vineri, 31 mai 2013

"În atenţia tuturor Parohiilor"! Dinspe Deal citire...


 Vă supun atenţiei o CIRCULARĂ emisă de către Patriarhia.RO.
Aşadar: De la Patriarhie citire:


 Arhiepiscopia Bucureştilor
                                                             Oficiul Canonico-Juridic
Catre Protopopiate:
 (în atenţia tuturor Parohiilor!!!)
  
Urmare a Înaltei Rezoluţii de pe Temei nr 1064/2013, prin care s-a hotărît o informare generală şi o gestionare CENTRALIZATĂ a fenomenului privitor la încălcarea Legii 103/'92, privind dreptul EXCLUSIV al cultelor religioase pt producerea obiectelor de cult,
de către numeroşi agenţi economici.
  Diminuarea fenomenului comercializarii fără drept a obiectelor de cult rezidă în ultimă instanţă în identificarea şi tragerea la răspundere a operatorilor economici care încalcă legea,iar această identificare nu poate fi făcută,DATORITĂ LACUNELOR LEGISLATIVE, prin intermediul  bazelor de date din cadrul instituţiilor statului îndrituite cu evidenţa agenţilor economici-Ministerul finanţelor, Registrul de evienţă a agenţilor economici, etc) Identificarea agenţilor economici care comercializează ilegal obiecte de cult se poate face doar descoperind fizic magazinele care încalcă legea.
  
   Întrucît eficientizarea eforturilor de combatere a eludării Legii nr 103/'92  este direct proporţională cu nr de persoane implicate în descoperirea acestor fapte de comerţ ilicit, sarcina identificării operatorilor economici care încalcă Legea 103/'92 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pt producerea obiectelor de cult va fi a preoţilor din parohii. Rapoartele întocmite în acest sens vor avea anexat un material probatoriu constituit din facturi, bonuri fiscale, poze, datele de identificare etc. Rapoartele se vor centraliza la nivelul fiecărui Protopopiat şi se vor transmite apoi Oficiului Canonico-Juridic al Arhiepiscopiei Bucureştiului care în baza PROTOCOLULUI de Colaborare între Patriarhia Romînă şi Ministerul Finanţelor Publice (nr 89344/2012) privind asigurarea respectării Legii nr 103/'92, va sesiza instituţiile ce se impun.

  Avînd în vedere cele mai sus precizate,vă comunicăm următoarele:

   1) Toate Protopopiatele au obligaţia de a întocmi un tabel în care vor fi cenralizate sub semnătură comunicarea către toate parohiile aflate în subordine a CIRCULAREI ataşate. O copie a tabelului completat va fi remisă Oficiului Canonico-Juridic.

  2) Protopopiatele vor centraliza rapoartele preoţilor din Parohii, întocmite în baza Circularei anexate, şi vor comunica situaţia trimestrial (sfîrşitul lunilor aprilie/august/decembrie) Oficiului Canonico-Juridic, comform Protocolului de Colaborare nr 89.344/2012, dintre Patriarhia Română  şi Ministerul Finanţelor Publice.

  3) Monitorizarea fenomenului încălcării Legii 103/'92 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea/comercializarea obiectelor de cult va constitui unul dintre capitolele obligatorii ale Rapoartelor de Activitate ale preoţilor /protopopiatelor.

  
                                                                   
                                                   

  Ps 1: " Se va comunica tuturor unităţilor bisericeşti!"; " arhiep.Bucureştilor,protopopiatul X; 7 febr,2013"


 Şi-acum traducerea ( în versiunea mea; şi nu numai! ):
  
   Care va să zică:
   
