luni, 20 mai 2013

Arta sacră/ Icoana...

 
                              Motto: " Cititi întotdeauna pînă la sfîrsit! Morala se află..acolo."

Ce este Arta?
  Mă întreb asta, ori de cite ori aud şi privesc zdroaba unora de a-i minimaliza pe semenii lor. Şi asta doar pentru că ei -cei care minimalizează, pentru că au o "patalama" la mînă, şi poate mai ocupă, pe nemeritate  şi pe nesimţite, cîte un scaun în administrarea Culturii ( şi a Educaţiei, poate ), şi/sau în administrarea "treburilor" Bisericii Ro, a SACRU-lui, in viziunea lor- au puterea! Nu pentru că ei ar fi mai talentaţi! Nu. Ci pentru că, "li s-a dat" lor puterea. Aşa că  ei decid! Şi taie-n carne vie!...
  Ce este arta? Ce poate fi Arta, decît Artă.Cînd spui Artă, automat spui: frumos!
În viziunea mea, tot ceea ce face omul, şi în care pune suflet, este arta..sacra!
 Creatorul suprem al Artei este Dumnezeu. Noi ceilalti doar ÎL imităm.Unii mai mult alţii mai puţin. Fiecare după cum i s-a dat har! Sîntem co-creatori! Nimeni nu-i perfect. Dumnezeu este desăvîrşirea. Noi săvîrşim, fiecare la măsurile lui, dupa cum prindem "inspiratia"!
  "Frumos iaşche ceea ce gîghilă, plăcut, urechile", zice "prostăvanul", din poveste. Dar, nu era deloc un prostăvan! Pentru că ce definitie mai limpede ar fi putut da cineva, frumosului, decît aceasta?
Ceea ce ne "gîghilă", în mod plăcut urechile şi văzul, ceea ce ne gădilă, în mod plăcut simţirea sufletului, ceea ce "ne atinge" la suflet, aceea este: Artă Sacră!
  Icoana nu se desacralizează, şi arta nu se inferiorizeaza atunci cînd pictura este făcută de un "amator", de unul fără "patalama"!
  Un om, fie el licentiat sau nu, avind sau nu o "diplomă" -nu toţi cei talentaţi ajung "să pună mîna" pe-o diplomă!!-, are dreptul -şi obligaţia, as îndrăzni a zice-  să dea Evangheliei tributul său, după darurile pe care le-a primit de la Dumnezeu!
  Nimeni, prin niciul fel de "edicte", sau "BULE PATRIARHALE" ( cum este asa-zisa lege 103/`92, care incearca sa scoata in afara Legii, pe iconari; rusine voua, tuturor celor care ati "emanat" "Bula"! ), nu poate interzice, celui ce are har de la Dumnezeu, "sa facă" icoane, să nu o facă! Punct.
  La fel, nimeni nu poate interzice celui ce ştie munci şi munceşte, sa aibe un cistig din munca sa, si să se hrănească de pe urma muncii sale! Insusi Hristos zice: "Bucura-te de roadele muncii tale!"...
Cine stie sa faca, si face oale, va vinde oale...
Cine stie sa afaca, si face tractoare, va vinde tractoare...
Cine stie sa faca, si  face avioane, va vinde avioane..
Cine face politica, vinde ..politică!!! Chiar daca nu stie sa faca..politica!!! Aşa că, de ce n-ar vinde iconarul, icoane?
Cine-l poate opri?
Cine esti tu, semenul lui, asemenea lui, nedesavirsit ca si el, sa-i pui pumnul in gura?
   Asuprirea administrativă a niciunui timp, nu a pus, si nu poate pune oprelişte oamenilor talentaţi şi harnici, să se hrănească din roadele hărniciei lor!!!
Aşa că: tacă-vă odată, gura aia spurcată! Insuşi cuvîntul sacru, rostit de către buzele voaste, se desacralizează!
Nu puteţi pune voi, nişte neisprăviţi, monopol, pe ceva ce, mîinile voastre nu împletesc şi minţile voastre, sterpe, nu rodesc!
Luaţi-vă labele voastre murdare de pe... Icoană! Care este HARul lui Dumnezeu dat, în dar, omului! Luaţi-vă aşadar, labele voastre murdare de pe Arta Sacră! Vreţi voi, să stăpîniţi peste un domeniu care "nu v-a fost dat" de Sus, ci vi l-aţi însuşit fraudulos!
Cine sînteţi voi ca să vă daţi cu părerea?
 Şi mai ales, cine sînteţi voi, o mînă de neisprăviţi ( fără Frica de Dumnezeu ), ca să decideţi în numele meu? Sau in numle lui nea Gheorghe, iconarul!
Lăsaţi privitorul să decidă singur dacă ceva este sau nu...sacru! Nu-l mai manipulati prin sloganele voastre nastrusnice! Nu-i mai impuiati capul cu "canonicitatea"!
El, privitorul, este singurul care poate da "diplomă" celui care, cu trudă şi din HAR Divin, a săvîrşit  lucrarea!
 Nu voi, înscăunaţilor!!! 
Nu voi, fariseilor FATARNICI! Carora nu va pasa de canonicitatea sau nu a Icoanei, ci de numarul zerourilor din conturile voaste! Altfel, n-ati fi achizitionat, in mod "canonic" icoane facute de "fratii" budisti! Nici margele insirate de chinezi, pe care le expuneti, in Pangare, drept matanii!!! Si din banii incasati, va cumparati limuzine de lux, in care va plimbati, cu nerusinare, fundurile...
Ce ştiţi voi, ce este, in adevar, sacru?
Ce stiti voi, ce este aceea trudă??...
Sictir "urechiaţilor"!!!...
Depărtaţi-ă de la mine, voi cei ce mă hrăniţi cu pîinea durerii!!!
Voi cei care vă luptaţi cu mine, din înălţimea tronurilor voastre pămîntene, trecătoare! Depărtaţi-vă pînă nu-şi întinde Domnul mînia SA, asupra voastră!
Faceţi acte de pocăinţă şi de smerenie, şi pară-vă  rău pentru toate pornirile răutăţii voastre, cu care vă năpustiţi asupra unui copil al lui Dumnezeu!
M-aţi întrebat vreodată ce mă doare?
M-ati întrebat vreodată cum imi e?
M-ati  întrebat vreodată, vreunul dintre voi, cei care mă prigoniţi, abuzînd de funcţiile voastre pămîntene, şi de la înălţimea cea trecătoare a scaunelor voastre , cum dorm noaptea, după o zi/zile în care "toiagul" vostru s-a abătut asupra capului meu, prin mîinile Garzii Financiare? Somnul ăsta să nu-l aveţi voi, Pilaţilor ( de la Pilat!!!, ca să nu exite dubii )!
Am să fac Icoane! 
Am să pictez Icoane! 
Si-am să vînd Icoane, de-ar fi si numai ca să obţin banii trebuincioşi pentru procurarea hranei mele, hrana materială, necesară organismului meu, pentru existenta mea în viaţa voastră! , cu sau fară VOIA voastră! 
Şi-am să fac asta chiar dacă vă veţi da de-a cura-n cap din Deal în vale , pînă ce voi veţi reuşi să vă daţi, de-a cura-n cap şi din vale-n Deal!! Cînd veţi reuşi asta, promit că : mă las! 
Aşa că..Nu va mai îndîrjiţi la mine!
 Păstraţi SACRU în inimile voastre, şi în cugetele voastre Cuvîntul lui Dumnezeu, Cel pe care-l rostiţi la Amvon!...
EL este SACRU! CUVÎNTUL! Hristos Domnul! Pastrati-L sacru in faptele voastre!

 Nu-L mai pingariti, asadar! Cu ura voastra si cu lacomia! Spalati-va miinile murdare de "singele rastignirii mele"! Aduceti-va aminte de ZIUA Judecatii! 
Faceti voi insiva ceea ce cereti altora sa faca: Temeti-va de Domnul!

Imi spuneti mie sa nu ma impartasesc cu nevrednicie! Dar voi, ce faceti!
Cu cita vrednicie va impartasiti, cu Trupul si Singele lui Hristos, stiind cit rau ati lucrat asupra mea, asmutind "dulaii" Garzii asupra mea! Ca n-aveati loc de mine! Si-ati "dat din coate"!...
Si cita vrednicie e-n voi, "pastorii mei", cind stiti ca sufletul meu plinge, iar voi..va bucurati! 
Va bucurati ca masa mea e goala...
...................................................................................................................................................................

Eu..V-am IERTAT! Că..poate..nu ştiţi ce faceţi, cînd faceţi rele "unuia dintre aceştia mici ai Mei!"...
Şi totodată, mă rog Domnului meu, Hristos Cel Înviat, să vă ierte pe voi, şi să vă dea Duh de Pocăinţă , ca să vă pară rău pentru cele ce mi-aţi făcut! Cît şi pentru cele rele pe care le-aţi făcut altora!
Temeţi-vă  de Dumnezeu!
Aceata este: ARTA SACRĂ! Frica de DUMNEZEU! Adevarata ARTA!
                     
              Cu dragoste,
                            ...umilul vostru Sac de Box....
                                                         Antoaneta.

PS1: Cu dedicaţie...

PS2: apropos scumpilor: cea care vă dedică aceste rînduri, nu e tocmai o novice. A absolvit Şcoala de ...Artă! Şi aşa cum voi, care aţi absolvit Teologia, teologhisiţi -bine-rău, problema voastră şi a celor ce vă ascultă-, aşa şi eu...pictez -bine-rău, problema mea şi a celor care-mi achiziţionează lucrările, si carora, poate, lucrarile mele, le "ating" inima-, si-si deschid buzunarul! Mi-am cîştigat  dreptul să pictez! Chiar daca, poate, destul de stingaci, aşa cum şi  voi..teologhisiţi, doar pentru că a-ţi absolvit...Teologia, nu si dintr-o traire in duhul..TEOLOGIEI!...
Ne mai auzim...
               
                                                                                                                                  aceeaşi A

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu