Ioan Iacob Hozevitul, Acatist audio; pr Gavriil

  Am găsit Acatistul Sfîntului Ioan Iacob Hozevitul, şi doresc să-l împărtăşesc celor care, întîmplător -sau nu!- merg la Biserica de la Ruina Chiajna, Biserică, ce are ctitor şi ocrotitor, alături şi dimpreună cu Maica Domnului - Sfîntul Acoperămînt-, pe Sfîntul Ioan Iacob Hozevitul.

 Biserica de la Ruina Chiajna  a fost ridicată, începînd din 2011 ( şi sfinţită, mai apoi, în 2012, de către preasfinţitul Varsanufie, arhiepiscopul Bucureştiului ), sub îndrumarea şi osteneala  sirguincioasa a doi monahi, "trimişi", în această misiune, de la Mrea Radu-Vodă, din Bucureşti: Athanasie şi Gavriil, într-o vreme în care Ruina Chiajna, era chiar o ruină, în cel mai real sens al cuvîntului...

  Ruina de la Chiajna, arhicunoscută bucureştenilor -şi nu numai-, drept sperietoare, insufla tuturor spaimă. Circulau fel de fel de zvonuri, depre clopote care bat, sau despre dispariţii misterioase de persoane, si/sau mai ştiu eu ce, Sf-uri...

  Mi-am petrecut adolescenţa într-o casă din Cartierul Giuleşti. Eu, locuiam cu bunicii. Doar noi, eu şi ei. 

La 18 ani, tatăl meu, mi-a dăruit o Mobra.

 Hălăduiam dimpreună cu alte neisprăvite "progenituri" binecuvîntate cu părinţi bine-situaţi ( tatăl meu fiind inspector bancar încă din timpul în care, în Ro exista o singură Bancă; sau parcă două; mi se pare că în afară de Banca Naţională, mai era şi una Cooperatistă; tatăl meu lucra la o filială a BN, aşa că nu mai ştiu alte amănunte ), călare pe "motoare" ( la acea vreme, cine avea o Mobră era, cineva!!! ), înnebunind vecinii, cu turaţiile la maxim.

 Circulam fără permis şi adesea ( înţelegîndu-se: destul de des!!!) ne mai alerga Poliţia din Cartier. Poliţiştii aveau nişte amărîte de Dacii, de pe care curgea tăblăria şi cu care ei încercau să se ţină după noi, ca să ne înhaţe şi să ne cuminţească. Dar noi, după ce-i alergam bine-ha pe străzile din cartier, o tăiam  spre cîmpul din Giuleşti-Sîrbi,  pe drumeagul plin, pînă la refuz de gunoaie şi bălării, ne strecuram la Ruină şi ne piteam, aşteptînd, în tăcere, "eventuala" apropiere a urmăritorilor noştri...

Aş! Nu mai apărea nimeni! Nici urmă de Dacie, nu putea pătrunde prin hăţişurile drumeagului, care era mai mult o cărăruie, pe care, de-abia încăpeau Mobrele noastre. Ştiam că sîntem în siguranţă la Ruină şi ştiam că Poliţiştii de la Rutieră nu cutează să ajungă acolo, cel puţin nu cu Dacia din dotare! Dar, ne gîndeam că, în ciuda Raliului la care-i supuneam, or să lase caii putere undeva la şosea, şi-or să se ia după noi, perpedes apostolorum, şi-o să ne trezim, la Ruină, cu musafiri nepoftiţi... Aşa că stăteam pitiţi, cu motoare cu tot, între bălăriile care crescuseră cît Ruina, şi aşteptam, cu oarecare teamă. Ne temeam şi de zvonurile pe care le auzisem prin cartier despre "entităţile" care ar bîntui prin Ruină. Dar, n-aveam încătro, pentru că teama de poliţişti depăşea, cu mult, teama de ciori, de clopote bătînd închipuit, de stafiile celor morţi de ciumă, acolo, şi altele. 