       In 20 nov 2012 ( am aflat pe sursele), s-a încheiat un PROTOCOL, adică un PACT, între Patriarhia.ro, prin mijlocirea "sfinţilor" din Sinod ( BOR srl ) -cel mai mare SRL din Ro, peste 18 milioane de membri ( chiar dacă pînă şi pruncii din faşă si i-au impropriat "sfintiile "lor!!! )- şi culmea...Ministerul Finanţelor Publice ( aflăm asta chiar din conţinutul textului Circularei expuse mai sus ). PACT în baza căruia, scumpii nostri "tătici" -cărora noi le încredinţăm toate năcazurile  noastre,  multele noasre zeciuieli, deloc de neglijat ( mai la o înmormîntare, mai la un botez, mai la o cumetrie, mai la o sfeştanie, mai un acatist, ba încă şi o mica "atentie" pt drumul spre Rai, pt la catedrala  "neamului" ( cui? ), etc , şi nu în ultimul rînd, sufltele noastre  -sînt îndrituiţi, prin textul Circularei de mai sus, de către "împărăţia drăcească" să ni le... vîndă -sufletele-, cam aşa: 

Tu creştinul de rînd, mergi care va să zică la preot şi-i încredinţezi tainele tale. Îi mai zici şi cu ce te ocupi, îi mai povesteşti că uite mai pictezi şi tu cîte-o icoană, mai faci şi tu cîte-o candelă, cîte-o cruce pictată şi/sau sculptată - că slavă lui Dumnezeu!, Acesta ţi-a dat har ca să te poţi hrăni şi tu copilul Lui-  şi pentru că eşti creştin ( şi ortodox pe deasupra ) şi ai cultul icoanelor, a sf Moaşte, a spovedaniei, a încrederii oarbe în duhovnicul tău, preotul cătunului, învăţătorul şi povăţuitorul tău...îi încredinţezi, cu credincioşie toate ale tale...

 După care el, preotul, poate chiar duhovnicul -după cum spuneam-, la scurt timp, o dată la trimestru -comform obligativităţii ce decurge din Circulara de mai sus!!!-, se transformă din preot-duhovnic, în popă şi IUDĂ, şi pac la ţidula veselă...

Întocmeşte un tabel, în care este înscris numele tău, îndeletnicirea ta, adresa ta, etc, toate cîte i le încredinţezi tu, la spovedanie, de bună-voie şi nesilit de nimeni -comform ascultării "canonice", adusă în prim-plan de către arhiereii înscăunaţi, amintită şi re-amintită ostentativ, zornăitor, de la Amvon, şi mai nou, de la postul ( lor ) propriu  "şi personal"  de Televiziune, prin lătrărici slugarnici şi lacrimogeni, "doctori docenţi" în această ..."sfîntă teologhisire"!!!- .

După ce tabelul este întocmit, cu "sîrguinţă duhovnicească", o dată la trimestru, de către popa devenit de-acum Un IUDA personal, delatorul tău, ...acesta te va vinde, pentru mai puţin de 30 de arginţi...patriarhului hrăpăreţ, care, la rîndului lui, prin slugarnicii Servitori de Curte ( ajunşi "prematur" îm funcţii cheie, în administraţia Sinodului Bor, şi care le-ar vinde şi pe propriile lor mămici pentru niscai zaharicale de Palat ), te va vinde Gărzii Financiare, comform Pactului încheiat în 20 nov trecute fix!!!(2012)

   Şi ascultaţi mai departe "logica" "sfinţiilor lor" ("prea-fericitu' şi înălţimile lor episcopii", şi a toată suflarea Sinodului..."Sfînt"): "eficientizarea eforturilor de combatere a eludării Legii 103/'92, este DIRECT proporţională cu numărul de persoane implicate în DESCOPERIREA acestor FAPTE de Comerţ  ILICIT"  De aceea: "SARCINA identificării operatorilor economici care încalcă Legea 103"...bla..bla.. "va fi a PREOŢILOR din Parohii"!!!  Citesc şi mă crucesc! La propriu!...Si totodata, ma ingrozesc! Care va sa zica, asa arata INCHIZITIA!!! Lupi in piei de oaie!...


Care va să zică, a trebuit să trăiesc şi eu, anul Domnului - 2013- , ca  să aflu cam care-i rostu' preoţilor pe lumea asta  cît şi în Biserica pe care eu o credeam a fi Biserică a lui Hristos! Si unde, încă din pîntecele maicii mele, am descins, şi-am urmat  a merge într-un prezent continuu, mai apoi, păşind cu credincioşie şi sfinţenie în credinţa străbunilor mei, care m-au învăţat că Biserica  este Sfîntă şi Dreaptă, şi în ea îţi găsesti Pacea şi Bucuria, în Îisus Hristos, Domnul nostru!

