Zgîrcenia ucenicului...coincidenţele

   Aud pe mulţi zicînd: vai, eu sînt ucenica/ul părintelui /cuviosului cutare sau cutare!  Te-aştepţi, aşadar, ca ucenica/ul să fie la nişte măsuri. Şi-i dai un test. Fără ca el să bănuiască. Uneori, chiar fără să-ţi dai seama, tu însăţi/însuţi, că-l supui, pe om, testării. Ce iese? În 100%, încercări, o reală dezamăgire...

  Întrucît nu mai este niciun secret, probabil, că scriu o carte despre un duvovnic iscusit, am să vă spun acum, aici, că, mi-am propus să încerc să iau, un cuvînt despre duhovnicul respectiv, de la 1-2-3 dintre ucenicii săi. Personal, nu mă omor după opiniile altuia, în sensul că, neapărat să le şi iau în seamă, dar voiam să văd, ca idee, dacă oamenii, ucenicii, au aceeaşi disponibilitate pe care o avea, sau o are mentorul lor. Ştiindu-l pe Bătrîn, ca avînd o largheţe sufletească, şi o dăruire maximă, am purces la drum... m-am înarmat, aşadar cu nelipsitul meu reportofon, ultraperformant -ca să nu-mi scape nicio silabă, nicio onomatopee!!! ( pentru ca majoritatea sint extrem de..onomatopeici!!!)-, mi-am luat pe umăr,intr-o geanta, camera de luat vederi şi am purces la colectare de..impresii... 

  Cineva îmi spusese că un părinte, un preot tare-tare de treabă, i-ar fi fost ucenic, multă vreme,  duhovnicului despre care scriu, şi că o să-l găsesc la o anume Biserică, dintr-un cartier mărginaş al Bucureştiului, în ziua z, ora x..., şi-mi dă şi un număr de telefon al preotului respectiv, vorbindu-mi despre acesta (despre ucenicul parintelui meu), la superlativ... 

Am încercat să-l contactez telefonic, dar nu mi-a răspuns. "Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă!", mi-am zis.

 Dar, deşi starea fizică a sănătăţii mele, nu-mi permite hălăduială -de', dacă are omu' coloană vertebrală, şi se "incapatineaza" să rămînă în poziţia firească a omului, iar alţii, semenii, iubiţii noştri semeni ( scumpii de ei! ) tot încearcă să-l îngenuncheze!!!- am decis să-l caut pe "ucenic", şi să stau faţă către faţă, cu acesta, drept pentru care, am plecat în căutarea, mult-rîvnitului..trofeu. Un cuvint!... 

Am plecat fără maşină, în ideea că, chiar dacă nu mă voi simţi foarte bine, măcar fac un pic de mişcare, şi, la o adică, o să apelez la un taxi, pentru întoarcerea mea at home...

  N-am fost însă înţeleaptă, deloc... Cu tramvaiele m-am mai descurcat eu, un pic, deşi habar n-aveam să utilizez cartela cumpărată..Piuia de nebună de-a impacientat tot călătoru'...Am roşit pînă-n vîrful urechilor! Pînă la urmă, cartela s-a supus şi mi-a fost "subtilizată", corect, suma necesară, aşa încît aparatul n-a mai guiţat...

 Am orbecăit, vreun ceas, prin cartierul ala, în căutarea Bisericii respective. Am găsit vreo 3, dar nu era niciuna dintre ele cea căutată. Se făcuse destul de tîrziu şi voiam să mă întorc, pentru că şi piciaorele mele, şi stimabila mea coloană vertebrală, dădeau, dimpreună, semne că...au cam obosit..inutil... 

 Mai fac însă paşi pe încă vreo două străzi ce curbau la dreapta, şi ..găsesc, neasteptat, locaţia.

 O descopăr, în mulţimea aşezată în genunchi, şi pe doamna care mi-l recomandase, cu atîta căldură pe preot.

 Am îngenuncheat, scoţînd, la vedere, camera ( de luat vederi )... 

 După rugăciune, femeia m-a descoperit rapid, a venit la mine, bucuroasă că mă vede -nu promisesem 100% că voi ajunge; din pricini obiective- , mă smulge de jos, şi-mi zice că părintele se grăbeşte, şi că iese pe o altă uşă, iar noi va trebui să-i aţinem calea...daca vreau sa schimb cu el doua cuvinte...

 M-am supus, rapid, şi am ieşit înaintea lui, atit de rapid cit imi permitea coloana mea obosita...

 Preotul a ieşit din Altar, pe uşa pe care numai preoţii, şi "oamenii de Altar" intră şi ies. Era însoţit! O...my GOD!!! 

Taman de "un om de-al Patriarhiei"!!! Exact ce-mi lipsea ( cireasa de pe tort!!!) !!! ... Evident că n-aş mai fi făcut niciun pas, numai că femeia-i vorbise despre mine preotului, şi acesta văzîndu-ne, pe amîndouă, a venit înspre noi.

 - Doamne ajută, părinte! Voiam să vorbesc ceva cu dumneavoastră, dar..văd că sînteţi "prins", aşa că..vin altă dat'!, îi zic expeditiv, vrind sa ma retrag.

- Dar, spuneţi despre ce e vorba!, îmi zice preotul, continuîndu-şi mersul, grăbit spre o anexă a Bisericii, alături de "omul negru"...

- Văd că sînteţi "prins"!, ii zic accentuind cu subinteles. Poate voi veni altă dat'! Nu vreau sa ..deranjez!...incerc sa eschivez, deoarece, el nu se oprea din mers, iar "intrusul", insotitorul lui, nu dadea semne ca ar vrea sa se departeze vreun pic, asa cum ar fi fost firesc, daca ar fi avut cel mai elementar bun-simt...

- Spuneţi!, insista preotul, continuîndu-şi mersul grabit, în spatele... "omului negru"( de fapt era unul roşcat; pe care-l ştiam  din vedere, a fi din Deal; dar...ce caută el acolo???; În fine! Nu e treaba mea. Dar, ce "algebra", l-a intersectat, pe neisprăvit, taman acum, aici, cu mine????; Să-mi dea, mie, planul, peste cap?!; ei, las', am eu un plan de rezervă; planul B; oricum, nici nu prea mizam pe planul A -nu stiu-de-ce!-.  Nu mizam deloc!.)... 

- Ştiţi..voiam..să...voiam un cuvînt depre duhovnicul dumneavoastră, despre...îi zic şoptit...apropiindu-ma...

- Aaaaaaaa!!!. Nu! Nu. Încă nu e...nu e vremea... e ..e prea...curînd!, îmi zice, uitîndu-se ciudat la mine, după care..dispare în anexa clădirii...in urma roscatului...

 Mi-am băgat la locul ei camera de luat vederi, şi am plecat în Biserică. Preotul care rămăsese în continuare, în Biserică, parohul, era, şi el, unul dintre zecile, poate sutele de ..ucenici ai Bătrînului meu. Lui insa, nu stiu de ce, nu voiam să-i iau niciun cuvînt despre duhovnicul domniei sale! Voiam doar să-l salut. Oricum, nu cred că şi-ar fi mai amintit de mine. Ne cunoscusem demult, si nu ne mai vazusem tot cam de atita vreme. Prin 2005, pusesem primele 20 de cărămizi, în gropa care era săpată pentru Temelia Bisericii...la care acum este paroh. Apoi nu ne-am mai văzut. ( Nu eram foarte apropiaţi. Eram apropiata unui ucenic (la acea vreme) de-al domniei sale. ) Acum Biserica a crescut mare, şi falnică!!! Eu, însămi, nu mai ştiusem să ajung acolo unde, în urmă cu 8 ani, împreună cu un "neisprăvit" -ucenic, pe atunci, al actualului paroh-  dusesem maşina mea, plină cu primele cărămizi, Piatră de Temelie, cumpărate dintr-o sărăcie lucie, şi dintr-o dragoste mare pentru preotul ( actualul paroh ) căruia i se "subtilizase" fosta parohie.... 

 Am aşteptat, in Biserica, vreo 2 ceasuri, după care, văzînd că se întîrzie, că mai sînt vreo 15 persoane, cu care preotul avea de "stat de vorbă", tîrziu fiind pentru mine, aflîndu-mă într-un cartier pe care nu-l cunoşteam, pe nişte străzi lăturalnice şi întunecoase fiind Biserica -ea, însă, foarte, foarte frumoasă, frumos şi bogat pictată; frumoasă Slujbă; bun slujbaş, părintele paroh-, i-am înmînat părintelui paroh, intr-o pauzica, un bileţel, spunîndu-i: Doamne ajută, părinte!, adăugînt rapid, scurt, şi cine sînt, la care, părintele, s-a uitat luuung, la mine, încercînd, parcă, să mă cerceteze, pe sub ochelarii mei heliomatici ( întotdeauna mi-au fost nesuferiţi ochelarii heliomatici, acum, de nevoie, îi port). O aducere-aminte, i-am citit, eu, în ochii lui albaştri, uşor tulburi...L-am băgat în ceaţă...

  Am plecat, mai apoi, pe străzile întunecate, orbecăind după vreun eventual reper... da'..de unde? Totul mi-era străin...Plus ca era de-acum noapte de-a binelea...

 Nu-mi pare rău că nu am obţinut un cuvînt de la un ucenic pentru duhovnicul său -în fond, nu toţi ucenicii se ridică la nivelul învăţătorului!-. Si, în fond..cine sînt eu? ...

 M-am bucurat, în schimb pentru că l-am revăzut pe părintele paroh, cît şi că am văzut cît de falnică a crescut cărămida pusă de doi neisprăviţi...Suferise mult, părintele, atunci cînd a fost obligat de împrejurări să părăsească vechea locaţie...Am plîns cu toţii, atunci. Am plîns şi eu, cu toate că eu mă intersectasem,  întîmplător -sau nu!- pentru foarte putina vreme, cu părintele, cît şi cu Biserica la care ctitorea...

Şi-acum... Doamne...ce-or căuta "hingherii" pe-acolo? De ce-or da..tîrcoale? Amar mie, să "descopar"...desluşirea...

 PS. Aseară, pentru că venisem cam ruuuptă-frîntă, destul de în noapte, n-am mai "stat la taifas" cu Bătrînul meu. Însă azi, de cum am făcut ochi, m-am dus să-l cercetez. Era radios!!! I-am sărutat miinile cu care mă binecuvîntează şi n-am ezitat să-i zic:
- Zîmbeşti părinte! Eşti bine-dispus! Întotdeauna ai avut largheţe sufletească! Nu ştiu, aşadar, cum de ucenicii dumitale, n-au această disponibilitate...dar, nu-i nimic, părinte! Mergem mai departe! Noi, cu sau fără ei, facem ceea ce avem de făcut! Sărutmîna parinte drag! Şi mă bucur să te văd radios! E semn bun! Asa ca...hai, la treabă!!!...