  Dacă ar fi pus mîna pe noi, poliţiştii, "ne-ar fi prezentat părinţilor (cu Mobre cu tot)", drept neispăviţii cartierului şi...nu era cazu', întrucît părinţii noştri ştiau că ei au cei mai buni, cei mai frumoşi, cei mai deştepţi şi... cei mai cuminţi copii din Cartier!!!  Ai mei, cam ştiau ei ce-mi poate pielea, dar fiind copila lor, cea mult dorită, mă credeau o..sfinţişoară!! Drept e că, la Şcoală eram printre primii 4 la învăţătură, dar la nebunii, puţini erau cei care mă întreceau!!!..Dar părinţii mă iubeau şi nu permiteau nimănui să zică ceva de rău de odrasla lor, cea premiantă...Aşa că io trebuia să mă străduiesc să nu-i dezamăgesc, dar...cine-l pusese pe tata, să mă cadorisească, la nici 18 ani cu...Mobra?!!! Piesă rară, pentru mulţi...

  Eu aveam garajul, la intrarea în curte, la stradă, şi scoteam, pe tăcute, fără motor pornit, Mobra, după care, puneam lacătul la garaj, mă strecuram, spre capătul străzii, pe lîngă Mobră, apoi o porneam, la calea ferată, şi de acolo, împreună cu "ambasadorii cartierului", o tăiam , departe de casă, printre şinele de cale ferată, pînă la capătul cartierului. Intram pe străzi, de la un capăt la altul, turînd motoarele, spre disperarea locuitorilor, care mai si dormeau, după schimbul de noapte...ne mai trezeam, deseori, şi cu ţucalul, după noi, şi..distracţia era în toi... ne amuzam de necazul altora, fără să ne pese. Unii ne-au reclamat la Poliţie. Aşa ne-am trezit, cu Poliţia pe urmele noastre. Dar, "inteligenţi" găseam soluţii. Calea ferată ne oferea şansa s-o putem tăia, pe două roţi, printre şine, iar Ruina de la Chiajna era, cel mai adesea, un adăpost şi ascunzătoare, sigură...Datorită Ruinei, am scăpat noi, basma curată, în faţa părinţilor, pînă am luat permisul...

....................................................................................................................................................................

  Cînd cuviosul Gavriil  "a absentat", de la Radu-vodă, din Bucureşti, cam vreo două luni de zile, "l-am dat dispărut"...căci..plecase, tiptil, pe muteşte...

 Unde-o fi?, mă tot întrebam. Multe cunoştinţe mă sunau să mă întrebe de el. Eu habar n-aveam unde e, şi mă frămîntam să pricep de ce nu-mi răspunde la telefon...

 Apoi, într-o zi..am priceput! Păi cum să răspundă, dacă se afla la..Ruină..la Chiajna..."în..infern" adică... Am sunat de zeci şi zeci de ori, şi îmi pierdusem speranaţa că îl voi găsi, dar, într-o zi, mi-a răspuns.

 - Unde eşti, cuvioase?, l-am întrebat

- La Ruină la Chiajna, mi-a răspuns. [Ăsta-i cu pluta, mi-am zis. Ce face el la Chiajna, la Ruină  ( eu, cunoscînd Zona, aşa precum am descris-o mai sus )? Cred că l-a lovit ceva în cap, şi la spital fiind, se crede la Ruina Chiajna, m-a dus gîndul...Eu, mereu am gînduri năstruşnice!!!]

 - Haida de! Te ţii de glume, cuviose. Da' ce faci acolo?, îl chestionez. 

- Slujim!, îmi zice la plural.

- Opa-şa!!! În Ruină? Păi acolo-s numa' nişte bălării cît casa, din cîte-mi amintesc, din adolescenţa mea. Şerpi, scorpii şi miros pestilenţial, de la Gropa de gunoi! Ce-mi spui baliverne!  Cuviose, eu am copchilărit şi-am hălăduit toată zona, o ştiu ca-n palmă. Drept e că n-am fost de multă vreme, dar n-am auzit să se fi schimbat ceva, pe-acolo! Zi-mi, mai degrabă, unde eşti, că te caut de două luni, şi te caută multă lume!!! Şi de ce, mă rog, nu răspunzi la telefoanele alea?

- Păiii, mi s-au descărcat şi... n-am curent! Uite-acum am încărcat la o maşină de-a unui ucenic... Hai, nu vii pe la mine?

- Nu viu! N-am chef să mă mănînce şerpii, p-acolo... da, zi-mi, odată, ce faci acolo?

- Slujim!, vine răspunsul.

- Slujim! Slujim! Cu cine slujeşti, mă rog, cu stafiile din Ruină?

- Cu părintele stareţ, Athanasie. ( E clar că omu'-i dus!, mi-am zis. Acum inventează şi stareţi, pe coclaurii ăia! Ce-o fi cu el? Părea sănătos, ultima oară cînd ne-am văzut. Cel puţin, la cerebel stătea foarte bine! Dar, acum..ce s-o fi întîmplat cu el?!  Deşi pare în regulă, îmi spune lucruri ne-la-locul-lor! Cum să slujeşti într-o Ruină plină de bălării şi de lighioane, lîngă o Groapă de gunoi, la 5 metri de calea ferată??! Auzi la el, mai are şi stareţ!!!... Offffff, l-am pierdut şi p-ăsta!!! Şi ..abia îl găsisem!, mi-am zis, cu amărăciune )

- Şi unde dormi, cuvioase?

- Sub cerul liber!, îmi răspunde, amuzîndu-se de curiozitatea mea.

- Şi cu ce te speli?

- De la ploaie!

- Şi ce mănînci, cuvioase?

- Iarbă! E iarbă din destul aici! ... Hai nu vii încoace? Vino, cînd vrei şi cînd poţi, că aici mă găseşti!, îmi zice vesel.

- Ei, atunci să stai acolo şi să "mănînci iarbă", să te speli de la ploaie si să dormi sub "cerul liber", cît îţi pofteşte inima, CUVIOASE Gavriil, că eu acolo nu vin!, i-am zis cu ciudă. Nici n-am cu ce veni, tocmai acolo, că, uite, iar am probleme cu maşina. Binecuvîntează, să rezolv, dacă chiar vrei să mă mai vezi...

 - Fii binecuvîntată! Şi..te aştept, curînd!, mi-a mai zis...

 Eram, oarecum bulversată. Două luni nu-l găsisem. Acum am găsit şi explicaţia pentru faptul că nu-mi răspunsese la telefoane. Nici nu mă sunase. Dar, deşi, acum vorbisem cu el, mai multe semne de întrebare s-au ridicat...în tărtăcuţa mea. Şi treaba era că eu aveam nevoie de el. De rugăciunile şi de binecuvîntările lui. De mai mult de doi ani mergeam la el, la Radu-vodă, de 2-3-4 ori pe săptămînă, după cum puteam, şi culegeam Cuvinte şi binecuvîntări, iar acum, dintr-o dată, mă aflam ..descoperită...şi fără...Gavrilică ( Aşa îi ziceam eu şi mama Maria - scumpa mea Baby-, mai pe scurt, între noi două )...El era omul, preotul, care se potrivea structurii mele. Nu-mi este duhovnic, dar mi-e tare la suflet...

  Cînd am ajuns la Ruină şi l-am găsit, după o absenţă de două luni, nu ştiam dacă să mă bucur de bucuria revederii noastre şi a regăsirii sau să mă întristez de peisajul în care l-am găsit... Bălării înalte cît cuviosul meu, miros pestilenţial dinspre Groapa de gunoi Giuleşti-Sîrbi, zgomot asurzitor de trenuri şi de avioane, croncănit de stoluri de ciori şi...mulţime de maidanezi, strînşi, ciorchine, în jurul cuviosului Gavriil. Ruina, în toată splendoarea pe care eu o ştiam din anii adolescenţei mele, ba încă şi ceva în plus. Cine ştie ce jivine-or mai fi pe sub bălării? Nici nu voiam să mai gîndesc, deoarece, mi-e o frică de mor...mai ales de reptile...dar şi de omizi şi păianjeni. Dar, în tot acest peisaj lugubru, cuviosul meu Gavriil, vesel, nevoie-mare, ne întîmpină cu bucurie vădită şi ne binecuvîntează cu largheţe maximă. 

 Era, prin septembrie, parcă, 2011.