Şi eu care , "ca un neghiob ce sînt", "om limitat", CREDEAM că  ducîndu-mă la Biserică , mă duc la Dumnezeu şi la Sfinţii Lui, şi mă încredinţam ( pînă la descoperirea Circularei!!! Si pina sa "ma calce", in mod repetat si abuziv, comisarii GF-ului, trimisi la "solicitarea" "pastorilor mei"!!!)  duhovnicului, preotului, crezind că-i omul lui Dumnezeu (aşa cum m-au învăţat părinţii mei, credincioşi Bisericii, şi supuşi Scripturii, şi învîţăturii ei, din neam în neam) nădăjduind că merg pe...Cale! 
Dar, din păcate, personal, într-un final dramatic, m-am ales -şi nu numai eu!-, graţie slujitorilor  din capul bisericii, cu mult-prea-multe drumuri la...Garda Financiară!!! Graţie "iubirii nemăsurate" a "fraţilor"  mai mari, şi a tăticilor ... care n-au loc de mine  ( şi nu numai de mine; ci şi de alţi crestin-ortodocşi "neascultători", "călcători" ai neconstituţionalei Legi 103).  "Ne-a ras, tuns şi frezat", scoţindu-ne din "arena" cu mîinile Gărzii F... . Ei,"sfinţii slujitori" ai Altarelor ( cui?)! Nici usturoi n-au mîncat, nici gura nu le miroase!!!, zic ei...Şi TRIUMFĂ, bucurîndu-se de ...VICTORIA ( de moment!!!) asupra unuia "dintre acestia mici ai Mei"!!!  Halal Victorie!!!...
 Eu...m-am ales, de pe urma "afacerii mele" şi a "ortodoxiei", doar cu un suflet contorsionat de...DURERE! Caci ei, ce-i ce-si spun ortodocsi, si si-L aroga pe Dumnezeu ca a fi numai si numai al lor, ei, cei ce l-au rastignit pe Hristos, "m-au rastignit" si pe mine...Pe altarul lacomiei lor!

Asta după  ce eu, i-am cinstit cu credincioşie pe preoţi ( cinstindu-i ca pe nişte slujitori ai lui Dumnezeu!) ducînd într-un prezent continuu  zeciuiala şi obolul, la  măsura, şi peste măsura posibilităţilor mele, încredinţată fiind că-i duc lui Dumnezeu: "ale Sale, dintru ale SALE"...ca si preotii sa aiba hrana din destul, de pe urma Altarului ( asa cum zice Cartea) !,dar...
constat acum, în anul  Domnului, 2013, că... nu am fost, şi nu sînt, pentru ei, decît : UN VIŢEL numa' bun de..INJUNGHIAT ..pe la spate! De către făţarnicii draci, îmbrăcaţi în piei de oaie, care-mi propovăduiesc mieros, iubirea de semeni, milostenia, smerenia, facerea de bine!!!..

