Astazi au fost sarbatoriti Sfintii de la Niculitel: Zotic, Atal, Camasis, si Filip. Am urmarit la stiri citeva secvente de la Sarbatoare, si am vazut multimea de credinciosi, care au participat, cu nadejde si credinta ca Sfintii mijlocesc pentru ei la Dumnezeu. Asta mi-a adus aminte de un eveniment, o minune, daca vreti, pe care am trait-o, la Manastirea Cocosu, de la Niculitel, Lacas in care, la loc de cinste, se aflau parti din Mostele Sfintilor, in 2009.
In acel an, eu si partenerul meu, am fost invitati, pentru a participa la Eveniment, la Sarbatoare, de catre staretul Manastirii cu care eram destul de apropiati, cit si de catre unul dintre preoti cu care, noi, aveam o strinsa prietenie. Si cum invitatia era pentru noi o onoare, am purces la drum, cu vreo doua zile mai devreme, asa cum ne rugase parintele staret, in ideea ca asa mai apucam si noi sa mai "taifasuim" un pic, ca mai apoi, la Hram, nu va mai fi "loc" pentru asa ceva, parintele staret fiind obligat, prin natura functiei sa se ocupe de oaspetii mai de seama, de episcop, si de alti superiori ai lui.
Am pregatit cele necesare pentru drum, am imbarcat bagajele, in masina, si am luat-o si pe mama Maria, o apropiata si foarte draga noua.
Fusesem la Cocosu, cu doua luni mai inainte cu Dacia noastra, o rabla, cu care magnatul Ovidiu Vintu facuse avere, dupa care, cind s-a ajuns a vindut-o la unii, care, la rindul lor au vindu-to la altii, si acum, cind Dacia ajunsese niste tablarie ruginita si vai steaua ei cazatoare, absolut printr-o minune Dumnezeiasca, ea, Dacia, a ajuns la noi, cu plata in rate (f mici, insignifiate, dar f mari la posibilitatile noastre de atunci, caci ne arsese masina noastra si impreuna cu ea, multe , f multe lucruri, printre care si tot ce inseamna Acte). Intre timp, fratele meu care primise o masina, de la unul dintre copiii lui care muncea in Italia, imi da, mie, imprumut, pentru o vreme, masina. Asa ca noi am plecat la drum cu Alfa Romeo, cu care eu ma rusinam, din pricina saraciei mele, dar totodata, desigur ca ma si bucuram sa conduc o asemenea masina, care iti asigura tot comfortul, inclusiv aer conditionat, ceea ce nu pupasem noi la Dacia, fosta a lu' Vintu....
Am plecat asadar, fericiti, am cintat si ne-am veselit pe parcursul drumului, si abia asteptam sa ajungem. Am ales sa mergem si sa traversam cu Bacul. Si am avut surpriza neplacuta ca a trebuit, din nu mai stiu acum, ce motivatii, sa asteptam cam mult ca sa ne vina rindul sa urcam pe Bac. Drept pentru care am intirziat nepermis de mult, fapt ce i-a panicat , oarecum pe prietenul nostru, parintele Ioachint, cit si parintele staret, care ne tot dadeau telefoane si ne intrebau ce facem de nu mai ajungem odata. La un moment dat am inceput si noi sa ne impacientam, din prigina grijii lor... Plecasem de cu zori din Bucuresti, si acum, deja dadea sa se insereze...Dar, din fericire nu s-a intimplat nimic rau, pe Bac, si am traversat cu bine, cu emotii insa, si am ajuns taman la lasarea intunericului.
Parintele staret si prietenul nostru se aflau la poarta Manastirii, condusesera pe cineva la o masina. Noi ne-am apropiat, si vazindu-i ca intra in Manastire si trag portile cele mari si le inchid in urma lor, fara sa ne bage in seama, am parcat masina, repede, linga alte masini, in afara portii ( ceea ce nu faceam de obicei, pentru ca intram cu masina in Manastire. Aveam locul nostru acolo bine stabilit, si aveam si camera noastra, unde eram gazduiti de fiecare data cind mergeam acolo, noi mergind cam de 2 ori pe luna, eram de-ai casei ), si am alergat dupa ei strigindu-i. Parintele staret, auzindu-ne, se intoarce la poarta si ne intreaba de ce sintem pe jos. Iar noi i-am spus ca nu sintem pe jos, ci sintem cu masina care taman ajunsese linga ei, cind ei au tras poarta ignorindu-ne...
- Hai, mai! Glumiti!, ne zice staretul. Pai ce sa cautati voi intr-o Alfa Romeo, cind voi sinteti vai mama voastra? (Stia toate "peripetiile", toate incercarile noastre)
- Nu glumim deloc, parinte staret, ci viata "glumeste" cu noi!, i-am zis, si spre a-l convinge l-am dus la masina , am descchis-o, ca sa-i demonstram ca e a noastra, si i-am povestit in ce imprejurari ne aflam in posesia unei Alfa Romeo. Arata tare fain! Dar, vai mie!; ca pribegia mea s-a prelungit!, ce mai de probleme mi-a facut!!! Domnul cu mila!...
Apoi, parintele staret si-a cerut scuze ca nu ne recunoscuse, zicind:
- Am vazut-o pe Antoaneta la volan, dar faptul ca era intr-o Alfa Romeo si nu in Dacia pe care eu o stiam, m-a facut sa cred ca n-am vazut bine si ca sa nu fac confuzii, am plecat in Manastire!, a zis staretul... Si s-a dus sa ne deschida poarta ca sa bagam masina in curte, zicindu-ne sa o ducem la locul stiut. Dar cind sa intru pe poarta, m-am poticnit de o cersetoare cu 2 prunci (gemeni) intr-un landou. Am oprit sa le dam cite ceva. Aveam masina plina de toate bunatatile. Cind scotoceam prin portbagaj, parintele staret se apropie de cersetoare si o intreaba:
- Ce faci mai, ai botezat pruncii aştia?
- Nu părinte! Cine să mi-i boteze?...
- Uite, ti-i boteaza doamna!, îi zice pr stareţ fără ca măcar să-mi ceară acordul.Vrei?, îi zice ei.
- Da, parinte, vreau, numai daca si dna vrea!
- Vreau, sigur ca vreau! Numai sa-mi spuneti cind, ca, acum cu Hramul...
- Luni!, zice staretul, făcîndu-ne program de bine ce sosirăm!!! De Sfinta Treime. Zi mare! Dupa Liturghie.
- Bine, luni sa fie!, am acceptat fără să cîrtim. ( Nici nu avem de ce! Doar ca ne trebuia si noua una-alta , ceva cumpărături pentru prunci...era vineri seara. Duminică era Hramul. Sîmbătă trebuiau făcute pregătirile. Că noi de aceea mersesem acolo, ca să-i ajutăm la treburi. Nu era nimic deschis in Niculitel, decit poate Bodega, dar la Bodegă nu găseai de-ale pruncilor. Asa că trebuia timp pentru a ajunge la Tulcea, la magazine de profil. )
- Luni, luni!, ii zice staretul femeii. Hai ca uite ii increstinezi si tu. Si inca la Zi Mare! De Sfinta Treime, mai adauga parintele staret. Hai, că ţi-a rînduit Dumnezeu naşi de la Bucureşti! Oameni cumsecade!, ne face publicitate stareţul....
Apoi femeia s/a dus la cazare cu pruncii, si noi am plecat cu parintele staret la Staretie. Am taifasuit un pic, am luat CINA împreună cu obştea (6-7 călugări), dupa care am plecat sa-l ajutam pe pr Ioachint sa pregateasca pangarul pentru Hram. Am carat niste măsoaie, in afara portilor manastirii, am intins Cortul, si i-am ajutat sa puna colportajul.Am aranjat totul frumos, ca la expoziţie. Apoi, intr-un tirziu, in noapte, ne-am dus la odihna. Trebuia sa fim odihniti ca a doua zi sa-l putem ajuta pe pr Ioachint si pe un alt parinte la colportaj, si la luminari.
Eram bucurosi ca putem ajuta. Mama Maria era intr-o forma de zile mari, si era f bucuroasa ca ne rinduise, noua, Dumnezeu, in acel colt de lume, sa crestinam niste prunci, si gemeni pe deasupra. Ea are peste 200 botezati si cununati. Eu abia daca am vreo 3-4!... Aşa că asteptam nerabdatori, cu totii, ziua de luni...
Numai ca, simbătă mai spre dupa-amiaza, pe mine "m-a luat capul". Ma durea infiorator! Facusem in cap niste ridicaturi cit nuca. Imi crapa capul si nu suportam nici cel mai mic zgomot. Nu suportam nici lumina. Parintele Ioachint nu mai stia ce-i cu mine. Mersesem acolo de N, N ori si ma simtisem minunat. Acum stateam sa crap!... Nimeni nu stia ce sa-mi mai faca...Mi-au dat pastile, m-au dat cu aghiazma, cu mir, mi-au facut rugaciuni.Nimic! Eu stateam sa crap! Mă deochease niste maici de la Mrea Saon, sau Săoani - nu mai ştiu exact cum se numeşte Mănăstirea aia, am şi fost acolo, cu pr Ioachint, dar am uitat acum denumirea exactă- din apropiere de Niculiţel. Avusesem cu ele, sîmbătă,"un dialog", pe motiv că se duseseră pe la 5 dimineaţă, cind noi dormeam -abia ce terminasem treaba şi ne culcasem-, şi au mutat mesele parintelui Ioachint (ale manastirii), cu tot ceea ce era pe ele, şi le-au instalat in loc pe-ale lor. Iar eu cînd m-am trezit, şi cind am mers la poartă şi le-am văzut în cort pe maici, le-am întrebat ce caută ele in Cortul ăla, şi unde-s mesele cu marfa Mănăstirii. Ele m-au luat în batjocură, mi-au indicat cu deştiu' valea, şi m-au întrebat dacă nu mi-e ruşine să mă prezint in faţa lor in "costumaţia asta"...eram în blugi. Ele erau "în uniformă", deci ..sfinte!!! Eu le-am zis că "uniforma" pe care ele însele n-o cinstesc, nu mă obligă pe mine -un mirean fără evlavie la ceea ce nu e sfînt- să le onorez cu cinste, şi nici nu le dă dreptul să fie arogante, nici să facă, pe teritoriul altuia, ceea ce le taie capul. M-au luat şi mai rău la sudălmit, pînă ce le-a auzit din Pangar, pr Ioachint. A venit afară şi văzind isprava lor, si auzind ce mă batjocoresc, le-a tras un perdaf, de numa'-numa', după care le-a spus să facă la loc rocada, să aşeze lucrurile şi totul exact aşa cum le lăsasem noi de cu seara, şi pe deasupra să-şi ia catrafusele şi să plece ele in locul pe care mi-l indicasera, mie, cu deshtiu...Ele au făcut, cu obidă, tot ceea ce le zisese părintele, dar nu inainte de-ami arunca mie nişte ochi duşmănoşi şi cîteva bolboroseli, însoţite de cruci... Eu nu le-am mai dat apă la moară. Le zisese părintele din destul. Mi-era mie ruşine de ruşinea pe care ar fi trebuit s-o aibă ele, în situaţia creată. Am plecat, să mă spăl pe ochi, şi să mă schimb pentru lucru. M-am dus la bucătărie şi mi-am făcut o cafea, am şi mîncat un pic, şi-am plecat la Pangar, la pr Ioachint să-l ajut. Pentru asta mersesem la ei. Dar n-am mai apucat să fac mare lucru pentru că mai spre prinz m-a luat capul. La inceput mai uşor, apoi din ce in ce mai tare. I-am zis părintelui că eu plec pentru că nu mă mai pot ţine pe picioare. Mă văzuse şi el că nu sint intr-o stare de bine. Am plecat in cameră. Starea de rău s-a agravat...
In fine, trece ziua si noaptea si, trece, cum-necum si duminica, apoi de luni dimineata se-nvîrtea, şi mai rău, pămintul cu mine. Se termină şi Liturghia. Mama Maria plecase in sat -ca sa cumpere de-ale Botezului, pt prunci, cu o alta masina trimisa de catre pr staret, pt ca eu nu putusem ridica nici macar capul de pe perna, ca-mi crapa de durere-. Se intoarce si merge in Biserica, sa pregateasca Botezul, cu unul dintre calugari. Si cind totul era gata, m-am tîrît si eu in Biserica, cu tot pamintul invirtidu-se in jurul meu, şi cind sa inceapa Ceremonia Botezului, isi face aparitia, in Biserica, un parinte de vreun metru si jumatate, si da totul peste cap, facind un taraboi de mai mare ocara, acuzind-o pe mama copiilor ca minte si ca nu ne da voie sa Botezam pruncii, ca aia, femeia, vrea asta doar pt bani, si..bla..bla.. zadarnic i-am argumentat ca pr Staret stie despre starea femeii si a pruncilor, si ca dumnealui ne rugase sa-i botezam. Altfel noi am fi fost deja la Bucuresti, acasa la noi, si eu as fi putut boli, şi chiar muri in pat, in propriul meu pat...acasa la mine...
Oricite argumnete i-am adus, nici macar juramintul femeii pe care el insusi o pusese sa jure (!?), daca şi-a botezat sau nu pruncii anterior, nu l-a convins sa se retraga "in glorie" si sa ne lase sa ne facem treaba. Calugarul care fusese rinduit sa savirseasca Slujba Botezului, vazind atita indaratnicie la colegul sau (si stiindu-i, probabil, caracterul), ca sa nu degenereze conflictul, a plecat. Noi ne-am mai "razboit" un pic, intr-un dialog al surzilor, cu preotul cerber, mama Maria luind chiar si o palma zdravana peste ochi ( nu avusese parte, la cele peste 200 Botezuri si Cununii, de asa ceva, acum era cazul sa se-ntimple, nu?). Mama pruncilor plingea si se ruga staruitor de preot sa ne dea voie sa botezam, dar el nu si nu...Parintele staret avea inca oaspeti de la episcopie si nu-l puteam deranja ca sa-l chemam sa puna lucrurile la punct...A aparut de undeva un calugar care mi-a facut semn sa-l urmez. M-a tras deoparte si mi-a zis sa avem rabdare pina la ora 4 ca atunci respectivul preot, va pleca, si vom putea Boteza in liniste. Au plecat toti potrivnicii, cit si cei care erau de partea Botezului, ca intre timp se facusera 2 tabere, una pro si una contra...
Preotul cerber a mai dat citeva ordine la niste cintareti pe acolo, printre care sa se ia covorul, sa se stringa masa si Evanghelia si ...atentie!, cazanul cu apa sa fie tras mai la un colt in Biserica... Pe mine ma durea capul de simteam ca-mi crapa, si conflictul imi agravase situatia, asa ca m-am retras in spatele raclelor cu Sfinti si am inceput a ma ruga:
- Sfinti ai lui Dumnezeu, va rog pe voi, mijlociti pentru Botezul pruncilor astora, pe care mama lor, voieste sa-i aduca la Hristos! Daca eu nu sint vrednica, macar pentru pruncisorii acestia nevinovati, si pentru saracia mamei lor...si nu mai tin minte acum ce-am mai zis eu acolo, fiind pitita in spatele raclelor...Repet, îmi crăpa capul de durere...
Nu stiu cit timp a trecut, nici cit m-am rugat, dar stiu ca repetam ca un disc stricat, cele de mai sus. (Imi crapa capul, si nu-mi mai ardea nici macar de Botez, doar voiam sa implinesc cele fagaduite, si sa plec o data acasa, să mă teleportez, daca s-ar fi putut, că mai trebuia să conduc şi masina 300 km, pentru că nici partenerul meu, nici mama Maria, nu aveau permis, iar eu..stăteam să crăppp!!!, şi, măcar să mor in patul meu...) Cind, la un moment dat, ii zaresc reverenda preotului cerber.Vine la racla Sfintilor si facind semnul Crucii, le facea Acestora, plecaciuni. El facea plecaciuni Sfintilor iar eu le-am zis:
- Sfintilor, il vedeti ca va face plecaciune, dar voi stiti, ca ati vazut, ce a facut el pruncilor pe care mama lor i-a adus la Hristos! Sa nu-i ingaduiti sa ne impiedice!...
El termina plecaciunile si in usa apare mama copiilor. Nestiind ca eu is in spatele Baldachinului cu Racle, il roaga din nou pe cerber:
- Sarutmina, taică părinte! Te rog, hai, fii bun, si lasa-ne sa botezam, ca pleaca la Bucuresti crestinii ăia, si-mi ramin copiii nebotezati! Te rog, sarutmina taică parinţele!
-Pfui!! Auzi la ea: taica parinţele!! Imi venea sa ies de dupa Bladachin si sa-i zic eu citeva, dar imi crapa capul...Am continuat sa ma rog, reamintindu-le Sfintilor ceea ce le spusesem anterior. Atunci il aud pe cerber:
- Hai, dute si cauta-i pe crestinii aia si adu-i aici! Si boteaza-ti copii!
- Slava, Tie, Doamne!!! Multumesc voua Sfintilor, pentru ca mi-ati auzit, si mi-ati primit strigarea! Slava, Tie, Doamne!, am zis, inchinindu-ma pina la pamint ...
Ne-am repliat, rapid! M-am înviorat şi eu un pic pentru moment. Preotul calugar rinduit de catre pr staret pt Botez, asteptase la chilie, nerabdator, probabil rugindu-se si el, si a avut loc un Botez de Zile Mari! Spre Slava lui Dumnezeu, si spre binecuvintarea Sfintilor Zotic, Atal, Camasis si Filip, care au pus umarul fara preget, si fara sa astepte prea multe rugaminţi!!!
N-am mai fost de atunci (iunie 2009), la Manastire. Nu ne-am mai vazut nici cu pr staret si nici cu pr Ioachint. Ne-am mai auzit o vreme la telefon. Nu i-am mai vazut nici pe finuti. Ştiu doar ca erau de pe la Căiuţi, jud Bacau. Cum de se pripăşiseră ei pe acolo, nu stiu...
Astazi, in aceasta Sfinta Zi, aducindu-mi aminte de acest episod, aduc multumire Sfintilor de la Niculiţel! Si Slava lui Dumnezeu!
Si mai am astazi si un alt motiv pentru care sa aduc multumire Sfintilor Zilei cit si lui Dumnezeu. Dar, pe alta dat...
4 iunie 2013
PS: Am fost la osteopat, si am mari speranţe! Cind am plecat dimineaţă la cabinetul acestuia, nu stiam ca astazi sint sarbatoriti sfintii de la Niculitel... Acum am un motiv in plus sa nadajduiesc...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu