Cuviosul Arsenie Boca

    Cuviosul pr Arsenie Boca...acasă la mine... neînţelegînd, nici eu: DE CE? 

 Nu pot spune că am o relaţie specială, cu acest mare duhovnic al românilor, sau, poate că, tocmai am, şi nu-mi dau seama...

  Mi-a dat nişte "bice", de numa-numa. O dată în april 2009, "printr-o femeie în negru", ce se afla la Pangarul din Curtea Prislop-ului -despre care, încă, "n-a sosit vremea" ( în zisa părintelui meu, drag şi scump, Nicodim Bujor ) să vorbesc. Şi altă dată în 2010, 13 sept . Ce zic eu bice? Adevărate bătăi...de..bătăi!!!...Şi asta, după ce i-am adresat cu lacrimi de suflet amar, cele mai fierbinţi rugăminţi pe care le-am făcut vreodată...

 Dar, după ce "mi-a tras" bătaie, şi m-am înveninat cu vîrf şi îndesat în 2010, tot el, Cuviosul Arsenie, s-a înduplecat şi a rezolvat problema, deşi, personal, nu i-am mai adresat nicio strigare.

 Singura dată cînd l-am chemat, în mod cu totul special, după "faza din 2010", a fost în februarie 2013, şi ..nu s-a lăsat prea mult rugat. Ci, pe loc, în chip minunat, şi deloc nădajduit de mine -căci nu m-am rugat cu credinţă, ca şi cum aş şi fi primit, ci m-am rugat, aşa.a.a.a... ca să mă aflu-n treabă..şi asta pentru că o doamnă, după ce "mă bătuse la cap", mai toată ziua, la servici, seara pe la orele 23,30, mă mai sună şi la telefon, ca să-mi zică, insistent, să fac, negreşit, rugăciunea Cuviosului Arsenie Boca, în care, dna respectivă avea încredere maximă.

- O să fac, doamnă!, i-am zis ca să scap de gura ei. 

Doamna aceea era foarte încrezătoare. Eu , nu!...

 Fusesem la Prislop, extrem de încrezătoare, de două ori, în două împrejurări diferite, la o distanta de 3 ani una de alta, şi-o primisem "sub centură", cu maximum de eficienţă... Şi-acum, cînd auzeam pe cîte cineva că, vai!, ce minuni a făcut pr Arsenie, şi că Vai!, una-alta...mă cutremuram, şi-mi ziceam, în sîn: 

- Măi, da' păcătoasă tre' să mai fiu eu, dacă, oamenii aceştia, în grup, îl mărturisesc, cu-aşa sîrg, pe Cuv Pr Boca, iar mie, mi-a dat, din plin, atîtea bîte!!!...da' ce bîte!!!...

 Şi na, acum, avînd în minte, cele petrecute -de neuitat, în veci!!!- cum să-i mai stau eu, în faţă cuviosului, şi să-l mai rog? Never-ever!... Dar, fiindcă femeia insistase, şi pentru că, eu, am promis, trebuia, musai, să-mi ţin cuvîntul. Cam greu, dar..trebuia! 

Mă uitam, aşadar, la ditai portretul -60/80-, pe care-l mai adusesem şi acasă de la servici ( unde-ar fi  stat cu mult mai bine! -zic-), şi nu-ndrăzneam să-i cer, părintelui Boca, vreo favoare! Ba mai aveam impresia că mă priveşte sfredelitor şi critic...şi încercam să-l evit...dar nu prea puteam, pentru ca il POSTASEM in sufragerie, unde petrec mai mult decit in oricare incapere...drept pentru care ma tot urmareste cu privirea-i sfredelitoare, si critica...

...................................................................................................................................................................

- Offff, părinte!, îi zic...uitindu-ma la portret. Tu ştii de ce-ai venit în casa mea! Dar, iată că, de vreme ce-ai venit, eu o să-ndrăznesc, deşi, mi-e tare peste mînă, avînd în vedere precedentele...Aş prefera, mai degrabă, să nu-ţi atrag atenţia asupra mea, căci...mă tem! Dar, de dragul ucenicei, sfinţiei tale, iată-mă-s! Şi, pentru dragostea ei, ascultă-mă, te rog! ( Şi mi-am pus genunchii la pamint, si-am i-am citit Paraclisul {(care-i foarte frumos alcatuit -cinste celui care l-a intocmit!-), după care i-am pus în faţă problema care mă ardea}.

 Nu mică ne-a fost mirarea, mie şi contabilei mele, cînd a doua zi, la ora 9, în holul Sediului Gărzii Financiare, comisarii care trebuiau să ne ia la puricat tona de acte ( pe care le mai puricaseră "în amănuntul amănuntului", încă în vreo două-trei reprize, anterior -"la comanda", din 3 in 3 luni!!!..., atît de amănunţit  încît, practic, n-ar mai fi avut ce purica ), pe care ni le ceruseră pentru verificare-re-reverificare, ne-au expediat acasă...

 Eu, îi zisesem, cu obidă contabilei, în drum spre Garda Financiară:

 - Dragă Gina, astăzi nu am cuvintele la mine! Drept pentru care o să-ţi fac bucuria şi n-o să mai scot niciun cuvînt în apărarea mea. M-am săturat! M-am săturat! Sînt plină, pînă la refuz, de obidă! M-am săturat de controale, m-am săturat de sărăcie, de boală, de Patriarhia  ( care-mi mănîncă sufletul din mine, cu "recomandarile lor fratesti", la GF ). M-am săturat de Firma lu' Peşte prăjit, de clienţii pe care-i aştept o viaţă ca să-mi cumpere o punguţă cu tămîie de 1 leu  ( şi, pentru aia fac comentarii, şi tot ar vrea să le dau şi sufletul meu de-a pomana ), cînd eu am investit cu mult peste 2 miliarde, plus toată inutila osteneală, că-s datoare vîndută, PE VECIE, c-am muncit ca o roabă 24/24, şi n-am avut în 8 ani o zi odihnă ( nici vreo bucurie! ), şi nici tihnă noaptea, nici vreun leuţ recuperat  ( parcă-i un blestem pe capul meu; cooperativa munca în zadar!!!; iar pagube, de parc-aş fi omorît-o, eu, pe mama, şi n-ar fi murit, biata de ea -Dumnezeu s-o ierte!-, de moarte bună.. )! Azi, am să le fac bucuria, să-i las să vorbească doar pe ei! Şi-aşa, e inutil să mă mai lupt cu morile de vint! S-au pus pe capul meu să mă desfiinţeze, cu ordin de la "împărăţia din Deal", şi gata! Ei au puterea aici pe pămînt. Ei şi stăpînul lor, Satan! Iar eu, ca un miel numa' bun de junghiere! Gata, nu mai pot. Am clacat! Mă simt foarte rău! M-a rupt coloana toată noaptea! Abia m-am putut da jos din pat. Nici n-aş mai merge la GF. Nu mă mai simt în stare să-i înfrunt! Nici nu mai vreau! Le-am zis Sfinţilor, Maicii Domnului şi lui Dumnezeu, să se ocupe ei, că eu, chiar nu mai pot! Mi-e indiferent!  Cred c-am să cad la pat!...simt asta... M-au stresat maxim! Şi nu mai rezist. Am şi eu o limită! Nu mai pot! I-am pus înaintea părintelui Boca, şi l-am rugat să facă el, după cum o şti. M-a bătut la cap o ucenică de-a lui, aseară, pînă la ora 24,00, şi pt că-i promisesem c-o să-l rog, pe pr Boca, sa  intervina, am făcut-o!...

  I-am zis toate astea, contabilei, într-o avalanşă, apoi am tăcut, amîndouă, pănă la sediul GF. Contabila mea, nici nu-i prea vorbăreaţă. Ei, îi scoate omu' vorbele cu cleştele. În schimb eu vorbesc cît pentru 10. Acum însă am tăcut. Doar la intrarea în Sediul ăla, în Sala paşilor pierduţi..., mi-am adunat puteri ca să-mi  anunţ sosirea şi prezenţa....Într-o lehamite totală...

Apoi, în doar cîteva minute, apare comisarul gifiind de alergatul pe scari,  si ne expediază acasă!!!.., încheind cu noi, socotelile, într-un mod, cu totul şi cu totul ..neaşteptat...

 Că am mai fiert eu, în suc propriu, încă vreo săptămînă ( şi fierb, şi-acum!!! ), şi că, mai apoi, de la Paşti, am şi căzut la pat  -stare în care mă aflu, încă; pînă cînd ? Numai Domnul ştie!-, răpusă de Sciaticul meu, caruia i-am oferit atîta stres incit şi-a amintit că exist... este altceva! Dar, atunci, mărturisesc, cu toată largheţea că: am fost ascultată! Şi încă de cine? De pr Boca! A făcut, cu mine, o DEMONSTRAŢIE de FORŢĂ! O altfel de "demonstraţie de forţă", de data aceasta. Şi, nu pe măsura credinţei mele. Ci pe măsura credinţei acelei femei! Care aproape că, m-a obligat să-l strig pe pr Boca! Iar eu, asta am făcut ( pentru onorarea cuvîntului dat femeii; nu cu credinţă )! Iar părintele, m-a răscumpărat!

 Slavă, Ţie, Doamne, întru Sfinţii Tăi, întru care ai binevoit!