F...rea de mamă!!!..., iartă-mă, Doamne!, Tu Cel Ce ierţi toate! Şi care SINGUR ştii suferinţa şi durerea bietului meu suflet, oropsit de vajnicii slujitori ai Satanei, din pricina cărora am căzut la pat, şi în boală, si din pricina carora "am cazut la imparteala" acestor lupi hulpavi! Că mi-au făcut mie, copilului lor, mai-marii Bisericii, ca "răsplată  a credincioşiei mele", "Sfinte Masluri", şi "strigări" catre  "sfînta" Garda Financiară, pînă ce m-au scos din uz! Sperînd ei că mă vor "lecui de  cele rele" ale mele, şi nădăjduind ei că vor elimina "concurenţa neloială", pe care le-o fac eu, ultimul dintre muritorii de rînd, cu 60-100 de lei pe zi încasare!!! ( în urma "nerespectării" asa-zisei Legi 103 ; Lege care încalcă  flagrant drepturile cetăţeanului; dar cui îi pasă?; atîta timp cît ei, BORu' fac legea !!!, că sînt Stat în stat,  şi dumnezeu între dumnezei, domni şi stăpîni). Sume din care, eu PLĂTESC către Statul Român taxe şi impozite, atît cît revin Statului, apoi mai plătesc şi un contabil ( obligatoriu, prin Lege), şi o chirie a spaţiului -super-mega-exorbitantă comparat la  condiţiile de comfort!-, mai un gaz, mai o apă, mai contractul de gunoi, mai un ...ce Doamne? Şi de unde bani??? Eu ce mai duc acasă? Cu ce să-mi mai achit şi eu, ca tot omu' hangaralele casei? Şi ce să-Ti mai aduc ,TIE, Doamne al meu, la ..Altar??? Ce, Doamne?...Căci nu mai am decît un morman imens de datorii, amenzi cu nemiluita de la GF, emise în "baza Legii 103", procese legate de "subiect", şi ..în rest un munte de NĂDUF, şi de zdroabe! Pricinuite de către cei care sînt diriguitorii "dragostei şi a iubirii de semeni" şi care îmi împart, mie, cu largheţe, cu prisosinţă...din prisosul inimii lor, şi cu o nemăsurată DRAGOSTE! Că deh, doar ei sînt..MINISTERUL IUBIRII!!!...
Slavă,Tie, Doamne al meu!

   Şi încă mai auziţi oameni buni, ce mai zice TEXTUL Circularei, emisa din Deal, de catre mintile diabolice ale "sfinţişorilor" sinodali! Mai zice aşa, cum că : Garda Financiară, TREBUIE ajutată "frăţeste", deh, cu titlu' onorific!!!, de către preoţime, cu aceste "informări", cu aceste "rapoarte trimestriale", gen înainte de '89 - şi după, evident!!!; după cum se vede!!!-, pentru că altfel  ei, cei de la Gardă, precum şi îndrituiţii Statului , "au lacune"... Şi de aceea, în spirit de "solidatitate frăţească", faţă de "neputincioşii" de la GF, aceştia (neputincioşii)  trebuiesc "sprijiniţi" de către toată suflarea preoţească -şi Slavă Domnului!, că...multă este!!!-, să "pună mîna" pe creştinii care  "nu fac ascultare" de biserica mamă -scumpa de ea!-, şi de Monopolul instaurat preferenţial de catre Sinodul Bor, într-o ţară cu o "Democraţie originală", undeva în...EUropa...,într-o Românie în care drepturile cetăţeanului de rînd sînt doar cu titlu onorific în Constituţie, iar drepturile unora -are sinodalilor, spre ex-  sînt mai drepturi decît ale altora, ei fiind cetăţenii aceleiaşi patrii...patrie care mie, ca persoana juridică îmi prescrie taxe la greu, iar BORului ca persoană juridică, nu-i ia niciun şfănţuc! Dimpotrivă! 
 BORului, "sfîntului" Sinod, de fapt, îi mai dă, mai pentru Catedrala nu-ştiu-cărui neam (!?), ba pentru aşa-zisele Asociaţii de Caritate! Asociatii care-s cu sutele, multeee..ca ciupercile dupa ploaie!!! ( inutile celor pentru care sînt destinate ), si bine garnisite cu bani de la Bugetul de Stat, de pe la fatarnicii filantropi ( care n-ar arunca un sfant in sapca unui batrin neputincios care-i iese-n drum, in schimb da, cu nemiluita -ca oricum nu da de la el!!- pt ZIDURI RECI ), şi de pe ..aiurea...

  Şi, mai departe, pe sărite, evident, Circulara emisa din Deal, zice:  "Monitorizarea fenomenului încălcării Legii 103"...bla..bla..." VA CONSTITUI UNUL DINTRE CAPITOLELE OBLIGATORII ALE RAPOARTELOR DE ACTIVITATE ale Preoţilor/Protopopiatelor!"  
Aşadar, ORDINUL ce emana din CIRCULARA este clar:

  Nu tu obligativitatea preoţilor de a face Liturghia, nu tu obligativitatea lor de a săvîrşi Slujba Sf Maslu pt bolnavi, nu tu slujbe pentru încetarea ploilor cu grindină care s-au abătut din ce în ce mai des şi mai aprig asupra României noastre, nu tu obligativitatea ca preoţii să meargă pe la casele săracilor şi să caute să-i ajute cumva pe cei f săraci, si disperati, şi să-i scoată din necaz, cu rugăciunea, cu Maslu, cu-n bănuţ acolo, c-o bucată de pîine, cu-o vorbă bună, cu-o mîngîiere!!! Nimic din toate astea! Ci activitatea, cu prioritate OBLIGATORIE, a preoţilor din parohii, este aceea a ..DELAŢIUNII semenului lui! A "turnării" fratelui lui (mai mic şi mai prost, şi "neascultător", cît si mai "nepriceput" într-ale legislaţiei Europene dintr-un "Stat de Drept"), la Garda Financiară,... Aşa Biserică mai zic şi eu!...
Toată stima!!!...stimabililor!!!...ierarhi! Care n-ati miscat pozitia engolpioanelor voastre, in sedinta aia Sinodala, la auzul TEXTULUI Circularei! Care n-ati scos UN PIS, sa luati atitudine crestineasca! 
 N-ati luat atitudine, fata de cel ce "emanase" textul! Nu i-ati zis, verde-n fata: "Eu nu sint de acord cu acest text! Imi scot engolpionul, si-l depun, inaintea preafericirii sale, patriarhul! Caci eu nu sint de acord, caci nu-mi suna crestineste, sa fac asa ceva semenului meu! Ma dezbrac eu insumi de aceste hainele, si ma lipsesc de engolpion si de scaunul episcopal, si merg sa-mi pun cenusa-n cap! Si sa ma rog pentru voi, sa va lumineze Domnul Hristos, si nu cumva sa faceti voi, una ca asta, acestora care ne-au cazut al imparteala! Eu plec din prezidiu, pentru ca nu vreau sa am parte cu voi la nelegiuiri!" N-am auzit sa fi zis careva, dintre episcopii prezenti  la acea "epocala Sedinta Sinodala", asa ceva!..Ei isi poarta, pe mai departe, "cu demnitate crestineasca", engolpioanele. Insemnele distinctive de "intii nascuti"!!!

 In fapt, li se cere, raspicat, preotilor parohi -comform Circularei emisă din Deal de către minţi diabolice; bolnave de ură şi de lăcomie- ca obligatie  "sfîntă", să "te tragă de limbă", poate chiar în scaunul de spovedanie ( că deh, ce nu-i zice amarîtul de creştin -îndoctrinat bine-ha, cu gargariseli televizate abundent; si cu citate "celebre"-, duhovnicului său? ), şi apoi să te "dea" pe tavă mai "sus", superiorilor săi, "sfinţilor din Deal", că ei ştiu mai bine "drumul" spre... GF. Că doar ei au încheiat Pactul ( diavolesc ) cu Garda Financiara ( cea "neputincioasă"  de altfel, în zisa  Sinodului! -comform textului Circularei!-)!...Iar tu, creştin-ortodox imbecil ( e doar cazul meu! ), te duci la spovedit ca un miel ...care va ajunge curînd la ...TĂIERE! Trufanda pe masa Gărzii, spre deliciul  orgasmic al călăilor din Sinodul "sfînt" si cu pofta de "singe" !!! Care au ORDONAT...atenţie: "UCIDEREA PRUNCILOR"!, in timp ce tu individ idiot, creştin -ortodox ( repet, e doar cazul meu) te duci la preot ca la un tată! ...Şi-i încredinţezi toate ale tale, ca unui tată!!! Nebănuind, bietul de tine, că te dai pe mîinile unui IUDA al vremurilor tale!  Care..te va vinde.. ( Nu e si cazul duhovnicului meu, cu siguranta! Caci el insusi gusta amar, din  paharul "plin cu cucuta", si din prigoana mai-marilor!) curind!!!  Doar ...o dată pe trimestru ( comform Circularei! ), că mai des nu prevede "litera" Regulamentului Circularei!!!...


Care va să zică, dacă tot  "am terminat-o" cu "Anul omagial al Sfîntului Maslu şi al întrajutorării bolnavilor; 2012" [ aşa încît nu mai e picior de bolnav în teritoriu de la atîta "întrajutorare şi mirungere"!!!, si nu mai e pe suprafaţa Românicii noastre nici picior de bolnav, că deh "s-au ostenitără preoţii la îndemnu' "stăruitor" al mega-fericitului patriarh Dănuţ, grijuliu nevoie-mare faţă de "supuşii care i-au căzut la împarteală"!; şi  gratie  intervenţiei urgente a aşa-ziselor Asociaţii de Caritate, şi a Organizaţiilor "Filantropice" patronate de către Bor ( cu mulţi bani de la Buget -ca deh, faţă de Biserică, Statu-i Filantrop, că doar are de unde da!! )]!, să ne îndeletnicim acum cu acordarea  cinstei  "cuvenite...împăraţilor", şi...să-i dăm "Cezarului" -din Deal-, "ce-i al cezarului". Si numai lui!
 Adică să-i dăm "sfîntului" Sinod , BORului,  -printr-o LEGE NECONSTITUŢIONALĂ ( dar cine are urechi de auzit?!!! );103-, dreptul "EXCLUSIV" de a se înfrupta din belşug din roadele exclusivităţii acestei aşa-zise  Legi, şi de a se îmbuiba cu toate bunătăţile lumii, fără să-i percepem taxe către Buget, şi să-i dăm mulţi, f f f mulţi, nepermis de mulţi, bani de la Bugetul Statului pt nuş-ce-aberaţii patriotarde, să le dăm sinodalilor salarii cu multe zerouri de la Buget, că deh ei  "e" în slujba comunităţii, şi.."fac osteneală", după cum reiese şi din Textul Circularei de mai sus, nu? Că ei doară au depus "votul sărăciei de bună-voie"!!! Şi dacă noi nu le dăm, ei vor muri "flămînzi şi goi"! 
... "[Luxul afişat, opulenţa ( limuzinele de lux, deplasările excesive în străinătate, personalul pus la dispoziţie, îmbrăcămintea şi încălţămintea de la Case de Modă cu ştaif, aurul şi pietrele preţioase afişate la  Slujbe, condiţiile de locuit din Obedientele Chilii,  masa şi altele care frizează ridicolul) mai-marilor sinodali, din Ro, contrastează FLAGRANT cu mesajul creştin de austeritate şi smerenie ( emanat şiretelnic de la Amvon; si mai nou, de la postul ăla privat TiVi, susţinut tot din banii prostimii), cît şi cu starea de sărăcie a populaţiei româneşti]"

 Să-i dăm, aşadar, Sinodului  "sfînt" o LEGE preferenţială, 103/'92 ( revizuită -  "imbunatatita" sistematic-, şi adăugită -preferenţial-), în baza căreia BOR poate să pună Monopol pe ceva ce nici măcar Drept de Autor nu are, nici n-a avut vreodată: Icoana, Crucea, Cosciugul, Mormintele!... Si să nu-i luăm, Doamne feri!, cumva vreun şfănţuc pe post de taxă către Buget!!! Pentru niciuna dintre cele N'jde activităţi pe care "cu onor" le desfăşoară BOR!!!  Şi să-i dăm Sinodului "Sfînt", "în baza Legii 103", jertfa de sînge  a "copiilor neascultători" ai Bisericii, printre care CEL DINTII (de data asta!!!), sic!), sint eu: Antoaneta!  Precum si pe cea a tuturor celor care "încalcă flagrant" aberaţia cu titlul pompos de..Legea 103/92 ! 
Să-i dăm jerfă de sînge, pe pruncii ortodocşi!
Sa facem aceasta, "Uniţi în cuget şi-n simţiri" ( deopotrivă Sinodalii şi Comisarii GF; reprezentanţi ai Statului -de Drept!-), sub egida "Protocoalelor  Strategice", sacrificaţi-i pe ..prunci !
Aşa  spune  Hristos, scumpilor sinodali?


Va continua....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu