în parcare, am dus bagajele sus, dimpreună cu soţul meu, iar eu, am coborît să văd ce-i cu maşina. Eu conduceam. Prin urmare eu trebuia să o aduc, de pe unde era. Cineva ne spusese că maşinile locatarilor au fost duse, toate, undeva mai în jos, pe Eforiei, cu o zi în urmă, că se dăduse foc la maşini şi la Sediul Poliţiei, şi era pericol de explozii...bla...bla... Eu coborîsem s-o caut şi s-o aduc, pe strada noastră, la locul nostru de parcare plătit. Asta voisem  eu. Dar socoteala de-acasă, nu se potriveşte totdeauna cu ce-a din..tîrg! ...

Mă-nhăţase mineru', pentru că n-aveam "ţinuta corespunzătoare" : Nu eram la costum. Deci.. nu eram de-a Puterii. Eu eram îmbrăcată cu nişte blugi rupţi, foarte modă, atunci! Mă costaseră o avere, că-i adusesem din Germania. Şi, ţinuta mea îl deranjase vizual pe "domnul miner din Valea Jiului"! De aceea m-a înşfăcat, să mă ducă, în rînd cu ceilalţi "infractori golani" din Capitală, la ...Capitală -Poliţia Capitală a Capitalei-!; ca să ne arate ei, minerii, nouă, -"golanilor"-  cum trebe' să ne comportăm, într-o Societate cu Democraţie ORIGINALĂ!!!

  Eu n-aveam acte la purtător. Aşa că dacă voia să-mi vadă actele, un miner din Petroşani ( mie, care locuiam în Bucureşti, Zona Zero, lînă P Capitalei  -trebuia  însă, să demonstrez ca să mă creadă-), deh, venise omu' să facă ordine-n Capitală, nu?, trebuia să vină sus, cu mine, la apartament, nu să mă ducă pe mine acolo. Toţi locatarii strînşi acolo, jos, în hol, în jurul meu, au zis, în unanimitate, că ei nu-l lasă să mă ia, aşa că s-au interpus, cu vehementă, între miner şi mine, cu propriile lor corpuri, şi-l obligară să urce el ( Doamne, cîtă solidaritate! Şi încă, de la nişte bătrînei, despre care, eu credeam, că ei nici măcar nu mă cunosc, pentru că nici eu, nu-i ştiam foarte bine, pe ei. Dar, se pare că ei, bătrîneii, erau cu mult mai atenţi, la ce se-ntîmlă-n jur, decît îmi imaginam eu! Slavă, Ţie, Doamne!)

 

Aşa că ..a urcat. Au urcat şi toţi vecinii, nevrînd probabil să mă lase singură cu minerul. Au rămas cu toţii la usă, iar eu buimacă de la pumnul primit în nas, şi de la pierderea masivă de sînge, împleticindu-mă, am intrat în casă, am trecut prin sufragerie, mă duc după acte, prin casă, aiurită, legănîndu-mă, desfac, cu greu geamantanele, scotocesc după acte, le găsesc, şi mă-ntorc, pe-acelaşi traseu să mă duc la uşă, unde eram  aşteptată... Dar în clipa aceea, mă "observă" soţul meu  -care nu fusese prea atent la mişcările mele, că se uita cu un prieten ( care picase între timp la noi ), la nişte desene animate, la video, şi ei erau concentraţi pe "fazele forte" din desene; rîdeau de se prăpădeau de fazele din desen!!- şi sare peste masă, peste prietenul lui, şi vine după mine, spre uşă, întrebîndu-mă ce-am păţit. Eu încercam să-i ascund, şi să-l ţin la distanţă, şi-i tot ziceam :

-Mergi înapoi, la masă, lasă că-ţi explic eu, cînd mă-ntorc!

- Ce să-mi explici? Mai apuci? Nu vezi că mori? Ce-ai păţit? Ce-i cu tine?, mă agasa cu întrebarea, văzîndu-mă palidă şi plină-plină de sînge peste tot...

- Au bătut-o minerii!, răspunde speriat Carolin, prietenul nostru, în locul meu. ( El tocmai ajunsese la noi, strecurîndu-se printre manifestanţi, şi se refugiase la noi. Apucase să-i spună soţului meu, ce nenorocire era prin oraş, numai că soţul meu, abia ce venise cu mine din Bulgaria, şi nu realizase gravitatea celor spuse de Carolin. Nici de faptul că eu întîrziasem pe jos, mai mult decît ar fi fost necesar să aduc o masină din Eforiei, în strada noastră, nu-şi prea făcuse probleme. Acum însă, cînd m-a văzut în ce hal arătam, i-a crescut, instant, adrenalina, şi se uita la mine întrebător.) I-am răspuns:

- Da, m-au bătut minerii! Adică nu... nu minerii!, retractez eu.

-Te-au bătut sau nu te-au bătut?,că nu mai înteleg nimic, zicea el nerăbdător să afle răspunsul corect.

- Da... m-au bătut! dar, de fapt...nu m-au bătut....zic eu, nedesluşit, îndreptîndu-mă, spre uşă, cu buletinu-n mînă, şi cu sîngele şiroindu-mi peste tot...

- Şi-acu', un' te duci, în halul ăsta, şi ce faci cu buletinu' ăla ?, mă-ntreabă el nedumerit...

- Păi...păi...

Dar, n-am mai apucat să-i explic. Auzise zarva la uşă, căci simţise şi cîinele şi lătra ca turbat. Aşa că a plecat, glonţ, într-acolo. După el a zbughit-o şi Boxerul nostru, şi Carolin. Eu mai în urma lor...încercam, INUTIL să-i opresc, şi INUTIL... să mă ţin pe picioare, ...

  

Cînd am ajuns eu la uşă, minerul, cu harnaşament cu tot, era lipit de perete, atîrnat în braţele lu' barbat-miu, care-i căra pumni şi picioare la greu. Cu-o mînă-l ţinea atîrnat sus de la sol, şi lipit de perete şi cu cealaltă mînă-i căra la greu, pumni. Şi totodată şi picioare, urlînd ca disperatu' la miner. 

Oauuuu!!!........

- Nu-l mai bate, te rog! Nu mai da în el, te rog! Că el nu mi-a făcut nimic! Te rog, te rog!, strig eu, cum ajung în uşă, şi văd scena...

- Să nu-l mai bat, zici? Îl omor!!! Aşa cum şi el a vrut să-mi omoare nevasta!!!, striga el şi-i căra minerului, pumni şi picioare. Îl umpluse borşul pe bietul om!.. Cine să audă? Se declanşase nebunia! Eu strigam la el să nu-i mai dea pumni şi picioare. Vecinii strigau, şi ei, dar el nimic. Îi dădea ăluia, "să-l sature" , să mai bată el o femeie!!! Doamne!!!

 Am început să strig la Carolin:

 - Carolin, te rog, nu-l mai lăsa să dea, că-l omoară, şi-apoi, ne trezim cu-o adevărată mineriadă-n casă. Ştii cîţi sînt în stradă? Sute! Mii! Te rog!, insistam eu.

- Nu mai da, Nelule, că-l omori! N-auzi că zice Anto, că nu ăsta a bătut-o! Eşti turc, omule! Nu mai da!, îi zice Carol, care nu reuşea să-i prindă braţele...

- Cum nu ăsta, mă? Da cine i-a dat de a umplut-o borşu? nu ăsta? ce caută el, atunci, aici? Ia zi, mă! Mai dai tu în vreo femeie, vreodată în viaţa ta? Nu mai dai, mă, că nu mai apuci! Îţi garantez eu asta!, îi puncta şi-i mai aplica două upercuturi...Înnebuneam! Dar, eu nu mai aveam niciun pic de vlagă, sîngele-mi şiroia, şi cînd strigam la şoţul meu, el se întorcea spre mine şi mă vedea cu sîngele şiroind îl apuca iar furia, şi iar îi trăgea...

- Lasă-l tati, că nu el m-a bătut!, apuc să-i mai zic şi mă prăbuşesc lîngă zid...

- Nu el a bătut-o!, ziceau oamenii strinşi al uşa apartamentului meu. Şi cu toţii încercau să oprească upercuturile dezlanţuite ...

Carolin, se lupta cu BOXERul nostru, care făcuse spume la gură de nervi ca nu-l lăsa şi pe el să intervină în luptă. Îmi mirosise sîngele curs, şi instinctiv ştiuse că se întîmplase ceva cu stăpîna lui. Voia şi el să mă razbune, deşi el nu ataca persoane. Se bătea cu alţi cîini pînă se făceau bucaţi, unul pe altul, dar cu oamenii era extrem de prietenos. Acum însă, nu ştiu ce-ar mai fi ieşit, dacă l-ar fi scăpat din mîini Carolon.  Cum-necum, s-a potolit omul meu. Trebuia să se ocupe de mine, că leşinasem. Alta acum!!! M-a cărat în casă! M-au udat cu apă multă şi mi-au dat cu oţet, şi mi-am revenit. Vecinii l-au luat pe miner şi l-au condus jos, în hol. Scăpat din mîinile lu' barbat-miu, nici că mai era curios să mă mai verifice buletinul unei "golance"!!! Au zis vecinii, c-a tulit-o, glonţ, în Capitală  -am aflat mai tîrziu, peste vreo săptămînă, cînd ne întîlnisem prin scara blocului, cu unul dintre ei-.

 - Să vezi că, ar cam trebui, s-o tulim şi noi, de-aici, bărbate, cît mai avem vreme, dacă nu vrei să vezi MACEL!, zice Carolin, lucid! Hai, Anto, spală-te repejor, schimbă-ţi hainele cît de repede poţi, fă-te fresh, şi hai s-o tulim, pe ieşirea "de serviciu", că dacă nu ne miscăm repede, eu cred c-am cam pus-o!, adaugă el. L-a făcut, Nelu, varză pe miner! Muci!!.. Aşa că..hai s-o ştergem la mine! Acolo sîntem mai feriţi! Voi aici sînteţi în gura-lupului! Şi cu "plăcinta de miner" pe cap, viitorul..nu-mi sună prea..bine!!! Hai, la drum!..Îmbarcarea!!!, cît mai avem timp!...

Zis şi făcut. Ne-am îmbrăcat elegant -nu puteai merge pe stradă decît la costum, ca să fii în siguranţă!-, şi am ieşit pe scara din spate ( scară care dădea, fix, în Pol Capitalei!!!), ţinîndu-ne de mînă, si părînd preocupaţi de altele decît de vacarmul din stradă şi de cel din Curtea Capitalei! De Chiţac eram acriţi, că-i vedeam toată ziua chelia, prin zonă...

Ne-am dus la Carolin, care locuia prin Pantelimon -aşadar..departe de Tiperary- unde am rămas pînă cînd am văzut la TiVi, că Bucureştiul a fost debarasat de mineri!  Ne-am întrors at home, doar cînd l-am văzut , la TiVi, pe ILICI-ul vremii, alesul neamului, din acea vreme, la Sala Polivalentă, sau la Expoziţie -nu ma ştiu acum-, mulţumind, din inimă, ortacilor, pentru susţinere!!

Cam asta a fost! Aşa mi-am petrecut eu ziua de 14 iunie '90.

 Acum  să mă duc la miting, sau la întrunirea asta, la care-s invitată??? Şi-apoi, la cin' să mai strigi? N-am  tot strigat, şi eu, precum Moise în deşert? N-au strigat atîţia? Cin' ne-a auzit?

Şi cum pui mei -vorba "celebrului"- să mai izbîndim noi, ăştia mici, cînd "cei mari", ai Neamului, ne-au vîndut la preţ de nimic, socotindu-ne, pe noi -poporul român- ca pe nişte miei, numa' buni de injunghiere?

În privinţa Roşiei Montana...Zarurile au fost aruncate! Drum fără întoarcere! Cine crede altceva, problema lui!...( noi românii de rînd, sîntem prea..mici, pentru "un război"-Roşia Montana- atît de..MARE! Îs prea multe GURI HULPAVE, care stau căscate, ca să prindă HALCA mare, aşa încît, o manifestaţie în plus, sau una în minus, pentru ei, Hulpavii, nu e decît.. apă de pluă!!!; Ei au puterea..., noi...doar cuvîntul! 

Cu-atît ne-am ales, după '89, cu-o..DEMOCRAŢIE ORIGINALĂ! Şi..nu numai noi românii. 

Uitaţi-vă în jur! Pînă-n cel mai îndepărtat colţ al lumii! ORDINUL vine de sus, sus de tot, de la nivel f f înalt! -Vz: Turcia. I-au scos pe manifestanţi cu jandarmeria, şi au "curăţat" zona!!!- 

Nu ne vor extemina însă chiar pe toţi! Nu-şi permit ei să rămână chiar singuri pe Planetă! Doar ne infometează puţin cîte puţin, ca să ne scoată democraţia din cap!!!, şi să ne intre bine-n scăfîrlie , cine ne sînt, nouă, stăpînii!!! Şi, cine-i ŞEf , şi cine-i..slugă.. )

PS: Sînt întru totul, cu toată fiinţa mea, împotriva tuturor batjocoritorilor de neam românesc şi de ţară, şi împotriva acestor hulpavi neostoiţi -toţi guvernanţii de după '89- care-au făcut din poporul român, un "neam de cerşetori" pe la porţile EUROpei!

 Ieşirea noastră în stradă, la manifestaţii, însă, nu este altceva decît nişte "carne de tun" pentru experimentarea eficacităţii ultramodernelor instrumente de tortură, achiziţionate de catre "iubiţii noştri conducători", pe bani grei -obţinuţi din sudoarea poporului român-! Şi încă nişte exerciţii de evaluare pentru antrenamentele Jandarmeriei!..