 M-am tot dus -nu atît de des, precum mi-aş fi dorit însă-, mai apoi, pe la el, şi am mai îndrumat şi pe alţii care-l căutau. Nu ştiu cum i-o fi fost şi cum o fi petrecut iarna 2011-2012, care a fost, din belşug "asanată" cu nişte zăpezi şi troiene cît casa, şi cu vîjgărăile vîntului, care acolo, la Ruină, presupun că au fost, cu mult mai aprige decît în oraş. Gîndesc însă, că nu-i simplu lucru, să dormi într-o rulotă, să n-ai lumină -curent-electric-, să n-ai apă să te speli ( plecat de la Radu-vodă, unde, ştiut este că Chiliile, nu-s nişte chilii autentice, ci un real comfort ), nici posibilitatea să-ţi faci un ceai cald şi eşti într-un loc în care nici ucenicilor lui nu prea le era la îndemînă să ajungă... Dar, Slavă lui Dumnezeu!, ucenicii lui, credincioşii lui ucenici, l-au urmat cu credincioşie. Îi vedeam, ciorchine, ori de cîte ori dădeam o fugă la el...eu, nefiind ucenica a lui, în sensul real, de ucenica, ci, mai degraba, se stabilise între noi o reală amiciţie.

 Părintele Gavriil, nu mi-e duhovnic. Dar, încă de cînd l-am întîlnit, prin februarie 2009, mi-a pătruns la suflet şi...n-a mai ieşit! Mi l-am împropriat. Este un preot al lui Dumnezeu, care corespunde structurii mele. Destupat la minte şi larg la suflet. Un erudit! Un ceas de "taifas" cu el ( cine are acest privilegiu? ), fac cît 3 ani de Psihologie! Mi-a comfirmat asta, amica mea Elena, căreia i l-am prezentat într-o zi, şi care a avut bucuria de-a sta la un "taifas" cu sfinţia sa. Şi mi-a zis că, jumătatea de oră "petrecută" cu pr Gavriil, "a bătut", cu mult, cei 3 ani "petrecuţi" de ea la "Titu Maiorescu" în "compania" unor străluciţi psihologi romîni cu patalama la mînă! Şi au mai zis-o şi alţii...

 Părintele  Gavriil de la Ruina Chiajna, de la Biserica Acoperămîntul Maicii Domnului şi Sf Ioan Hozevitul, este un călugăr cu ..luminile-aprinse! 

  Un om BUCUROS care împarte BUCURIE! Eu, am avut bucuria de a mă bucura de binecuvîntările sfinţiei sale! Şi-I mulţumesc Domnului Hristos, pentru că m-a învrednicit, pe mine -o neisprăvită, un munte de superficialitate!!!- cu o asemenea binecuvîntare! Mulţumesc Doamne!

 Îţi mulţumesc, scumpule, cuvioase părinte Gavriil, pentru toate binecuvîntările pe care mi le-ai dăruit! Şi-L rog pe Domnul Dumnezeu, să te ţie sănătos, voios şi întru Lumină, Întru Muţi Ani! Si totodată, te rog, să mă ierţi pentru toate cîte le-am gresit faţă de sfinţia ta! Îţi sărut dreapta, minunata dreaptă, cu care m-ai binecuvîntat de atîtea ori!

 Acum ( în 2012, aug ) lîngă Ruina Chiajna, tronează falnică, Biserica cu Hramul Acoperămîntul Maicii Domnului şi Sf Ioan Hozevitul. Graţie ostenelii în rugăciune şi trudă a celor doi monahi viteji: Gavriil şi Athanasie. Şi a ucenicilor lor, care i-au urmat, cu credincioşie, pe cei doi monahi...la Ruină, spre..Înălţare! A Bisericii şi a lor!

 Pe monahul şi stareţul Athanasie, nu-l cunosc îndeajuns. Îl ştiu, din vedere, de pe la Radu-Vodă. Abia ce am schimbat o dată, o singură dată -într-un peripluu al meu la Ruină- vreo 5 cuvinte, scoase şi alea cu cleştele din gura lui. El, mi s-a părut aşa..mai introvertit. Nu-i, oricum, pe structura mea ( asta nu înseamnă că nu-i pe structura altora! ). Şi fiindcă nu-l cunosc, n-o să vorbesc despre el. Dar, pe părintele Gavriil îl ştiu. Şi ştiu că este un om, un preot de mare angajament! Un real soldat al lui Hristos şi al Bisericii Lui! Şi îl recomand cu căldură, oricui are nevoie de un Om al lui Dumnezeu!

