Şi,gata! Mă opresc.Îmi fac mea culpa!...
Şi o iau de la-nceput. Ajung însă ,inevitabil,la pasajul cu pricina.Ce să fac? Să nu mai zic Tatăl Nostru? Din pricina textului! Din pricina mesajului textului?!...
Îi cer lui Dumnezeu să-mi dea iertare pentru "năzdravăniile" mele,în timp ce eu nu-i iert,nici macar nu-mi trece prin cap,să-i iert,pe cei care mi-au greşit?!..
Sînt aşadar în dilemă! Mai zic,sau nu mai zic Tatăl Nostru? E totuşi rugăciunea cea de căpătîi! Dacă nici măcar pe aceasta nu o zic,atunci...
M-am tot frămîntat,în legătură cu treaba asta. Eu nu sînt omul care să pot sta Înaintea lui Dumnezeu şi să mă prefac că nu ştiu care-i rostul meu pe-acolo.Sau să trec tiptil ,şi dacă cumva m-a surprins ,să-I zic :Bună Ziua,Doamne! Ei,iaca,şi io pe-aici!...În treacăt...
Nu .Nu sînt aşa.Îmi asum ceea ce fac.Aşa că,dacă tot m-am prezentat Înaintea Domnului ,măcar s-o fac cu decenţă,cu angajament.Şi-atunci,pentru că El ,oricum ştie că, eu ştiu că EL ştie,decid şi-I zic:
-Şi ne iartă,Doamne, greşalele noastre! Şi ne ajută: să iertăm şi noi,greşiţilor noştri! Ca să putem zice ,cu inima curată: şi ne iartă noua greşalele noastre,precum şi noi iertăm ,greşiţilor noştri!
Gata! Acum mă simt mai uşurată!
Cum să-i fi zis eu fraza aceea: " şi ne iartă noua greşalele noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri!"...Păi ,nu cred că m-ar fi răbdat Dumnezeu pînă în sfîrşit ,cu minciuna-n fata Lui,oricîtă rabdare-ar avea! El Care ştie toate,vede toate.Şi ştia că mă prezint ,Înaintea Sa cu ipocrizie.Căci aveam mulţi ,foarte mulţi pe care nu-i iertasem...
Şi tot zicînd aşa ,de la o vreme,numai ce mă trezesc ,într-una din zile cu 2 gealaţi."Abonaţii" mei la băgat în ispite....
Aveam de multă vreme,de prin 2009,cu ei,nişte mici-mari conflicte.Mai pe scurt,mă pagubiseră de nişte sume fabuloase ,pentru vremurile în care trăim Unul dintre ei ,a bagat atit de adînc mina-n "caraiman",încît m-a lăsat falită.Drept pentru care,am luat-o de la capăt.Noi împrumuturi...Noi începuturi...O,Doamne!..
Fiecare dintre ei ,mă păgubise în chip diferit,dar niciunul nu simţea cum că şi-ar fi însuşit un bun care nu-i aparţinea. Şi nu numai că nu-şi ceruseră iertare vreodată pt urîciunea faptei lor (furtul),ba mă mai şi batjocoreau care cum îî venea pofta,vorbindu-mă de "bine" pe ici-pe colo...
Auzeam.Uneori mă mai enervam şi-i mai sudălmeam.Le-am zis ,şi de multe ori le înturnam cu aceeaşi măsură,vorbele,sau chiar cu măsură întreită,căci mă apăsa povara grea a datoriilor cumplit.Dar,după un timp,de prea multă muncă şi obidă ,am uitat de ei.Î-am abandonat Domnului! Să facă El,după cum o şti,cu ei!Şi cu mine!!!...
Cu toate astea ei tot mai umblau cu uratul!!! Dar eu am încercat să-mi văd de năcazu' meu,şi de truda mea. Mă gîndeam că,oricum ,"ce-a mîncat lupu'i bun mîncat!",şi " mortu' de la groapă ,nu se mai întoarce,oricît l-ai boci"...
Nu-mi mai rămînea decît să muncesc şi să..mă ROG! Ziceam multe rugăciuni,pe care le rosteam cu uşurinţă,dar cînd venea,la rînd, Tatăl nostru ,aveam o problemă.De conştiinţă...
- Doamne,eu nu i-am iertat pe "netrebnicii" ăştia! Şi TU ştii asta! Aşa că nu pot să rostesc fraza aia...
Şi-am zis altfel. Şi minunea s-a-ntîmplat.C-au venit amîndoi,cînd nimeni nu se mai aştepta,şi.. şi-au cerut iertare.Fiecare în felul lui.La fel de diferit ,precum şi fapta lor...Fiecare după structura lui...
Nu-mi venea să-mi cred ochilor! Ei ,care susţinuseră ,pînă-n pînzele albe că sînt nevinovaţi ca nişte prunci,să vină la mine,după atîta vreme ,şi să-şi recunoască fapta?!!! Şi de faţă cu martori!!!opsssss...
Eu mă rugasem:-Doamne ,Înaintea Ta să vină,nu înaintea mea!Să le pară rău pentru faptele lor,şi să se căiască Înaintea TA!...
Dar,Domnul ,a făcut mai mult decît atît.I-a trimis la mine! Şi nu cred ca le-a fost prea uşor! Atîta negaseră fapta lor,încît,dacă nu i-ai fi ştiut,dacă nu ai fi simţit tu însuţi cum ţi se goleşte vistieria,dacă nu erai tu cel care trebuia să plăteşti oalele sparte,i-ai fi crezut chiar nişte îngeraşi,"rataciţi" prin lumea asta!!!
Domnul Care mi-a văzut "neputinţele",a lucrat aşa cum numai EL ştie să o facă!
..Şi-mi aduc aminte ,iarăşi ,de vorbele pe care le spunea,cel atît de drag mie,părintele Nicodim Bujor,cînd Îi dădea Domnului Slavă: " Minunat eşti,Doamne,şi minunate sînt lucrurile MÎINILOR Tale,şi niciun cuvînt ,nu este îndeajuns ,spre Slava Măreţiei Minunilor Tale!!!
PS: Eu,cred că,Dumnezeu cînd a iniţiat Tatăl Nostru,a făcut-o cu scop precis.Ne-a strîns cu uşa,ca să zic aşa. Ştia că noi ,de bună-voie,nu vom fi iertători.De aceea ,ne-a condiţionat.Şi ne-a pus în faţă rugăciunea: Tatăl Nostru!Şi-acolo ,ne-a pus "capcana": " şi ne iartă (Doamne) ,nouă,greşalele noastre,precum şi noi iertăm greşiţilor noştri!"...
Şi zicănd aşa,degrab' te revizuieşti...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu