" Veniţi de luaţi bucurie"

  Cititorule, dacă Bunul Dumnezeu ţi-a pus înainte această carte: "Veniţi de luaţi bucurie", eşti pe drumul care trebuie.

  Dacă ai citit-o, eşti scutit deja, de efortul de a mai citi, multe alte cărţi.

  Dacă ţi-o însuşeşti, Îl şi ai pe Dumnezeu de partea ta! Fie ca Bunul Dumnezeu, să învrednicească, pe cît mai mulţi cititori, cu bucuria de a primi bucurie, din Învăţăturile părintelui arhimandrit Teofil Pârâianu, aşa cum  m-a învrednicit pe mine! Mulţumesc lui Dumnezeu pentru această bucurie! 

Am spicuit, acum mulţi ani, cînd am achiziţionat cu greu cartea, cîte ceva din aceasta, şi adnotînd, la citit, propriile mele păreri  -ca de obicei, eu- , voi puncta spre reţinere: Şi-am să-ncep cu...omul.

  Omul, omul de lîngă noi, este pus anume -lîngă noi-, ca prin el, să înmulţim iubirea. Să nu uităm, aşadar de el! Cel la care trebuie să ne coborîm, ne coborîm; iar cel pe care trebuie să-l ridicăm, să ştim să-l ridicăm!

 El, omul de lîngă noi, poate fi, Lazărul nostru! Să nu-l ignorăm, aşadar! Nici să-l facem preş! Ci, să-l cinstim, ca pe Hristos!

  Sîntem deficitari la iubirea de aproapele, şi puţini dintre noi ştim că, fiecare om care ne vine-n faţă, este un candidat la iubirea noastră. Şi totodată şi un exerciţiu pentru a exersa iubirea. Prin urmare: 

  -  Nu ezitaţi cînd ştiţi că puteţi ajuta cu ceva, nu numai dînd ceva din mînă, ci dînd ceva din inimă. Să pui în fapta ta, inima ta!

Este secetă de iubire în lumea-ntreagă. Este secetă de iubire, în viaţa noastră personală! Este multă hărţuială, este multă zdroabă în sufletele noastre. Pentru că, ne hărţuiesc patimile. Patimile, ne împiedică să iubim pur!

  Iubeşti atunci cînd primeşti pe cineva în suflet, cînd ţi-l împropriezi, cînd îi faci loc în inima ta. Cînd îl iubeşti, îl faci al tău. Face parte din lumea ta de gînd, face parte din inima ta.  Intră în cuprinsul inimii tale, intră în componenţa ta, parte din tine însăţi/însuţi. 

Dacă iubeşti pe cineva, îl primeşti cu defecte cu tot, iar dacă nu-l iubeşti, nici calităţile nu mai contează pentru tine.

  Cînd iubeşti pe cineva, adaugi ceea ce-i lipseşte, şi înlături ceea ce-i rău adăugat în fiinţa lui. Există o angajare în iubire!

  Iubirea ca Poruncă, este cea mai înaltă dintre porunci, şi ca Virtute, este cea mai înaltă dintre virtuţi! Dar, cine azi, mai are nevoie de ..porunci şi de...virtuţi? Nu ne mai interesează, cîtuşi de puţin capitolele. Alergăm, orbecăind, în întuneric, fără să ne pese dacă am rănit pe cineva, sau dacă cineva, lîngă noi..suspină. Devenim tăcuţi cînd inima ne vorbeşte! Şi, cel mai grav, cînd ea ne porunceşte...Atunci devenim laşi, şi...FUGIM! Uitînd însă că...că poţi fugi, dar..nu te poţi ascunde!

 Omul are nevoie de noi, într-o anumită direcţie, pentru o anume chestiune. Dacă nu-l folosim cum îşi doreşte, nu-l folosim deloc... Iar tu, degeaba vrei să cîştigi pe cineva , prin ceva, ce nu-şi doreşte el.

  Cînd iubeşti pe cineva îl şi cinsteşti, iar dacă nu-l cinsteşti, sigur, nu-l iubeşti! La ce bun teatrul?

  Dumnezeu l-a pus în faţa ta pe om, ca să-L slujeşti, prin om, pe DUMNEZEU! Aşa că, n-ar strica să fim rîvnitori în agoniseala iubirii de aproapele, şi...

Nu uita, iubite cititorule: Greşind aproapelui, Lui Dumnezeu greşeşti! Prin urmare:

  Să ne străduim să fim buni, blînzi şi curaţi cu inima! Să ne străduim întru aceasta! Să ne amintim de cei pe care i-am supărat, de cei cărora le-a făcut rău, trădîndu-i, sau dezamăgindu-i, într-un mod oarecare, şi să mergem, negreşit: să cerem iertare!

  Faţă de cei care ne-au greşit, sau ne-au dezamăgit, într-un oarecare fel, să fim cu înţelegere faţă de "neputinţele" lor!

 Să ne străduim întru aceasta! Veniţi de luaţi bucurie...