 Pr. Gavriil, în Ruina de la Chiajna 2012

 ( Să nu mă omori, cuvioase, pt poza asta de sus -nici pentru cea de dedesubt-!!! )

 

Aici, în acest container, s-au săvîrşit, o vreme ( în 2011 ), Slujbele, la care eu, nu am participat decît o sigură dată -cu stoicism; era cald, iulie, cald, de mureai! Absolut torid; Pr Gavriil era în   Altarul improvizat, iar pr Athanasie cînta pe post de strană; containerul arhiplin, cu ucenicii celor doi monahi. Eu nu eram decît un...intrus, acolo; După Slujbă, m-am urcat în maşină ( fără să fi schimbat nicio vorbă cu Pr Gavriil; era ocupat cu Liturghia, şi nu l-am mai putut aştepta -am probleme cu vertebrala şi cu ..răbdarea!!!-; ne-am salutat doar din priviri, dimineaţă cînd am ajuns, ) şi am şters-o, la juma' de oră după Liturghie. Pr Athanasie, încă mai ţinea, probabil, Cuvînt de Folos, cînd eu ajunsesem deja acasă { cam lung spiciul cuvioase Athanasie -iertaţi!-!!; Tre' să se mai orieteze preotul şi la conjuncturi...căldură/frig, înghesuiala dintr-un spaţiu restrîns, timpul fiecăruia, bătrîneţea unora, incapacitatea unora (era şi cazul meu, temporar sper!!! ) de a sta prea mult în picioare, etc..}

...............................................................................................................................................................

                                                    Cuviosul meu, Gavriil..tare infometat!! In mijlocul Ruinei, după o zi de spovedit...Cred că ar fi mîncat şi pietre, dacă acestea ar fi fost în borcanul ăla... ( Să nu "mă omori", cuvioaseeee!!! )

Ha...ha...cuv Gavriil, mîncînd ( la purtător! ), la TRAPEZA din Ruină!!!!

-să nu mă omori, cuvioase!!!-

 Unul dintre Hramuri este pe 5 august, Sf Ioan Iacob Hozevitul. Al doi-lea Hram este Acoperămîntul Maicii Domnului.

 Cam aşa arăta în jurul Ruinei, în  2010-2011 ( imaginea de sus)

30 iunie 2013

                                                          Antoaneta

PS: Nu am să şterg Articolul de pe Blog, dar am să vă spun, celor interesaţi, că, actualemente, începînd de la Sărbătoarea Sfintei Treimi -2013-, pr Gavriil, se află la Mănăstirea Ciorogîrla ( Sămurcăşeşti ); se ajunge prin Militari, cu un Microbus de la Autogara. Max 15 minute de mers de la Autogara Militari, pînă la Ciorogîrla.

  Nădăjduiesc că a fost primit cu mare-mare bucurie la Ciorogîrla. 

( addnotat: 2 iulie 2013 )

PS 1:
 La Mrea Sămurcăşeşti ( Ciorogîrla), slujeste un alt om bun -pita lui Dumnezeu!; "o bomboană de om"-, pr Gherontie, care a ucenicit la Mrea Sf Calinic de la Cernica, unde a fost o vreme economul Mănăstirii. Un om de o fineţe duhovnicească de mare rafinament! 
Să trăiţi, să vieţuiţi şi să Slujiţi, dimpreună, cuvioşilor monahi ( Gherontie şi Gavriil; Gavriil şi Gherontie), Mulţi Ani binecuvîntaţi!
Domnul Hristos să vă întoarcă însutit pe cît mi-aţi dăruit, sfinţiile voastre, mie, la vreme de grea restrişte pentru sufletul meu!
Vă iubesc, pe amîndoi ( aşa cum numai pe pr Nicodim Bujor -autorul Acatistului Sf Calinic de la Cernica-, l-am iubit şi-l iubesc! ), vă îmbrăţişez cu mare drag, şi vă port în inima mea, mereu!
Antoaneta

PS2: Părintele Gavriil nu se mai află, din ianuarie 2014, la Mănăstirea Ciorogîrla, dar îl puteţi găsi acolo pe Părintele Gherontie! Pe toţi ucenicii lui îi pomeneşte în rugăciunile sale! Şi noi, cei care îl iubim, îl pomenim în rugăciunile noastre! Îl purtăm cu drag în inimile noastre şi îl asigurăm de dragostea noastră!
( Nota autorului Articolului, iulie 2014)