Cuget, deci..exist!

    În ultima vreme, din ce în ce mai mult, simt o nevoie acută să mă îndepărtez de oameni. După ce m-am luptat, pînă la epuizare, cu alţii!!, acum sînt într-un război, cu mine însămi. Şi mă lupt să nu cad, învinsă!  Caut să-mi găsesc un loc, şi un spaţiu, unde să mă retrag, undeva, unde nu mă cunoaşte nimeni.

 Mi-am găsit, nu demult, un locşor, unde mă reculeg. Deşi nu înţeleg, mai nimic, merg la Biserica Grecească. În Biserica asta, nimeni nu întoarce capul, nimeni nu se mişcă. Acolo, simţi smerenia. Fiecare, stă nemiscat, parcă..."aşteptînd mişcarea apei"! Oamenii, se tem, parcă, ca nu cumva venind Dumnezeu, să-i găsească procupaţi cu altceva!

  Nu-i preocupă vecinii, sau că, vai!, a trecut nu ştiu cîtă vreme (timp), şi n-au dus Pomelnicul la Altar. Ei, oamenii credincioşi, ortodocşi -ca şi noi-, stau nemişcaţi, smeriţi. Aşa că, eu, mă pot adresa lui Dumnezeu nestingherită...

  Acolo, îngenunchez, într-un colţişor, şi ascult. Ce? Nu-nţeleg nimic! Dar..aud altceva...Îmi aud sufletul..care plînge. Sau, îmi aud..gîndurile. Care se limpezesc, pe măsură ce psaltica-mi inundă urechile...

  Acolo, în liniştea aceea, unde ..nimeni nu mişcă, eu, mă pot adresa lui Dumnezeu. Îi pot încredinţa gîndurile mele ( chiar dacă EL le ştie ). Şi acolo, am simţămîntul că sînt auzită. Că, Domnul, mă  aude, că ..mă ascultă, şi chiar că-mi dă răspunsuri. Apoi, în pace, ajung acasă, ducînd cu mine, harul lui Dumnezeu.

  Oamenii mă obosesc. Mai ales cei care te cercetează. Cum te-mbraci? Cum arăţi? Cu cine umbli? De ce umbli?

  Unii te analizează, de parc-ar fi treaba lor. Parc-ar şti ei! 

Ei, nu ştiu nimic. Îşi dau, doar, cu presupusul! Încerc să mă ţin departe de ispititori. Dar, de cele mai multe ori, parcă, aceştia se-nmulţesc.

 De asemeni, încerc să fac binele şi caut pacea. Dar, nici asta nu-mi reuşeşte deplin... Na, le fac şi eu , pe toate la măsurile omului... Încerc să mă ţin în legătură cu Dumnezeu, oriunde-aş fi.

  Mă întristează să văd că sînt oameni care-mi duc război, deşi eu nu le-am făcut nici un rău. Neavînd încotro...îmi scot armele şi le ascut. Sau, cel mai adesea, smulg securea războiului, din mîna adversarului, şi-o ascut pe aceea... Am învins adesea, utilizînd armele adversarului, bătîndu-l cu armele sale...Şi asta, după ce în prealabil, l-am averizat că-l voi bate cu  propriile-i arme...dacă nu-mi dă pace! Am învins! Dar..cu ce preţ?

 Mă întristeză săracii lumii acesteia, şi mă doare că sînt foarte mulţi români săraci, şi foarte săraci, într-o Românie bogată. Românul n-ar trebui să mai fie trist! Nici sărac. Nici oropsit! Pentru că, românul are..karmă. Şi, românul  I-a fost ( şi-I este ) credincios lui Dumnezeu, din moşi-strămoşi Şi a trecut prin timp, în timp, cu credincioşie...

 Mă întristează bolnavii, bătrînii, toţi neputincioşii de orice fel, şi...nebunii. Şi, mă întristeză, adesea, gîndul, că, eu însămi sînt, cîte puţin din toate astea. Mi-e ciudă, pentru că, nu pot face mai mult  pentru cei din jur, şi, cel mai ades, nu pot face, mai nimic, pentru mine. Şi..mi-e ciudă că: Nu înţeleg! Sau, mai exact, cum spunea cineva -nu mai ştiu cine-, mi-e ciudă că: ÎNŢELEG CĂ NU-NŢELEG NIMIC! Şi uneori, în nebuloasa asta, mă-ntreb, şi mă mir: de ce  trăiesc?!!...

Şi-atunci, mi-e ciudă, şi mă mustru, pentru că, nu pot transforma IERTAREA, într-un exerciţiu pe termen ..lung! Şi strig...

                                     Doamne, defragmentează-mă...

                                                                             regîndeşte-mă..........

                                                                                                 remodelează-mă!....

 Pînă de curînd avem un reper. Şi-I ziceam lui Dumnezeu, adesea: Doamne, dar, nu sînt şi eu copilul tău, ca şi Becali ( Gigi )? Acum nu mai am repere... Parcă, pînă şi Becali, care părea, pe vecie, a fi copilul favorit, a cam fost lăsat de izbelişte.... Şi nu cred că, din pricină că, Becali ar fi călcat pe bec! Nu. Nicidecum Nici Iov, nu călcase pe bec. Atunci?...

 Dumnezeu ştie!

 Tot ce ştiu eu, şi mai pot înţelege acum, este aceea că: Dumnezeu i-a făcut concesie lui Satan, dîndu-i, acestuia, puteri asupra omului. Şi nu mai prea înţeleg, şi mă-ntreb: între mine şi Dumnezeu există sinergie, sau El, a încheiat un parteneriat cu altcineva...iar eu sint doar o minge de ping-pong!!!

Şi iar îmi zic: mda..înţeleg.. Înţeleg, că nu-nţeleg...NIMIC!!! Şi..

 Cel mai ades, am sentimentul că da, ŞANSA le surîde numai unora...